Linkuri accesibilitate

Lăcomia şi corupţia generalizată au injectat în sistem un virus care i-a gripat pe mulţi.

Astăzi, cine ştie calculatoare trăieşte bine. Dosarul Microsoft dovedeşte că mulţi demnitari s-au priceput la calculatoare. La urma-urmei, nu e mare filosofie: cumperi cu un leu de la importator şi vinzi cu o sută. Nu diferă de activităţile conexe ale demnitarilor care au făcut din vânzările scumpe de colegi şi cumpărările ieftine de posturi o a doua natură. Şi de ce nu s-ar pricepe la calculatoare? Activiştilor de partid le plac programele. Ce e un calculator? Un televizor căruia-i bagi tu ce programe vrei în cap. Şi-apoi, nu degeaba spun mulţi milionari de azi că şi-au început afacerile cu un televizor color.

Încă din primii ani postrevoluţionari, guvernările socialiste au dovedit geniu antreprenorial, făcând din investiţia în imagine, adică în televizoare, reţele de date şi calculatoare, o prioritate şi din relaţia stat-privat, o pânză de păianjen de care atârnă mulţi dintre plătitorii de impozite, mai puţin cei privilegiaţi, ale căror datorii se şterg periodic.

Primele mari tunuri financiare au fost date cu televizoare, apoi cu companii de televiziune, cu cheltuieli publicitare şi astăzi cu programe IT şi calculatoare de mare capacitate bugetară. Lăcomia şi corupţia generalizată au injectat în sistem un virus care i-a gripat pe mulţi. De firul deşirat al reţelei de corupţi care au adus lumina calculatoarelor la oraşe şi sate, chiar şi în locuri unde nu ajunsese energia electrică, au început să atârne câţiva politicieni. Tovarăşii lui Adrian Năstase de la Jilava au început deja să-i scandeze numele. Ştiu ei că nu va reveni cu mâna goală, ci cu apetisanta sa echipă de penali, plus alţi câţiva epigoni din guvernele următoare. Însuşi Victor Ponta s-a agăţat de masă să nu cadă cu tot cu scaun.

Încrederea în justiţie de care fac atâta caz politicienii români prinşi la strâmtoare cu cătuşele este o ipocrizie. De fapt, niciun politician nu are încredere în justiţie. Afacerea Microsoft e o vrajă judiciară fiartă la foc mărunt, timp îndelungat, pentru a fi fierbinte când e aruncată în capul adversarilor politici. Justiţia e oarbă doar pentru că a fost orbită din considerente politice. Vede totuşi parţial şi preferenţial. Cine a avut ochi de văzut a văzut prea bine ce s-a pus în oala cu fierturi şi ce vrăji fierb acolo. În România s-au făcut afaceri suspecte încă din primele zile postrevoluţionare. Multe imperii financiare s-au clădit cu cărămizi valutare desprinse din averea partidului comunist şi a Securităţii, dar şi din averile furate de statul comunist şi nerestituite. Mulţi bancheri, politicieni sau mari întreprinzători se regăsesc în vitrina cu eroi ai luptei cu anticorupţia. Ar fi suficient ca zelul procurorilor să se îndrepte dinspre interogarea mătuşilor care nu ştiu ce, cu cine şi cum votează către această reţea plină de conflicte de interese pentru a descoperi în fine una dintre verigile lipsă din lanţul trofic al economiei subterane româneşti. Muşiţa de afacerişti şi investitori care pătează portretele de familie ale politicienilor reprezintă principala sursă a corupţiei şi s-a risipit ca o toxină în apa freatică a economiei, otrăvind-o. După ce aceştia şi-au marcat teritoriul, puţini au mai putut intra în afaceri fără mentoratul vreunui fost securist sau mare activist de partid. Când natura a făcut în fine dreptate, în locul acestora au rămas copiii lor. Corupţia a desfigurat genetic economia românească.

În zgomotul cătuşelor, campania prezidenţială îşi rodează motoarele. Candidaţii îşi cheamă armatele de simpatizanţi să se bată în aplauze, sufocând marile oraşe cu iubirea şi mitingurile lor. După un demaraj coreean, îmbinând kitschul modern cu preistoria, Victor Ponta şi-a făcut public mesajul electoral prin corecţii bugetare bine orientate politic. Nici nu mai e nevoie să ţii discursuri, suficient să scoţi, din când în când, portofelul pe circulata şosea de centură a economiei. Pe de altă parte, cheltuielile de astăzi cu indexări şi măriri de pensii, salarii sau alocaţii încep să restrângă ambiţiile de mâine, astfel că nu e de mirare că guvernul renunţă la construcţia de autostrăzi, preferând să le transforme în drumuri expres. Chiar dacă a decis să mai strângă punga, guvernul tot a găsit bani să finanţeze aproape în întregime la Craiova, în propriul fief, un stadion în devizul căruia ar încăpea cu uşurinţă 40 de şcoli sau vreo zece spitale. Însă comentatorii spun deja că mult-proiectatul stadion va fi un templu modern dedicat fotbalului şi că acesta merită o catedrală a mântuirii neamului sportiv, de vreme ce nume importante din domeniu împing tava în cantina de la Jilava şi fotbalul a fost o importantă arteră a economiei subterane româneşti.

