Linkuri accesibilitate

Dificultăți pentru Pro TV?


Mai multe firme ale trustului Media Pro au fost astăzi perchiziționate de polițiști și procurori, fiind suspectate de evaziune fiscală.




Presa scrisă, dar și televiziunile din România suferă în ultima perioada nu doar din cauza crizei financiare, care aproape că a închis printul, ci și din pricina credibilității tot mai precare pe care o au televiziunile, care fie s-au înrolat cu totul în politica partinică, fie au alt gen de probleme.

Mai multe firme ale trustului Media Pro, trust care include și cea mai populară televiziune din România, ProTv, au fost astăzi perchiziționate de polițiști și procurori, fiind suspectate de evaziune fiscală. Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul București este vorba despre Media Pro Entertainment, Media Pro Studios și Domino Production. Șeful companiei, Aleksandras Cesnavicius precizează pe de altă parte că postul de televiziune Pro TV nu este investigat și că anchetatorii verifică documente începând cu 2009.

Pro TV este printre puținele posturi de televiziune din România, dacă nu cumva singurul, care nu-și exhibă opțiunile politice în mod direct. Firește că postul de televiziune a jucat, la rândul lui, meciuri politice importante, de-o parte sau de alta. În 1996 implicarea Pro TV a fost decisivă pentru prima alternanță la putere, după căderea comunismului, apoi însă, lucrurile s-au complicat, fiindcă trustul a strâns datorii foarte mari, atât de mari încât au fost menționate în Raportul Comisiei Europene din 2002. Acest document preciza că Pro TV a cerut statului român o reeșalonare a datoriilor ceea ce, potrivit Bruxelles-ului a făcut ca „funcționarea canalului tv să depindă de bunăvoința autoritățilro române”. Și într-adevăr întreg trustul Media Pro a susținut în acea perioadă guvernul socialist condus de Adrian Năstase, aflat astăzi în închisoare pentru fapte de corupție. Atunci Pro TV avea datorii de 3 milioane de euro, o sumă imensă pentru România în 2002.

Deocamdată în ancheta care vizează circa 20 de firme din domeniul media, din care trei aparțin trustului Media Pro, nu sunt vizate persoane, ci doar au fost confiscate documente financiar-contabile. Procurorii suspectează aceste firme de spălare de bani și evaziune fiscală, vorbind despre un prejudiciu de 5 milioane de euro. Parchetul a anunțat că a beneficiat de sprijinul tehnic al Serviciului Român de Informații și al Fiscului pentru această investigație.

Ancheta, care prin ricoșeu afectează și Pro TV, intervine într-o perioadă critică a acestui post de televiziune despre care au apărut în ultima vreme unele știri referitoare la faptul că s-ar afla în dificultate financiară. Chiar ieri, de altfel, câștigătorul „Vocii României” din decembrie anul trecut, s-a plâns că nu a primit până acum premiul de 100.000 de euro promis de Pro Tv.
XS
SM
MD
LG