Linkuri accesibilitate

Un reportaj de la Piaţa Centrală din Chişinău, în ajunul Paştelui Blajinilor.


Moldovenii se pregatesc pentru Pastele Blajinilor. Diana Răileanu a fost astazi prin pieţe, pe la negustori, si a stat de vorba cu cei care se pregatesc pentru aceasta sarbatoare in care sunt amintiti morţii şi străbunii…

Sărbătorile Pascale – bucuria comercianţilor, astfel aş rezuma primele impresii după câteva zeci de minute petrecute în Piaţa Centrală a capitalei. După ce în postul Paştelui preţurile în special la cărnuri şi produse lactate au fost „reduse” , spun negustorii, din cauza cererii scăzute, acum majoritatea îşi pot acoperi pierderile din ajun, după ce preţurile „cresc ca pe drojdii”.

„Preţurile sunt foarte mari...”

Europa Liberă: Oamenii de ce cumpără dacă preţurile sunt mari?

„Nevoia te impune, ce să faci? De unde ai, de unde nu ai, trebuie să cumpărăm, e datoria noastră înaintea părinţilor noştri. Trebuie să ne facem datoria.”

„Chiar am zis o dată, să se sfătuiască oamenii să nu cumpere nimeni, ei să aducă marfa şi nimeni să nu cumpere, să vedem ce va fi atunci. Înainte, eu, mergeam la cimitir cu o colivioară, se ducea mama cu o bucăţică de jambon, cu o bucăţică de cozonac, de colac, dar acum duc să arată care e mai bogat. Şi, ce dă asta?”


Dorinţa cumpărătorilor de a avea de toate pe masa de sărbătoare, îi face să uite că salariile sunt mici şi că pensiile le ajung de la o lună la alta. De ce, totuşi, nu cheltuiesc mai cu chiverniseală de sărbători, întreb o cumpărătoare ce iese din piaţa cu câteva sacoşe în mâini?

„Ei postesc şi strâng ca să facă sărbătorile, ca să aibă pe masă tot necesarul, să nu se facă de ruşine în faţa vecinilor sau a celor care vin în ospeţie.”
Europa Liberă: Se merită?

„Nu se merită, dar aşa e învăţat moldoveanul nostru.”

„Vă mai spun că acum, din toate punctele de vedere, e şi un fel de fală la Paştele Blajinilor. Înainte, într-adevăr, te duceai cu un păhăruţ de vin, cu ce dă Dumnezeu, dar acum fac în fală, într-adevăr fac în fală. Cu asta sunt de acord, eu am observat lucrurile acestea. E adevărat, nu toţi fac în fală.”

„În Republica Moldova oamenii obișnuiesc să-şi cheltuie ultimii bani pentru a avea de toate pe masa de sărbătoare, astfel încât toată lumea să fie mulţumită. În perioada sovietică era exact aşa.”

Darurile sau pomenele pe care le oferă oamenii de Paştele Blajinilor nu sunt o excepţie la capitolul cheltuieli. Oferta propusă de comercianţii din Piaţa Centrală este diversă: de la pahare de cristal fin până la farfurii de plastic. ... Nu ezită să dea şi sfaturi ce anume trebuie să ofere creştinii de Blajini:
„De Paştele Blajinilor mergi la cimitir pentru a spune „Hristos a Înviat” celor decedaţi, apropiaţilor şi chiar străinilor, dacă nu are cine. Trebuie să dai ceva din inimă, pentru a-şi aminti, pentru a nu-l da uitării pe cel răposat. Ş-apoi, e un exemplu pentru copii noştri, pentru nepoţii noştri, eu ştiu ce au făcut părinţii mei, ştiu că trebuie să-mi aduc aminte de cel decedat.”

Totuşi, o bună parte dintre cumpărătorii pe care i-am întâlnit în Piaţă au recunoscut că o deseori oamenii tind să exagereze de sărbători, punând mai mult accentul pe valoarea bănească a darurilor pe care le oferă, decât pe semnificaţia sufletească a acestora.
XS
SM
MD
LG