Linkuri accesibilitate

„Charlie Hebdo” este o revistă unică prin independența sa totală, însă nu singura de acest tip în Franța și se înscria într-o lungă tradiție franceză a ireverenței, care urcă până la Rabelais și farsele Renașterii.

E un ziar în tradiția libertății declanșată de primăvara franceză a anului 1968. A apărut mai întâi sub numele Hara-Kiri, printre fondatori aflându-se scriitorul și desenatorul, astăzi decedat, Cavanna, dar și artistul Roland Topor și câțiva din cei asasinați miercuri, precum Wolinski sau Cabu.

Revista a avut o istorie foarte agitată, fiind chiar interzisă în 1970, la moartea generalului de Gaulle, pentru o glumă de pe prima pagină despre răposatul președinte.

http://static.ladepeche.fr/content/media/image/zoom/2011/11/03/201111030998.jpg

In paralel cu Charlie Hebdo, alte reviste de acest tip funcționează în Franța, precum Le Canard Enchaîné, sau Siné Mensuel. Toate au particularitatea de a nu avea nici un fel de publicitate și de a practica un jurnalism de foarte mare calitate.

Reportaje, analize politice și excelente analize economice. Cronici de film, cărți și teatru. Invitați externi cu opinii despre evenimente din actualitate, interviuri. Particularitatea fiind că in loc de a folosi fotografii, Charlie punea caricaturi. Uneori, sau cel mai adesea, o caricatură poate rezuma o situație politică sau socială complexă mult mai bine decât o intreagă analiză.

Toate marile publicații au caricaturiști, însă in general caricatura e o excepție și ocupă niște rubrici anume. La Charlie Hebdo, caricatura făcea să vivreze ziarul.

In privința pretinselor atacuri la religie, trebuie spus că în cazul precis al Franței este necesar să se țină cont de diferența de paradigmă culturală, de faptul că Franța republicană și laică separă cu totul religia de stat, religia fiind o chestiune exclusiv privată, în vreme ce Anglia, de pildă, încă mai există acel articol de lege ambiguu care interzice blasfemia.

Apoi, Charlie Hebdo nu rîdea exclusiv de Islam, ci de toate religiile. Ba nici măcar nu rîdea de Islam, ci de derivele instituționale, de corupție și ipocrizie, de extremismul fanaticilor din Irak sau Afganistan.

In egală măsură, Charlie râdea de extremiștii evrei din teritoriile ocupate în Israel, după cum avea ca țintă frecventă creștinismul și instituțiile sale…; ce altceva făceau Rabelais sau Voltaire?

http://www.presseurop.eu/files/charlie-hebdo-13022012.jpg

http://pmcdn.priceminister.com/photo/Collectif-Charlie-Hebdo-N-764-Il-Faut-Voiler-Charlie-Hebdo-Revue-635002858_ML.jpg

In noua sa formulă, revista datează din 1992, reunind pe lângă numele fondatorilor o serie intreagă de desenatori, ziariști si comentatori mai tineri.

Libertatea de expresie era totală, membrii redacției neezitând să publice opinii sau caricaturi divergente în interiorul aceluiași număr. Singura regulă era combaterea oricărei ipocrizii și a oricărei forme de cenzură.

In 2006, Charlie Hebdo a publicat caricaturile cu Mahomed din ziarul danez Jyllands-Posten, cele care au stârnit proteste în toate țările musulmane. Dați în judecată de organizațiile musulmanilor din Franța, ziariștii de la Charlie au câștigat procesul, în numele libertății de exprimare.

După atacul din 2011...

După atacul din 2011...

Atacați deja cu cocktailuri molotov in 2011, când birourile redacției au ars, ziariștii beneficiau de atunci de protecția poliției, care însă recent devenise foarte laxistă.

Tirajul ziarului (încă o dată, fără nici un fel de publicitate) se situa între 50.000 si 150.000 de exemplare, ajungând la 400.000 în momentul publicării caricaturilor cu Mahomed.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG