Poate că mai există oameni naivi impresionaţi de „ţara oamenilor frumoşi şi harnici”, vorba unui fost preşedinte. Eu unul am aruncat de multă vreme iluziile la tomberon. Spaţiul acesta aparent frumos şi populat de oameni aparent cucernici e un fief al răului, după părerea mea.
Aici răul pluteşte în aer. El se piteşte mai cu seamă îndărătul lucrurilor agreabile, simpatice, ispititoare. De pildă, îndărătul promisiunilor politicienilor din campaniile electorale care se transformă peste o vreme în apă de ploaie. „Noi vom făuri! Noi vom primeni ţara!” strigă ei de pe toate colinele. Şi fireşte nu mai fac şi nu mai făuresc nimic. Nici nu vor şi nici nu pot.
Rău e în primul rînd pentru că nu există nişte repere morale, nişte valori. Rău e că societatea e dezagregată, că fiecare se gîndeşte numai la citadela sa familială. Rău e că nimic nu prinde contur, că nu există esenţe, ci numai aparenţe. E spaţiul provizoratului endemic. Nu există nimic durabil.
Rău e că nimeni nu poate opri marşul triumfal al corupţiei şi al mişmaşului. Vînzătoarea blajină, toată numai zîmbet, îţi va da bonul de casă numai dacă te vei răsti la ea. Angajatorul şi angajatul, nişte oameni de treabă, sînt fanii salariului în plic. Nu, ei nu vor asta, căci sînt buni. Dar mediul îi impune. Altfel ar falimenta instituţia. Toţi dau vina pe mediu cînd fac mişmaşul. În junglă nu poţi s-o faci pe mironosiţa. Te mănîncă lupul sur!
Răul pluteşte în aer, tronează peste cîmpiile mănoase, populate cu oameni frumoşi. Iar cel mai mare rău e că marii răuleni nu sînt băgaţi în puşcărie. Pînă la arestările marilor cinovnici, după model românesc, mai e o cale lungă, foarte lungă, aproape imposibil de parcurs. Aşa e în ţara oamenilor frumoşi şi harnici!
