Linkuri accesibilitate

Ultimul deceniu comunist în „Scrisori către Europa Liberă” (II)

Istoricul român Mihnea Berindei, cunoscut pentru lupta sa pentru drepturile omului și susținerea acordată disidenților și criticilor regimului comunist din România, a încetat din viață în 19 iunie.

S-a născut la 22 martie 1948, la București, și între 1966 și 1970 a studiat istoria la Universitatea din București, specializîndu-se în istoria Imperiului Otoman).

A emigrat în Franța, unde, în 1972, a absolvit, la Paris, Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE).

A fost membru fondator al Comitetului Francez pentru Apărarea Drepturilor Omului în România, creat în 1977 pentru sprijinirea Mișcării Goma; a luat parte la fondarea, în 1980, a Ligii pentru Apărarea Drepturilor Omului în România cu sediul la Paris și în toți acești ani un colaborator constant al Europei Libere, mai ales ca invitat al emisiunilor realizate la Paris de Monica Lovinescu și Virgil Ierunca.

În România, după căderea comunismului, a participat la crearea Grupului pentru Dialog Social și a susținut primele organizații civice românești, iar în anii 2000 s-a implicat în restituirea pentru istorici a arhivelor Partidului Comunist din România. A fost membru al Comisiei Prezidențiale pentru Investigarea Dictaturii Comuniste din România.

A editat, alături de alături de Gabriel Andreescu, volumele „Ultimul deceniu comunist - Scrisori către Radio Europa Liberă” apărute la editura Polirom în 2010 și 2014.

Republicăm, în amintirea lui Mihnea Berindei, cronica semnată în 2014 de Victor Eskenasy:

Sub pseudonimul „O pensionară tristă”, o ascultătoare din România trimitea la Radio Europa Liberă, la 26 iunie 1989, o scrisoare care începea astfel: „Mulți stimați domni și scumpii noștri frați români, Nu mă rabdă inima să nu vă scriu de aici din Chișinău, de unde am plecat în anul 1944. Sînt impresionată de ce văd aici: belșug și libertate. […] Plîngeam și mă gîndeam: oare cînd vom avea și noi un Gorbaciov să putem și noi să strigăm în public durerea? Ceaușescu ne-a închis definitiv și acum și cu sîrmă ghimpată ne îngrădește.”

Scrisoarea, care a fost difuzată la 30 iulie 1989, cinci luni doar înainte de căderea regimului ceaușist, este una din multele deosebit de sugestive, astăzi documente istorice, incluse în al doilea volum al colecției Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă. II 1986-1989, apărută recent la editura Polirom. Selecția scrisorilor, introducerea și aparatul critic au fost realizate de cercetătorii Mihnea Berindei și Gabriel Andreescu, iar volumul apare într-o colecție de prestigiu a editurii ieșene, intitulată „Document” și inițiată de prof. Andrei Pippidi.

Este o colecție fundamentală - și merită insistat pe acest lucru – pentru cunoașterea istoriei ultimului deceniu de regim comunist din România, de la amănuntele vieții și implicit suferințelor de zi cu zi ale românilor, pînă la diferitele formele de protest începînd cu fuga peste graniță, revoltele țăranilor din Maramureș, protestele muncitorilor de la Brașov din 1987, gesturile puține, dar semnificative de dizidență, de la Doina Cornea și Radu Filipescu pînă la intelectualul de mare substanță și curaj ce a fost Mihai Botez.

Există în acest volum pagini efectiv cu valoare istorică documentară, alături de altele, ce ar putea fi încadrate în literatura suprarealismului sau, unele, cum sînt texte semnate de Dorin Tudoran, în literatura pură amintind, între alții, de Caragiale și Ilf și Petrov.

„Întîmplarea a făcut să fiu la Brașov la 15 noiembrie 1987, am văzut miile de oameni care protestau împotriva asupritorilor din Scornicești” – scrie, de exemplu, aceeași „Pensionară tristă”. Și continuă: „Dar eram și în luna septembrie 1988, cînd Ceaușescu a făcut o vizită de lucru la Steagul Roșu, fabrica de autocamioane Brașov. Toți muncitorii au fost încuiați în secții și au adus muncitori din alte fabrici, de la CFR, securiști îmbrăcați civil, soțiile lor în costume naționale care îl aplaudau pe Ceaușescu.” […] Vă aduc la cunoștință că locuitorii Brașovului primesc cinci ouă pe lună, 100 gr. de unt, o jumătate de pui, o jumătate de kilogram făină, 1 kg mălai, 2 kg cartofi, de trei ori pe an cîte 1 kg carne de porc. Nici în timpul războiului nu am suferit așa de mult.”

Comparația cu vremurile și lipsurile războiului revine adesea în scrisorile ascultătorilor trimise la Radio Europa Liberă. Iar „războiul” trăit de românii din deceniul al optulea ia cele mai variate forme, una dintre cele mai sugestive fiind deriva sistemului de educație, pe care o pune în evidență, de exemplu, scrisoarea unui „profesor de țară”, expediată în primăvara anului 1986. Profesorul vorbește de „uniformizare”, de „parastasul național „Cîntarea României”, de textele „laudative, în versuri șchioape sau cu proteze ieftine”, urmarea fiind că „elevii ajung să cînte cu seriozitate: „Noi copiii din Bodoc,/ Nu mai vrem război de loc” și să intoneze sacadat refrenul logic: „Da’ deloc, deloc, deloc!

Același profesor observa că „pentru elevul român de azi, patria este o ogradă unde el va crește iepuri, […], va cultiva fel de fel de plante, va culege porumbul sau arpagicul. Copilul de tip nou trebuie să fie productiv, să facă, să nu cerceteze, ca în orice mistică națională a devoțiunii față de un stăpîn divin. De aceea, copilul întrebat despre sensul versului eminescian: „Țara mea de glorii, țara mea de dor”, explică automat că e vorba de un cîmp plin de combine marca „Gloria”, «care lui îi este foarte drag».”

Vlad Georgescu, Gertrud Dumitrescu și N. C. Munteanu

Vlad Georgescu, Gertrud Dumitrescu și N. C. Munteanu

Ceea ce riscă să fie perceput astăzi ca o „glumă” bună, reflectă sub ambalajul ironic o realitate tragică a anilor ’80, în care, cum o aprecia disidentul Mihai Botez într-un interviu cu o ziaristă de la „Le Figaro” – difuzat și comentat de Vlad Georgescu la Radio Europa Liberă – „Din păcate, situația [din România] este destul de stabilă, chiar dacă sub ea clocotește un vulcan de frustrări”. Și același Mihai Botez, le răspundea unora – precum amintita „pensionară tristă” a cărei scrisoare am citat-o -, că deși „D. Gorbaciov încearcă… să amelioreze sistemul, să-l facă mai performant la unii parametri importanți […] nu este vorba de o democrație de tip ocidental sau de un pluralism conceput după modelul revoluției americane sau franceze...”

*Mihnea Berindei, Gabriel Andreescu (editori), Ultimul deceniu comunist. Scrisori către Radio Europa Liberă II 1986-1989, Editura Polirom: [Iași], 2014, 447 pp.

XS
SM
MD
LG