Linkuri accesibilitate

Miguel Ángel Martínez Martínez: „Zidul era pentru mine simbolul cel mai clar al nonsensului, un simbol al greșelii umane”


25 de ani de la prăbuşirea Zidului Berlinului şi învățămintele tranziției spre democraţie.

Lider în anii ‘50 al mișcării de rezistența studențească antifascistă din Spania, Miguel Ángel Martínez Martínez a fost unul dintre promotorii ideii de reconciliere națională din Spania, care au ajutat această țară să depășească (la sfârșitul anilor ‘70 și începutul anilor ‘80) cu succes etapa de tranziție de la dictatură la democrație.

Președinte al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei și, mai apoi, vicepreședinte al Parlamentului European, Martinez s-a implicat, după prăbușirea Zidului Berlinului, în procesul de extindere al Consiliului Europei şi UE, ajutând statele din fostul lagăr comunist să adere la construcţia europeană. Într-un interviu cu Europa Liberă politicianul socialist spune că solidaritatea a fost cheia succesului european.

Europa Liberă: Dle Martinez sunteți unul dintre puținii supraviețuitori ai regimului Franco, unul dintre politicienii care apoi a construit ceea ce a devenit Spania astăzi, ați fost decenii întregi la comanda unor instituții care au trasat schema proiectului european, fie ca președinte al APCE, fie ca vicepreședinte al Parlamentului European. O viață extrem de plină în care, așa după cum îmi spuneați înaintea interviului, momentul 9 noiembrie 1989 are o semnificație unică.

Miguel Ángel Martínez Martínez

Miguel Ángel Martínez Martínez

Miguel Ángel Martínez Martínez: „Din prima clipă am fost convins, și acum sunt cu atât mai mult, că sunt participantul și martorul unui eveniment care avea să fie, probabil, cel mai important din viața mea. Și asta din mai multe motive. În primul rând, pentru că acest zid mă șoca de fiecare dată când îl vedeam pe parcursul deselor mele vizite în Berlinul de Vest. Zidul era pentru mine simbolul cel mai clar al nonsensului, un simbolul al greșelilor oamenilor. Acest zid despărțea familii. Ce nonsens! De aceea am fost mereu convins că acest nonsens trebuie să se sfârșească. Vă imaginați ce bucurie a fost în noapte aceea, pe care am petrecut-o vorbind la telefon cu prieteni din Germania de Vest și promițând că voi merge acolo, ceea ce am și făcut după două sau trei zile. Când sunt tentat să analizez ce s-a întâmplat atunci, mă gândesc că cel mai de succes proiect care ne-a reușit celor care am supraviețuit acelor evenimente este reunificarea Germaniei.”

Europa Liberă: Erați vicepreședinte al APCE (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei) în acele zile și de ani de zile lider al Grupului Socialist din Adunarea Parlamentară. Cum a fost dezbătută reunificarea Germaniei atunci și aderarea, practic, prin această reunificare a primei țări ieșită dintr-un regim totalitar, nedemocratic, la Consiliul Europei, organizație care promova și promovează democrația și statul de drept în Europa ?

Miguel Ángel Martínez Martínez: „În calitatea mea de lider al APCE și lider de grup politic am urmărit cu mare atenție întregul proces care a condus la evenimentele pe care le menționați. Aș îndrăzni să spun că, în comparație cu majoritatea colegilor mei din așa numita „lume occidentală liberă”, eu m-am aflat într-o situație privilegiată. Spun „așa zisă”, pentru că eu am avut privilegiul de a-mi petrece câțiva ani din viață în închisoare chiar în inima acestei „lumi libere”. Am fost în închisoare în Spania pe vremea dictaturii fasciste, Spania care era considerată parte a acelei „lumi libere” chiar și atunci.

Privilegiul meu consta în aceea că, trăind „pe pielea mea” procesele prin care a trecut Spania la sfârșitul anilor 70 și începutul anilor 80, am fost unul dintre cei care au luptat în rezistența democratică, și poate de aceea am fost capabil să înțeleg cum vor evolua lucrurile în majoritatea țărilor foste comuniste, ce avea să se întâmple în Ungaria, Cehoslovacia, Polonia, chiar și în țările baltice, cunoșteam deja multă lume din acele țări, căci în timpul exilului am trăit la Viena și am călătorit destul de des în Ungaria sau Cehoslovacia. În Spania am trăit acel scepticism, căci mulți nu ne credeau în stare să avem o tranziție democratică, în nici un caz să ajungem la un stat democratic așa cum găsim în vestul Europei. Ca atare am putut înțelege mai bine ca alții, și le-am trimis optimismul meu acestor țări.

Mulți prieteni din aceste țări central și est-europene au venit la mine să mă întrebe cum a reușit Spania? Și eu nu am dorit să îi dădăcesc, cum fac unii în Occident. Am știut că în democrație nimeni nu are dreptul să țină predici. Mai știam însă că avem datoria de a învăța unii de la alții. De a vedea dacă experiența altora poate fi utilă pentru a grăbi tranziția de la un stat totalitar la un regim democratic. De aceea am jucat un rol important în unele din aceste țări pentru a le arăta, din experiența Spaniei, cum pot să creeze o constituție care să corespundă identității naționale, cum pot crea sindicate, cum pot consolida partidele democratice.”

