Linkuri accesibilitate

Presa de la Comrat: deputaţii în Adunarea Populară de la Comrat s-au luat la bătaie


Presa de la Comrat relatează că participanții la o ședință a Adunării Populare a autonomiei găgăuze s-au luat la bătaie, când fracțiunea Partidului Democrat a cerut demisia spicherului Dmitri Constantinov acuzat de separatism și destabilizarea regiunii. Imagini difuzate de portalul gagauzinfo.md îl înfățișează pe deputatul democrat Grigori Morari lansând acuzațiile. Apoi, camera video se îndreaptă în altă direcție, iar imaginile se întrerup. Dar portalul scrie că a urmat o încăierare în care Constantinov și bașcanul găgăuz Mihail Formuzal ar fi fost loviți în față. Jurnaliștii au fost dați afară de la ședința Adunării Populare, care a continuat cu ușile închise, în prezența câtorva oficiali ai poliției. Președintele filialei PD din autonomia găgăuză, primarul Comratului Nicolai Dudoglo a declarat Europei Libere că formațiunea sa, una dintre cele mai bine reprezentate în Adunarea Populară, nu este de acord cu mesajele separatiste care ar fi promovate de spicherul Constantinov și bașcanul Formuzal. La Chișinău, fracțiunea parlamentară a PCRM care îl sprijină pe Constantinov a cerut audieri parlamentare de urgență.
XS
SM
MD
LG