Linkuri accesibilitate

Cathie Burton: „Încercăm identificarea unei soluții politice pentru criza din Ucraina”


Un interviu cu purtătoarea de cuvînt a OSCE.



Federația Rusă a căzut de acord săptămâna trecută cu celelalte 56 de țări membre ale OSCE asupra nevoii de a trimite o misiune de monitorizare în Ucraina. Numai că, spre deosebire de ceilalți, Rusia spune ca misiunea nu trebuie să aibă vreun mandat în Crimeea, peninsula ucraineană pe care Moscova a anexat-o tot săptămâna trecută. Despre situația din Ucraina a stat de vorbă corespondenta Europei Libere, Iolanda Bădiliță cu purtătoarea de cuvânt a OSCE Cathie Burton.

150 de observatori OSCE se vor deplasa în această săptămână in diverse regiuni din Ucraina în cadrul uneia dintre cele mai vaste operațiuni OSCE de după dizolvarea fostei Iugoslavii.O sută dintre aceștia vor pregăti procesul de observare a alegerilor din 25 mai, în timp ce 50 vor pune în practică un proiect menit să reînvie buna înțelegere si dialogul dintre minoritățile naționale din Ucraina.

Observatorii nu vor ajunge in Crimeea însă, după cum declară Europei Libere, Cathie Burton, purtătoarea de cuvânt a OSCE, având in vedere că atât Rusia cât și Ucraina și-au dat acordul este de așteptat ca OSCE să poată opera fără probleme în sudul și estul Ucrainei, în ciuda faptului că populația vorbitoare de limbă rusă din aceste regiuni a cerut insistent în cadrul unor masive demonstrații organizarea de referendumuri după modelul din Crimeea și alipirea la Federația Rusă.

Europa Liberă: Dnă Burton, generatia mea nu are experiența războiului, însă după ce am văzut trupele rusești in Crimeea ne-am putut imagina cum ar putea să arate războiul. În ultimii 20 de ani Europa a fost preocupată de creșterea economică, UE s-a extins și numără acum 28 de membri. Noțiunea de securitate a rămas uitată. Este securitatea in Europa în pericol?

Cathie Burton:
„Este o întrebare foarte interesantă. Este adevărat că de ceva vreme Europa este preocupată de alte elemente: economia a crescut, instituțiile s-au dezvoltat și cu siguranță ce se întâmplă acum este ca o trezire la realitate. OSCE a fost fondată in timpul Războiului Rece, când exista o distanță între Est si Vest. OSCE și-a dovedit importanța in timpul conflictului din Balcani și iată, acum realizăm ce valoroasă este securitatea pe continentul nostru.

Aș mai spune un lucru: diplomația este foarte importantă și OSCE are o platformă excelentă pentru acțiuni diplomatice, platforma care s-a dovedit că funcționează. OSCE este o organizație care acționează pentru prevenirea conflictelor și gasirea soluțiilor acceptate de toate parțile implicate intr-un conflict.”

Europa Liberă: Dl Deșcița, ministrul interimar de externe al Ucrainei, a fost preluat de presă cu o declarație in care spunea că șansele pentru declanșarea unui război între țara sa și Rusia sunt în creștere. Ce spun observatorii OSCE aflați in Ucraina?

Cathie Burton:
„OSCE este o organizație care ajută în soluționarea conflictelor. În astfel de situații ce facem noi este sa facem în așa fel incat tările in conflict sa simtă ca securitatea lor nu este amenințată. OSCE a trimis acum în Ucraina mai multe grupuri de observatori. Unul dintre aceste grupuri este unul de observatori militari. Prin faptul că văd cum este situația la fața locului, se evită analiza pe baza speculațiilor.

Ceea ce spune ministrul Descița este ca Ucraina traversează un moment cu o incarcatura emotionala foarte mare caci îi este amenintata identitatea nationala si etnica. Într-o astfel de situație OSCE este chemată să deescaladeze situatia, sa refacă atmosfera de negociere si sa creeze conditii pentru dialog, pentru a se identifica o soluție politica si pasnica.”

Europa Liberă: În ce parți ale Ucrainei are OSCE observatori? Aveți oameni în Crimeea, de exemplu?

Cathie Burton:
„Nu, nu avem. Acum câteva săptămâni am avut trimiși in Crimeea. Tim Guldimann, trimisul special al presedintelui in exercitiu al OSCE, dl Didier Burkhalter, si Inaltul comisar OSCE pentru minoritati nationale, Astrid Thors, au fost in Crimeea impreuna cu dna comisar pentru libertatea presei Dunja Mijatovich. Au analizat situatia legii limbilor și concluzia a fost că nu există dovezi că drepturile comunității de limbă rusă nu sunt respectate. Apoi OSCE a mai trimis o misiune militară, care, dupa cum se știe, nu a fost lăsată să intre în Crimeea.”

Europa Liberă: Deci înainte de referendum OSCE a constatat că drepturile vorbitorilor de rusă din Crimeea nu sunt încălcate.

Cathie Burton:
„Da, înainte de referendum vorbitorii de rusă s-au plâns că drepturile lor sunt violate. Și dna Astrid Thors a declarat la sfârșitul vizitei că nu a constatat nici un indiciu că dreptul vorbitorilor de rusă de a folosi limba maternă este incălcat in Crimeea.”

Europa Liberă: OSCE are din acest weekend cateva misiuni de observatori in Ucraina. În ce zone ale Ucrainei?

Cathie Burton:
„OSCE va trimite o misiune formată din o sută de oameni care vor fi distribuiți in zece regiuni ucrainiene, mai puțin in Crimeea, pentru moment. Scopul misiunii este să obținem o imagine obiectivă asupra a ceea ce se intâmplă pe teritoriul ucrainean, pentru a aduce un element de calm si detensionare a situatiei.

Membrii misiunii OSCE vor ajunge in Ucraina in cursul acestei saptamani. Ei vor lua legătura cu autoritatile locale si nationale cu organizațiile neguvernamentale pentru a vedea cum functioneaza societatea, care este nivelul de securitate in diverse parti ale tarii, cum sunt respectate drepturile omului, cum se simt oamenii de rand, cum percep ce se intampla in tara. Este vorba de o misiune civila.

În afară de aceasta misiune am mai lansat un proiect mai mic: „Dialogul national”. În cadrul acestuia vom trimite 50 de observatori care isi vor oferi expertiza in chestiuni ca respectarea drepturilor omului si dialogul intre diverse etnii. Trimisii OSCE au ajuns deja la Kiev in acest weekend.”

Europa Liberă: Sunt convinsă că știți, in estul Ucrainei populația de limbă rusă cere organizarea unui referendum asemenea celui din Crimeea și anexarea regiunii la Rusia. Aici populația nu recunoaște legitimitatea guvernului interimar de la Kiev. Nu vă e teamă că nu veți fi lăsați să intrați in aceste zone, asa cum s-a întâmplat in Crimeea?

Cathie Burton:
„Este foarte greu de speculat cum va fi pana nu ajungem acolo. Ce pot spune insă este că guvernul ucrainian colaborează cu noi și că decizia trimiterii acestei misiuni este luată de toate 57 state membre ale OSCE, inclusiv Rusia, Ucraina, UE si SUA. Ca urmare credem că de aceasta data cel putin vom avea acces in zona respectiva.”

Europa Liberă: Deci ce încearca OSCE cu aceste misiuni este să prevină un scenariu ca in Crimeea?

Cathie Burton:
„Cred ca putem spune asta, da. Incercam sa obtinem un climat calm in care sa se poata gasi o solutie politică acestei crize.”

Europa Liberă: Este Crimeea un caz inchis?

Cathie Burton:
„Cred că este prematur sa judecam acest lucru. Cât priveste referendumul, OSCE a fost foarte clar, referendumul nu s-a desfasurat în acord cu legislatia internationala, OSCE nu a avut observatori ca să poată aprecia cum s-a desfășurat referendumul. În orice caz situația este foarte volatilă. Se schimbă foarte rapid, și de aceea nu putem exclude nici o variantă.”

Europa Liberă: Va trimite OSCE observatori și in alte țări cu populații numeroase de vorbitori rusi? Tarile baltice, Moldova, se tem că Rusia va aplica modelul din Crimeea si in aceste țări. Moldova, de pildă, are acest conflict transnistrean, iar asa numitele autorităti din regiunea separatista Transnistria a Republicii Moldova au cerut Moscovei sa ia in considerație alipirea acestei regiuni la Rusia.

Cathie Burton:
„Orice situatie este unica, diferita, OSCE este implicata conflictele inghetate - Transnistria, Nagorno-Karabach. Participam in procesul de negocieri, un proces care necesită o perioada îndelungată de timp.”

Europa Liberă: După Crimeea s-a declanșat un soi de euforie a referendumurilor. In Ucraina, dar chiar si in Rusia (activiști anti-Putin au semnat o petiție de desprindere a Sankt Petersburgului de Rusia). Reprezintă această euforie, acest tip de mișcari populare, o amenințare pentru securitatea europeană?

Cathie Burton:
„Aceste mișcări sunt de înțeles din punct de vedere emoțional, uman. Ce este important este ca la nivel politic astfel de situații sa se deescaladeze, că răspunsul la astfel de mișcări sa fie dialogul politic în acord cu legislația internațională. OSCE va observa alegerile din 25 mai, din Ucraina.”

Europa Liberă: Ucraina a mobilizat rezerviștii ca răspuns la acțiunile Rusiei in Crimeea. Sunt aceste acțiuni (ale Rusiei, răspunsul Ucrainei) o amenințare la adresa securității europene?

Cathie Burton:
„Pentru a menține securitatea este nevoie de menținerea dialogului, de construirea unui climat de siguranță, de depășirea crizelor emotionale in cazul unor situatii cum este cea de acum. Iar OSCE poate oferi o platformă pentru obținerea unor astfel de rezultate.”
XS
SM
MD
LG