Linkuri accesibilitate

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a anunţat formarea unei coaliţii de guvernământ împreună cu PDM


Deputații moldoveni fac o nouă încercare de a alege conducerea Legislativului rezultat din alegerile de la 30 noiembrie.

„Partidul Liberal-Democrat şi Partidul Democrat, împreună, au convenit să-şi asume responsabilitatea guvernării. Detalii vizavi de acest acord vor fi oferite în scurt timp", a spus Vlad Filat în deschiderea ședinței de azi a Parlamentului de la Chișinău, citat de presa din R.Moldova.

Liderul PLDM a cerut apoi o pauză pentru a conveni cu PDM cîteva detalii de ordin tehnic, după care Legislativul ar urma să încerce să-și aleagă un președinte

Deputații moldoveni fac vineri o nouă încercare de a alege conducerea legislativului rezultat din alegerile de la 30 noiembrie.

Ședința extraordinară a fost amânată de două ori în tot atâtea zile pe fondul disputelor dintre partidele „pro-europene”.

Democrații lui Marian Lupu i-au acuzat pe liberalii lui Mihai Ghimpu că blochează formarea unei noi majorități insistând ca lor să le revină în următoarea guvernare Ministerul Transporturilor.

Liberalii i-au acuzat pe democrați, dar și pe liberal-democrații lui Vlad Filat, că ar fi gata să guverneze în colaborare cu comuniștii.

Ședința extraordinară a Parlamentului s-a reluat vineri la ora 15.00.

XS
SM
MD
LG