Linkuri accesibilitate

În ajun de alegeri Valentina Ursu a stat de vorbă cu președintele Fundației Moldova de la Washington.

Sunt voci care spun ca aceste alegeri parlamentare din 30 noiembrie ar putea fi cele mai dificile de la proclamarea independentei Moldovei avand in vedere gradul lor mare de impredictibilitate. Dar Vlad Spinu, preşedintelui Fundaţiei Moldova de la Washington crede ca in toti acesti ani alegerile s-au considerat de mare important.

Vlad Spânu: „În ultimii 20 de ani cam toate alegerile au fost importante, în sensul că au trasat calea pe care merge Republica Moldova. Acum, posibil, sunt deosebite din considerentul schimbării situaţiei geopolitice, în sensul că Rusia a devenit mai agresivă. Şi ceea ce se întâmplă în Ucraina va convinge, probabil, electoratul că trebuie să fie mai activ, să voteze reprezentanţii care să reflecte mai bine poziţia oamenilor de rând. Şi acest activism, sper eu, care va fi în creştere va face ca oamenii de rând, dar şi politicienii să fie mai responsabili faţă de vectorul pe care şi-l alege să meargă Republica Moldova.

Cel mai periculos element este apatia cetăţenilor, care nu participă, aceasta este cea mai mare problemă pe care partidele trebuie să şi-o asume, să-şi asume această responsabilitate de a mobiliza alegătorii. Şi alegerile încă o dată ne demonstrează că, atunci când pe paleta electorală există foarte multe partide, multe au aproximativ aceleaşi platforme declarate, de exemplu, pe partea stângă, partea dreaptă, omul de la ţară, care nu este atât de bine informat, nu-şi prea dă seama şi acest număr mare de partide aduce o doză mai mare de tulburare, în sensul pe cine să alegem.

Cam aceasta se întâmplă la toate alegerile atunci când sunt multe partide. SUA este un exemplu clasic, unde sunt două partide şi lumea este bine decisă pe cine votează şi este un procent destul de mic care sunt nedecişi. Moldova ar trebui să meargă pe aceeaşi cale, dacă vrea să aibă un sistem politic mai şlefuit.”

Europa Liberă: De ce ar trebui totuşi cetăţeanul să ceară mai multă responsabilitate de la politicianul care s-a antrenat în această campanie electorală pentru promisiunile pe care le face şi nu neapărat pentru votul geopolitic?

Vlad Spânu: „În primul rând cetăţeanul este pus într-o situaţie foarte-foarte dificilă – să ceară de la politicieni să-şi respecte promisiunile electorale. Cauza principală este faptul că parlamentarul care este ales de popor nu are nici în clin, nici în mânecă cu cetăţeanul care l-a votat. Fiindcă ei merg pe liste de partid, se duc în sate doar înaintea alegerilor, după aceasta patru ani de zile nu-i mai vede nimeni. Din ce cauză este apatie? Apatia este anume şi din considerentul acesta, că omul nu-şi vede rezultatul votului său, atunci când votează lista de partide.”

Europa Liberă: Dacă ar fi să scoateţi în prim-plan câteva asemănări şi diferenţe între un senator, congresman american şi un deputat moldovean, aţi găsi mai multe asemănări sau mai multe diferenţe?

Vlad Spânu: „Mai multe diferenţe, desigur. Cel mai important lucru pe care îl are un votant american este faptul că el decide soarta reprezentantului său. Sau continuă să fie în Congres, sau îl votează pe altcineva, dacă cel care este în Congres, care a fost votat la alegerile precedente s-a deconectat de electorat, deci, nu-l mai reprezintă, nu mai votează aşa cum vrea electoratul. Electoratul în Statele Unite ale Americii are o putere deplină faţă de soarta reprezentanţilor din Congres, fie el senator sau reprezentant în Camera Deputaţilor.

Pe când în Moldova electoratul este un pion mic, care este folosit în timpul alegerilor, este amăgit deseori prin diferite concerte electorale sau diferite pungi cu produse şi după aceasta este uitat şi este folosit după patru ani de zile sau când urmează alegerile, dacă sunt anticipate.”

Europa Liberă: Şi în concluzie, Vlad Spânu de ce va merge să voteze în 30 noiembrie? Cel îl motivează să meargă la scrutin?

Vlad Spânu: „Există speranţa că va fi mai bine după alegeri. Însă până nu se vor rezolva în Republica Moldova câteva chestii cardinale – independenţa şi controlul reciproc al ramurilor puterii, legislativă, executivă şi sistemul judecătoresc – noi ne vom juca în fiecare an de-a democraţia. Şi Moldova nu va merge pe o cale corectă, va balansa între situaţia care există acum, de semi-autoritarism şi democraţie.

De aceasta este important ca Legislativul să fie ales de popor, prin vot uninominal, executivul să fie absolut independent de Legislativ, nu cum acum, preşedintele să fie ales de Parlament şi executivul să fie votat de către Parlament. Şi a treia ramură a puterii, sistemul judecătoresc, să fie absolut independent şi curăţit de judecătorii corupţi.

Până nu se va întâmpla aceasta în Republica Moldova, omul se va gândi la alegeri că trebuie să se ducă fiindcă aşa este deprins, crede că va influenţa situaţia în Republica Moldova. Însă pe adevăratelea va influenţa foarte puţin. Vor hotărî doar o mână de oameni, care sunt şefii de partid şi ei decid ce fel de legi se vor aproba, pe cine vor pune în fruntea executivului şi pe care judecători îi vor pune în curţile de judecată.”

XS
SM
MD
LG