Linkuri accesibilitate

Retrospectiva săptămânii politice


Președintele ceh Miloš Zeman și omologul său moldovean Nicolae Timofti, Chișinău, 22 mai 2014.
Președintele ceh Miloš Zeman și omologul său moldovean Nicolae Timofti, Chișinău, 22 mai 2014.

Politică externă a fost și săptămâna aceasta mai vizibilă decât cea internă, în opinia unor analiști de la Chișinău intervievați de Vasile Botnaru


Directorul Agenției Info-Prim Neo, Valeriu Vasilică, consideră că evenimentele din săptămâna curentă arată cât de prielnică este conjunctura externă de care Chișinăul poate beneficia, dar și lucoarea nu tocmai blândă care vine de la Răsărit.

Valeriu Vasilică: „Eu aș remarca două evenimente, de fapt, două fațete ale unui proces. Mă refer la vizita liderului PLDM, Vlad Filat, în Statele Unite, și vizita a doi comisari europeni, plus președintele Cehiei care fac parte, repet, din punctul meu de vedere, din același proces, procesul se numește consolidarea pozițiilor externe ale Republicii Moldova. Evenimentele de săptămâna curentă atestă o situație internațională a Republicii Moldova mai bună ca oricând. Mai bună ca acum nu am avut, ca în această perioadă, în aceste săptămâni, mă refer. Și o explicație ar fi această criză regională, starea de pericol în care s-a pomenit Ucraina și ca acest pericol să dea peste noi. Este adevărat că mai rămâne îmbrățișarea Moscovei, o dragoste într-un fel nesolicitată, în forma aceasta. Noi vrem să avem relații bune, să menținem relații tradiționale, prietenești, familiale, dacă vreți, pe care le-am avut în spațiul ex-sovietic. Ar fi păcat să pierzi aceste relații, aceste valori, dar modelul în care suntem întorși către aceste valori nu ne mai convine și cred că pentru prima dată în istorie s-a găsit o soluție, un antidot – suportul internațional pe care îl are Republica Moldova acum, în particular, guvernarea Republicii Moldova și la capitolul poziție externă nu știu dacă ne-am putea dori mai multe. Acum urmează să consolidăm și situația internă, să nu se admită provocări, să nu se admită derogări de la norme, legi, de la așteptările oamenilor, ca să putem continua acest proces de europenizare și modernizare a țării, cu toate problemele lui, și după 30 noiembrie.”

*

Comentatorul politic Petru Bogatu a remarcat faptul că oficialii de la Chișinău nu își mai ascund îngrijorarea în legătură cu deteriorarea relațiilor cu Kremlinul.

Petru Bogatu: „Un lucru care merită să fie remarcat este sinceritatea autorităților de la Chișinău în ceea ce privește relația cu Rusia. Mă refer la declarațiile primului ministru Iurie Leancă care a recunoscut că raporturile cu Rusia s-au răcit. Rareori ne este dat să auzim așa ceva din gura liderilor politici de la Chișinău, ei de obicei încearcă să ascundă acest fapt.”

Europa Liberă: Aceasta s-a făcut în speranța ca să fie reparate relațiile sau Chișinăul taie poala?

Petru Bogatu: „Cred că nici una, nici alta. Cred că presiunile care se făceau implicit asupra Chișinăului acum sunt mult mai sufocante, directe și probabil anume acest fapt a determinat această reacție pentru că Chișinăul nu este în stare, pur și simplu, să schimbe această situație. Presiunile, probabil, vor crește.”

Europa Liberă: În schimb, au auzit lucruri plăcute de la ditamai doi comisari.

Petru Bogatu: „Da, aici nu este nimic nou pentru că tocmai în acest context vroiam să spun că se înscrie și vizita în Statele Unite a liderului liberal-democrat Vlad Filat, faptul că a fost primit la cel mai înalt nivel la Departamentul de Stat, de Victoria Nuland, care este o figură-cheie la Washington, și de liderul republicanilor, o persoană cu mai mare autoritate, senatorul John McCain. Rareori când un lider de partid, care nu deține o funcție importantă în stat, este primit la un nivel atât de înalt. Modul în care a fost tratat și, dacă raportăm toate acestea, la vizitele care s-au făcut aici, la Chișinău, în ultimul timp, în plus, dacă raportăm aceasta și la declarațiile făcute de Joe Biden la București în privința Republicii Moldova, impresia generală este că Statele Unite și aliații lor din Europa, totuși, par ferm hotărâți să nu permită repetarea scenariului ucrainean în Republica Moldova. Eu, cel puțin, așa înțeleg că pretențiile Rusiei de a finlandiza și Republica Moldova sunt respinse categoric. Un lucru, care nu poate fi trecut cu vederea, este sigur că părăsirea PCRM-ului de Mark Tkaciuk, o figură marcantă pe scena politică moldovenească. Dar, dacă e să dăm crezare lui Vladimir Voronin, o figură marcantă, dar fără un viitor politic. Voronin, în repetate rânduri, a lăsat să se înțeleagă că Mark Tkaciuk nu poate să devină lider de partid.”

Previous Next

XS
SM
MD
LG