Linkuri accesibilitate

„De ce pun oamenii cu de-a sila să-i voteze? Oamenii ştiu ce vor face”


La Budeşti
La Budeşti

Cu microfonul Europei Libere la Budeşti.

Programele partidelor politice implicate în campania electorală abundă în promisiuni agricole. Unii promit să transforme agricultura într-un sistem de producere modern şi competitiv, iar satul moldovenesc – într-un loc de trai prestigios şi confortabil. Alţii făgăduiesc în următorii ani să aducă agricultura într-o „epocă de aur”, iar munca agricolă să fie atractivă pentru cât mai mulţi tineri. Cîtă încredere au oamenii de la sate, cei care practică aşa numita „agricultura de subzistenţă”, în aceste promisiuni? Relatează Diana Răileanu după ce a stat de vorbă cu mai mulţi localnici din satul Budeşti:

Aşezată la câteva zeci de km depărtare de capitală, localitatea Budeşti îmbină zbuciumul oraşului cu liniştea satului. E ca picatura de cerneală în paharul cu apă. Prind cu coada ochiului detaliul ce probează această senzaţie - un cârd de gâşte traversează alene centrul satului forţându-l pe un automobilist grăbit să încetinească. În preajma Primăriei, lângă panoul informativ cu afişe electorale dau de primii interlocutori: trei vecine care pun ţara la cale. Aşa aflu că femeile sunt cam nemulţumite că de la o vreme agitatorii partidelor politice au îndesit-o cu vizitele:

„Vor să câştige scaunul, dar de norod nu-şi bat capul. Umblă prin sat şi ne spun: votaţi partidul cutare sau votaţi alt partid. De ce pun oamenii cu de-a sila să-i voteze? Oamenii ştiu ce vor face.”

Pentru că la sate fiecare familie deţine şi câte un lot de pământ, se crede că oamenii o duc mai bine decât oraşenii, siliţi să dea bani până şi pentru un căţel de usturoi. Aparenţele sunt înşelătoare, încearcă să mă convingă una dintre femei, Anastasia Negrei, care lucrează cu ziua prin sat:

Afişaj electoral la Budeşti
Afişaj electoral la Budeşti

Anastasia Negrei: „Mă duc, da, la liderii care mă cheamă, de exemplu, curăţ la vie. Fac o capică, fata se stroieşte lângă mine, trebuie să o ajut, la nepoţi, dacă vine o imenină, trebuie să le dai ceva. Vine iarna, trebuie lemne, trebuie cărbuni şi haine trebuiesc, şi încălţăminte.”

Europa Liberă: Astăzi cu cât este plătită ziua de muncă a omului?

Anastasia Negrei: „Ei, alţii plătesc 150, alţii 200. Te duci, dar te fugăresc. Acolo, dai din pedale, dar, bogdaproste, sunt mînţănită, mi-o dat 150 de lei, m-o hrănit de-amiaza.”

O întreb cîtă încredere are în promisiunea partidelor de a transforma în următorii ani satul moldovenesc – într-un loc de trai prestigios şi confortabil şi să aducă agricultura într-o „epocă de aur”?

Anastasia Negrei: „Aur nu ne trebuie, aur suntem noi, că ştim să muncim, dar trebuie să fim plătiţi.”

Vremea tocmai bună pentru lucrări agricole i-a scos pe budeşteni în câmp. Pe Ion Beleac l-am întâlnit după o tură de arat. Aflu că în sat e unul dintre cei mai văzuţi gospodari: are cal, plug, căruţă, şi peste un hectar de pământ. Agricultorul spune că nu se grăbeşte să muşte nada cînd aude promisiunile celor care le cerşesc voturile:

Ion Beleac: „Ei se gândesc doar acum la noi, până vor lua locul, dar apoi vor uita de noi cum ne-au uitat şi în anii precedenţi. Pământul este uitat. De ce nu ne cheamă să ne spună: măi, oameni buni, vă dăm două tractoare ca să araţi tot acest masiv de pământ, pentru toată populaţia. De ce? Păi dacă nu lucrează nimeni, pământul stă pârloagă.”

Europa Liberă: Vin fonduri europene, străine, pentru agricultură. Ştiţi cum să le accesaţi, cum să ajungeţi la ele?

Ion Beleac: „Nu ştim nimic. La cine să merg eu să spun: dă-mi şi mie un ajutor? La cine să mă duc? Nu vine nimeni să ne îndrumeze, nimeni.”

La Budeşti se observă cu ochiul liber lipsa tinerilor în sat. Majoritatea sunt plecaţi să muncească peste hotare, îmi explică Iurie, revenit şi el recent din afara ţării. Zice că în următorii ani munca agricolă nu are cum să devină atractivă pentru cât mai mulţi tineri, aşa cum promit o parte dintre candidaţii electorali:

„Noi suntem o ţară agrară fără agricultură, pentru că agricultura nu se dezvoltă. Toţi cei de la guvernare vor să ia sub control băncile, adică tot ce are legătură cu banii. Nu-i înteresează agricultura pe nimeni. Starea economică dacă în familie e slabă, fiecare să se salvează cum poate. Unii pleacă în Europa, alţii în Rusia, însă, până la urmă, suferă omul simplu.”

Satul Budeşti le-ar putea da concurenţilor electorali maxim patru mii de voturi, asta în cazul în care sătenii vor decide cu cine au de votat.

Previous Next

XS
SM
MD
LG