Victor Ponta nu e singurul care aruncă bani la marile intersecţii istorice şi promite o viaţă de apoi mai bună. Elena Udrea a ales să se lanseze ca o frumoasă adormită printre ruinele unei foste hale industriale, într-o demagogică încercare de a ilustra nepăsarea generală care a dus la risipirea atuurilor economice ale ţării. Candidata Partidului Mişcarea Populară a publicat pe pagina ei de internet o hartă cu investiţiile făcute de ea pentru ţară. Nicio surpriză, toată lumea ştia cât de intimă a fost cu bugetul de stat, dar cheltuielile făcute, mai ales în fieful protejaţilor sunt de speriat. Fireşte, mai concludent ar fi fost să publice istoria finanţelor ei şi ale apropiaţilor în perioada când făcea scamatorii cu miliardele de euro de la Uniunea Europeană.

De altfel, a ajuns printre ruinele fostei întreprinderi comuniste de pe culoarele Direcţiei Anticorupţie unde a trebuit să explice cum de s-au lipit banii bugetului de fruntea fostului ei soţ care a făcut să duduie economia de tunurile pe care le-a dat. Unii chiar spun că preferata preşedintelui s-a ascuns printre ruine să nu se prăbuşească peste ea maldărul de dosare puse pe pragul electoral. Elena Udrea afirmă că nu are probleme cu justiţia însă nu crede în coincidenţe, aşadar faptul că e implicată în dosarul de corupţie al unuia dintre protejaţii ei, primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, ar fi fost premeditat de nişte procurori sensibili la seismele politice. Nu întâmplător, printre investiţiile cu care se laudă în harta realizărilor sale cincinale se află banii publici daţi cu dedicaţie primarilor preferaţi. De vină în acest dosar ar fi, spune ea, fostul soţ care a preluat după divorţ tot pasivul penal al candidatei PMP la preşedinţie. Ea ar fi descoperit puritatea după ce s-a despărţit de banii şi influenţa soţului, al cărui nume se regăseşte în mai toate dosarele de mare corupţie din ultimii ani. Îmbrăcată azi în salopetă şi cu cască de protecţie pe cap, muza preşedintelui joacă şi acum în roluri de salvator al neamului, pentru că rezerva de bileţele roz pare să se fi isprăvit. Priveşte cu încredere la justiţie în a cărei orbire crede.

Pentru că face mare caz că e săracă şi nu prea are lichidităţi, Monica Macovei a preferat o lansare mai modestă, într-o sală pe care s-o poată umple cu simpatizanţii săi din presă. Are ca agent de influenţă un filosof director de editură care susţine că programul ei electoral este un basm despre lupta cu zmeii corupţiei. Harap Alb şi Spânul, a exemplificat candidata. Moralitatea basmului a fost imortalizată într-un Decalog în care cusurgiii au găsit deja o sută de contradicţii. Poruncile a doua şi a treia: „Să nu trădezi interesul naţional” şi „Să nu ataci instituţiile statului, statul de drept şi justiţia” au stârnit o explozie de râs printre cei care şi-au amintit campania declanşată de europarlamentara Macovei la Bruxelles odată cu a doua suspendare a lui Traian Băsescu (şi reacţiile europene corespunzătoare). De asemeni, şi porunca a cincea („Să nu minţi”) i-a făcut pe unii să zâmbească pentru că Monica Macovei are câteva pete albe şi negre în dosarul de procuroare, este împotriva traseismului politic, deşi a abandonat partidul (comunist sau democrat liberal) când nu mai erau multe de câştigat de pe urma carnetului de membru şi dădea mai bine să spună că e independentă. În plus, susţine sus şi tare că este mama DNA-ului înfiinţat, de fapt, pe vremea Rodicăi Stănoiu. Unii poate că s-au plictisit de limbajul ei gotic, plin de umbre şi degradeuri de negru, sau de vituperările la adresa colegilor politicieni, corupţii de azi care-o propulsau ieri pe scena europarlamentară, însă Monica Macovei ştie că, volens-nolens, candidaţii au de dat nepopulara probă a corupţiei şi că, dacă fierturile justiţiei îşi fac treaba, ar putea câştiga alegerile prin forfait. Mai ales că unii contracandidaţi au început să se bâlbâie şi să-şi piardă uzul raţiunii faţă cu anticorupţia.

În naivitatea sa colţuroasă, Klaus Johannis, candidatul liberal, şi el prins de diverse incompatibilităţi, sintetizează cu vorbe puţine cam cât preţ pun cu toţii, candidaţi sau simpli băgători de seamă, pe deciziile justiţiei. El spune că nu se teme că va fi înlăturat din cursa prezidenţială. Candidatura sa este bătută în cuie şi nu va fi anulată de nişte procese care oricum vor fi tergiversate până în ianuarie sau februarie, anul viitor. Cu alte cuvinte, vor fi mutate dincolo de cordonul sanitar al Cotroceniului, când noua funcţie l-ar imuniza pe vecie.

XS
SM
MD
LG