Linkuri accesibilitate

„În următorii patru ani, serviciile de sănătate mintală din Republica Moldova ar urma să fie reformate. Efectele ar trebui să fie vizibile prin scăderea numărului de persoane cu probleme mintale care sunt internate, prin scăderea cazurilor de suicid, dar și prin serviciile oferite persoanelor care au probleme mintale. Cel puțin aceasta își propune un proiect nou lansat astăzi. Potrivit proiectului „Reforma Serviciilor de Sănătate Mintală din Moldova”, în următorii patru ani, domeniul va trece prin câteva schimbări majore atât legislative, cât și de prestare a serviciilor.

Programul Național de prevenire și control al infecției HIV-SIDA și a infecțiilor cu transmitere sexuală pentru anii 2014-2015 va fi aplicat doar parțial. Statul nu are suficienți bani pentru a-l pune în aplicare așa cum e scris pe hârtie. În aceste condiții, spune coordonatorului Programului, Lucia Pîrțînă, vor fi îndeplinite doar câteva dintre cele mai importante obiective.

Ministerul Sănătății este în căutarea unei companii care să dețină o cifră de afaceri de aproape 1 milion de euro care ar fi interesată să procure echipamente și un soft pentru blocul chirurgical de la Spitalul Clinic Republican. Deși banii vin din credite, responsabilii nu ne comunică cifra împrumutului și nici de ce fel de echipamente este vorba.

La Chișinău s-a deschis primul magazin cu produse fără gluten. Proprietarii magazinului sunt un cuplu din Chișinău, care are un copil cu sindrom de malabsorbție. Anterior, aceștia cumpărau produsele din Italia sau Germania. Medicii spun că în Republica Moldova sunt foarte mulți oameni care ar trebui să consume produse fără gluten. În primul rând este vorba despre persoanele care au boala celiacă sau sindrom de malabsorbție intestinală.

Tot pe E-sanatate aflati ce trebuie să aveți în geanta pregătită pentru a naște în maternitățile din Moldova. Dacă pe vremuri, din cauza condițiilor precare, viitoarelor mămici li se recomanda să aducă de acasă multe lucruri esențiale pentru a avea un confort minim, acum, spun doctorii, lucrurile s-au schimbat, iar femeile vin cu o listă discretă. Femeile care au trecut prin această experiență spun că e nevoie de mult mai multe și ne-au trimis liste cu toate produsele care devin esențiale atunci când nașteți la un spital din țară. Astfel, este nevoie de lenjerie de pat, cămașă pentru travaliu, scutece pentru făt și mămică, un ceas pentru cronometrarea contracțiilor și desigur bancnote – de 50, 10, 200 și 500 de lei.”

XS
SM
MD
LG