Linkuri accesibilitate

La Comisia Europeană și în Republica Moldova.

Comisia Europeană a fost întotdeauna o instituţie hibridă, iar identitatea sa a început să fie definită în termeni foarte precişi, în raport cu Parlamentul European şi cu capitalele statelor membre, abia odată cu Tratatul de la Lisabona.

Autentic executiv, Comisia Europeană e ceea ce se apropie cel mai mult de ideea unui guvern european, iar comisarii corespund, fiecare, unui ministru UE. Practic, singurul domeniu pentru care nu există un comisar – deci un ministru – european este Apărarea. Tările Uniunii Europene nu au avut niciodată, şi nici nu se pregatesc să aibă, o apărare comună.

Exista insa un „ministru de externe european". Funcția îi revine acum actualei ministre de externe a Italiei, Federica Mogherini, în locul britanicei Catherine Ashton.

Cât despre președintele Consiliului European, care nu e parte din Comisie, el e, teoretic, „președintele UE”. El negociază cu ceilalți șefi de stat și de guvern și el organizează și stabilește agenda întâlnirilor la vârf UE. Ocupat actualmente de belgianul Herman Van Rompuy, postul îi va reveni premierului Poloniei, Donald Tusk.

Distribuirea celor două posturi s-a făcut potrivit unui complicat algoritm politic. In primul rând, dat fiind că președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, este un creștin democrat, membru al Partidului Popular European (PPE), trebuia ca unul din celelalte două mari posturi să-i revină unui socialist, de preferință femeie. Afară de Federica Mogherini.

Federica Mogherini fusese deja respinsă în luna iulie de o coaliție de țări est-europene conduse de Polonia. Polonia, ca și țările baltice, considera că Mogherini, aflata în fruntea diplomației italiene doar de șase luni, nu are experiența necesară și că pe deasupra a dat semne că ar fi filorusă, așa cum a fost, de-a lungul deceniilor, stânga italiană. Polonezii îl propuneau în schimb pe ministrul lor de externe Radoslaw Sikorski.

Sikorski fusese desemnat și pentru funcția de secretar general al NATO. Numirea unui polonez într-o asemenea înaltă funcție în actualele condiții de tensiuni și potențial conflict cu Rusia ar fi avut o mare valoare simbolică. Pe deasupra, Polonia va mai dispune și de un comisar european, întrucât funcția de președinte al Consiliului, în care a fost numit premierul Tusk, se situează în afara Comisiei Europene.

Cele trei înalte posturi respectă acum algoritmul politic din Parlamentul European, două fiind ocupate de doi politicieni conservatori, de dreapta, un occidental și un estic: luxemburghezul Jean-Claude Juncker și polonezul Donald Tusk, iar funcția de șel al diplomației de către o femeie socialistă: Federica Mogherini.

Cu totul, însă, Jean-Claude Juncker a trebuit să coopteze 9 femei în Comisie, adică o treime din efectiv, printre care românca Corina Crețu, care a primit importantul portofoliu al dezvoltării regionale.

Odată stabilită balanța est-vest prin satisfacerea polonezilor, și cea sud-nord, prin numirea italiencei Mogherini, a mai trebuit ingrijită și balanța între partide. Și Mogherini e socialistă, însă Juncker a numit ca suplinitpr al său, mâna sa dreaptă, un socialist: fostul ministru olandez de externe Frans Timmermans. Un socialist de dreapta, un om care va supraveghea Comisia indeaproape.

O Comisie care satisface astfel toate algoritmurile politice și de sex și împărțire geografică. Rămâne, în subsidiar, să mai fie și competentă.

------------------

Modelul pe care l-au aplicat la împărţirea portofoliilor partidele ajunse la guvernare după 2009 a fost comparat de observatorii vieţii politice de la Chişinău cu cel al funcţionării unei societăţi pe acţiuni. Veniţi cu toţii din business, liderii acestor partide ar fi perceput, ajunşi la guvernare, organele puterii ca pe nişte active dobândite în urma unei partajări algoritmice, şi aceasta le-ar fi fost şi greşeala fatală care i-a adus la un moment dat în faţa colapsului, au afirmat analiştii atunci când guvernarea construită pe aceste principii s-a şi împotmolit. Problema esenţială pe care au văzut-o experţii a fost că în formula algoritmică au fost incluse până şi funcţiile ce în nici o democraţie nu pot constitui subiect de partajare politică: cea de Procuror General sau de preşedinte al Curţii de Conturi.

Pot exemplele din trecut determina clasa politică de la Chişinău să renunţe de bună voie la aceste hibe la o viitoare împărţeală postelectorală de demnităţi? Analistul politic Igor Boţan este mai degrabă sceptic, dacă doar nu va exista o presiune pe măsură să-i forţeze la aşa ceva:

Igor Boțan: „Clasa politică cu certitudine a învăţat lecţia, dar cu certitudine nu va aplica învăţămintele pe care le-a atras. Există o singură soluţie ca să fie forţată: pentru aceasta este nevoie de presiunea societăţii. Curtea Constituţională încă în decembrie 2010 a făcut o delimitare foarte clară între funcţiile politice, care se partajează în mod firesc pe criterii politice: funcţii ministeriale, alte funcţii. În rest, funcţiile legate de serviciile de ocrotire a normelor de drept trebuie să fie distribuite în conformitate cu competenţele oamenilor care trebuie să aplice pentru a ocupa aceste funcţii, integritatea lor şi ca urmare a unor competiţii deschise. Lucrurile sunt foarte simple, iar clasa politică cu certitudine cunoaşte aceste lucruri. Rămâne să se exercite presiuni din partea societăţii şi a partenerilor de dezvoltare.”

Europa Liberă: Vorbeaţi de această decizie a Curţii Constituţionale. Dar de atunci partidele guvernamentale din Republica Moldova au mai trecut o dată printr-un exerciţiu de partajare de demnităţi. Aţi avut impresia să fi tras învăţămintele de rigoare?

Igor Boțan: „Nu. Şi concluzia mea este că nici nu vor fi luate în calcul dacă nu se vor exercita presiuni din partea societăţii civile şi a partenerilor externi de dezvoltare a republicii Moldova. Noutatea mare şi un factor circumstanţial care atunci nu exista, iar acum există, este că avem acest acord de asociere cu UE şi care impune anumite norme care trebuie respectate întocmai. Iar valorile fixate în Constituţie şi în acest acord coincid. Suntem datori să exercităm presiuni. Şi partenerii noştri europenei sunt în situaţia să ceară şi ei îndeplinirea exactă a obligaţiilor ce reies explicit din acordul de asociere. Se şi discută în anumite foruri cum societatea civilă şi cancelariile europene pot lua „în cleşti”, să spunem aşa, guvernarea, ca să acţioneze exact aşa cum prevede hotărârea CC, şi obligaţiile pe care şi le-a asumat guvernarea.”

XS
SM
MD
LG