Linkuri accesibilitate

Volumul de proză ultrascurtă are încărcătură cât pentru zece cărţi.

Un băiat cu bube pe omoplaţi ce se transformă, la un moment dat, în aripi „albe, imaculate, cu penaj moale şi uşor”; un profesor de religie purtând „pantaloni largi, cu pense” spre a ascunde „o coadă lungă, îngrozitoare, care începea de la fund, chiar de la noadă, şi se termina la picioare, înfăşurată astfel încât să nu fie observată prin vreo umflătură a cracului de stofă”; un călugăr care se întreabă „cum arată urâţenia (…) în toată splendoarea ei?” şi dacă-i „la fel de spectaculoasă ca frumuseţea?”; „tocilara frumoasă, ochelaristă şi intangibilă dintr-a XI-a” în limbă după tânărul prof de română, invitată acasă de soţia acestuia ş.a., volumul de proză ultrascurtă al lui Adrian G. Romila, Radio în zăpadă, Tracus Arte, 2014, are încărcătură cât pentru zece cărţi, fiindcă autorul a ştiut „să asocieze o experienţă de viaţă, proprie, cu una livrescă” (Daniel Cristea-Enache).

Mare parte a textelor se întâmplă în mediul şcolar, iar verva cu care naratorul descrie micile drame (unele cu bătaie lungă – vezi Căderea) mă face să mă gândesc la tânărul A. P. Cehov, cel care folosea o situaţie comică pe post de detonator. În acest sens, prozatorul piatra-nemţean ştie să arunce în aer, din câteva mişcări precise (de instalator de mare clasă, aş zice), fie atmosfera clasei, fie un destin, iar la nevoie – şi un apartament propriu-zis (vezi Despre cum scriitorul are nevoie, uneori, de un nou început). Foarte economicos în mijloace de expresie, ajunge să atingă masa critică în doar câteva fraze, iar efectul este imediat. Exemplară în acest sens e proza Lişnii celovek, cea mai scurtă din volum şi totodată rezumând, în mai puţin de-o foaie (de turnesol – adaug între paranteze) destinul nu doar al unui profesor bătrân, ci şi al unei categorii sociale, a naufragiaţilor. Rămas după ore, bătrânul dascăl de română „mai scrisese două pagini la veşnic nepublicatul său roman de debut”, căci „ce să facă în apartamentul mic, urlând de singurătate?”, iar când într-un târziu se vede nevoit să se ducă totuşi acasă, „îşi spuse că mâine va trebui, cu orice preţ, să treacă de pagina 453 a romanului său de debut”.

Cât despre proza ultrascurtă a lui Adrian G. Romila, aceasta abia dacă ajunge la 200 de pagini, dar are avantajul de a fi publicată-n volum – iar acum, şi citită.

27 octombrie ’14

XS
SM
MD
LG