Linkuri accesibilitate

Reacţii în Parlamentul European la atentatul asupra „Charlie Hebdo”


Europarlamentarii într-un minut de reculegere la Strasbourg
Europarlamentarii într-un minut de reculegere la Strasbourg

Ce trebuie să facă Franţa, ce poate face Uniunea Europeană, ce măsuri se impun şi împotriva cui sau a ce trebuie îndreptate?

„Trebuie să rezistăm în faţa fricii”, a spus astăzi la Strasbourg preşedintele Parlamentului European, Martin Schulz, într-un discurs prezentat în plen pentru a marca împlinirea a 70 de ani de la eliberarea lagărului nazist de la Auschwitz.

Tot despre frică, însă una cât se poate de recentă, despre teroarea generată de atentatul asupra publicaţiei Charlie Hebdo au vorbit politicieni din principalele grupuri politice din legislativ, atât în plen, cât şi în cadrul uzualelor conferinţe de presă.

Martin Schulz
Martin Schulz

„Trebuie să ne asigurăm că această ură nu devine contagioasă”, a spus preşedintele Parlamentului, Martin Schulz, care, la fel ca şi majoritatea colegilor săi, a purtat la piept o inscripție pe care scria „Je suis Charlie”.

Alain Lamassoure, politicianul francez membru al Grupului Partidului Popular European (PPE, FR), a salutat milioanele de cetățeni care au ieșit în stradă într-un „tsunami de umanitate, ca un strigăt formidabil de fraternitate a tuturor popoarelor Europei - 11 ianuarie 2015 este data nașterii Europei oamenilor”.

Socialista franceză Pervenche Berès a cerut Parlamentului acordarea unui Premiu Saharov special lui Charlie Hebdo, în timp ce liderul liberal Guy Verhofstadt (ALDE, BE) a amintit că printre cei trei ofițeri de poliție uciși s-au numărat o femeie de culoare, un musulman și un francez nativ. Acest lucru demonstrează că societățile noastre sunt multiculturale și statul de drept oferă șanse tuturor. Dar, de la Madrid la Londra și Paris, trebuie să recunoaștem și un eșec. Acești teroriști au fost copiii noștri, născuți, crescuți și morți aici”.

Nigel Farage
Nigel Farage

Liderul UKIP, britanicul euro-sceptic Nigel Farage a criticat liderii politici, mai ales pentru intervențiile militare în Orientul Mijlociu. „De fapt, ce am făcut a fost să renaștem resentimentele adânci aflate în multe dintre comunitățile musulmane [...]. Am permis predicatorilor urii să spună lucruri total inacceptabile. Rezultatul este o „a cincea coloană” care trăiește în țările noastre, complet opusă valorilor noastre”, a spus Farage.

Ce trebuie să facă Franţa, ce poate face Uniunea Europeană, ce măsuri se impun şi împotriva cui sau a ce trebuie îndreptate?

Cu o listă concretă a venit politiciana de extremă dreaptă, Marine Le Pen, pe care, a spus ea, o va înainta preşedintelui François Hollande.

Marine Le Pen
Marine Le Pen

„În primul rând, Franţa ar trebui să suspende acordul Schengen, - crede Le Pen, - care vede în controlul strict al graniţelor o măsură imperativă. Apoi, - a spus ea, - trebuie înăsprită legislaţia privind securitatea, poliţia si armata trebuie să-şi mărească efectivele şi să fie mai bine antrenată.

Cetăţenilor francezi dovediți că au luptat în organizaţii teroriste, în Siria sau Irak, trebuie să le fie retrasă cetăţenia şi interzisă intrarea în ţară. Şi, nu în ultimul rând, relaţiile diplomatice dintre Franţa şi Arabia Saudită, respectiv Qatar trebuie revizuite, ca şi înlesnirile acordate de Paris acestor ţări în domeniul investiţional.”

XS
SM
MD
LG