Să constatăm mai întîi un fapt evident. De Paşti şi pe durata altor sărbători religioase peste Moldova se aşterne bunătatea. Guvernanţii şi cinovnicii de tot soiul merg la biserică şi dau de pomană, merg la biserică, pătrunşi de pioşenie, judecătorii şi vameşii, poliţiştii şi inspectorii fiscali, angajaţii şi angajatorii, edilii şi medicii, învăţătorii şi oamenii de afaceri. Toată lumea e dreaptă şi bună la suflet, toţi se gîndesc la lucrurile cu adevărat importante. Toţi încearcă să facă un bine, să participe la o campanie filantropică sau pur şi simplu să dea un ban unui om sărman în stradă.
Judecînd după numărul de oameni care iau cu asalt bisericile de Paşti, lucrurile în sfera social-economică ar trebui să meargă strună. Omul bun, omul corect, omul sincer şi milos ar trebui să rămînă mereu aşa cum e. Însă în ciuda numărului covîrşitor de cetăţeni pioşi, corupţia, evaziunea fiscală şi bădărănia ordinară fac ravagii aici de la 1991 încoace.
Înţeleg că nu există o legătură directă între pioşenia generalizată şi aranjarea lucrurilor în societate. Şi totuşi sînt nedumerit. După părerea mea, bunătatea care ne copleşeşte de sărbători ar trebui să se facă simţită bine tot anul şi pe palierul social-economic. Dar se vede că greşesc. Se vede că nu există nici o tangenţă.
Ce le lipseşte moldovenilor plini de smerenie pentru a anihila corupţia? Ce le lipseşte acestor oameni evlavioşi ca să nu mai existe murdăria de pe străzi şi haitele de cîini vagabonzi prin cartierele oraşelor? De Paşti am impresia că avem totul, că sîntem plini de respect şi duioşie faţă de alţii. Dar apoi vin alte zile cînd văd că ne lipseşte ceva, ceva esenţial. Oare ce?