Europa Liberă : După reunificarea Germaniei s-au alăturat CoE și câteva foste state sovietice, de la Ucraina la Rusia și Republica Moldova. Toată lumea știa că era vorba de niște democrații foarte firave și, multe dintre ele, chiar după 20 de ani de la aderare, încă se află sub monitorizarea APCE.

Miguel Ángel Martínez Martínez: „Aș face câteva diferențieri cu privire „fostele state sovietice”. Pe de o parte, avem statele care s-au aflat în sfera de influență a URSS, iar pe de alta cele care au constituit URSS. Apoi, au fost două cazuri aparte: Germania democrată, care a ieșit în mod ideal din acel regim, și România, care s-a situat la polul opus, cu o dictatura mai dură, și care, culmea, era oarecum acceptată de Occident (să nu uităm că Ceaușescu a fost decorat de mari democrații vestice).

Românii s-au revoltat, au împușcat dictatorul și țara a ieșit greu din comunism. O ieșire sângeroasă. Interesant este că toate aceste popoare şi-au identificat dorința pentru democrație, progres, libertate cu apartenența la procesul de construcție europeană. Exact la fel s-a întâmplat în Spania. Garanția unei țări că intră într-o eră democratică era să se alăture instituțiilor europene. Și la fel a fost pentru unguri, pentru cehi, pentru slovaci, pentru români. Sigur, au existat critici foarte serioase, dezbaterile în APCE au fost aprinse, dacă să acceptăm sau nu aceste state, pentru că mulți care erau mai puriști au spus că aceste țări nu pot fi acceptate decât după ce respectă 100% standardele democratice. Însă nici în Occident nu avem vreo țară care să îndeplinească 100% aceste standarde.

Marea Britanie, de pildă, nu avea deloc constituție. Asta era în regulă pentru Londra, dar Londra nu ar fi acceptat niciodată așa ceva în cazul Bucureștiului

Există printre noi oameni preocupați mai mult de identificarea dușmanilor, decât de ideea de consolidare europeană. Pentru aceștia dușmanul este Federația Rusă. Însă nu are nici un sens să construiești Europa împotriva Rusiei....

sau Budapestei. Eu am fost mai flexibil şi am spus că mai bine îi ajutăm să intre decât să îi lăsăm să aștepte și să alimentăm sentimentele de frustrare. Unii erau de părere că intrarea acestor țări va declanșa un fenomen de „contaminare nedemocratică”, însă unii ca mine au crezut că cel mai bine este să evolueze și să devină parte a construcției democratice europene. Mare parte dintre cei cu care am conlucrat în cadrul acestui proces, de la Helmuth Kohl, la Francois Mitteran sau Papa Ioan Paul al II-lea fie nu mai sunt printre noi, fie nu mai sunt activi politic.

Nu vreau să fiu foarte critic cu privire la evoluțiile din ultimul timp, dar mi-e teamă că văd destule greșeli. Ne aflăm într-o situație critică. Una dintre probleme este că există printre noi oameni preocupați mai mult de identificarea dușmanilor, decât de ideea de consolidare europeană. Pentru aceștia dușmanul este Federația Rusă. Însă nu are nici un sens să construiești Europa împotriva Rusiei. În cadrul procesului de globalizare Federația Rusă va fi un actor global cheie, iar noi trebuie să fim parteneri. Cum am putea fi parteneri cu China și SUA, și nu cu Rusia? Cum să privim Rusia ca pe un dușman?”

Europa Liberă: Bine, când Rusia anexează teritorii străine încălcând înțelegerile cu partenerii săi, nu se poate aștepta la zâmbete și încuviințări ale acestor acțiuni…

Miguel Ángel Martínez Martínez: „Sunt multe lucruri în SUA care sunt împotriva principiilor drepturilor umane ale Consiliului Europei, dar nimeni nu privește SUA ca pe un dușman. Faptul că SUA încă menține în anumite state

Solidaritatea a fost cheia succesului atât pentru cei care au dat, cât și pentru cei care au luat. Solidaritatea este un principiu de baza al construcției europene și o cheie către succes...

pedeapsa cu moartea, de exemplu. Avem dreptul și chiar datoria să criticăm Rusia când face rău. Dar o atitudine sistematică de ostilitate împotriva Rusiei este contraproductivă și nu duce nicăieri. Şi ne pune (n.a. în cadrul UE) pe poziții contradictorii.

Problemele pe care le avem azi trebuie să le abordăm în parteneriat cu ceilalți, așa cum a propus și președintele Obama referindu-se la combaterea terorismului islamic.”

Europa Liberă: Au dreptate cei care spun că la 25 de ani de la prăbușirea Zidului Berlinului europenii se pregătesc să ridice un alt zid?

Miguel Ángel Martínez Martínez: „Nu cred. Aud de ziduri între sud și nordul bogat, între centru și periferie. Nu cred. Ce trebuie să facem este să fim conștienți de pericol. Chiar dacă tentația există. UE este un proiect al solidarității şi a fost de succes pentru că statele bogate le-au ajutat pe cele sărace. Acum că situația este critică, chiar și bogații au probleme și există tentația blocării acestei solidarități. Dar solidaritatea a fost cheia succesului atât pentru cei care au dat, cât și pentru cei care au luat. Solidaritatea este un principiu de baza al construcției europene și o cheie către succes.”

XS
SM
MD
LG