Linkuri accesibilitate

Impactul retragerii parțiale a susținerii financiare internaționale pentru administrațiile locale


Opinii exprimate la microfonul Europei Libere de Tatiana Badan și Sergiu Palihovici.




Daca nu va gasi alti donatori, Guvernul Republicii Moldova va trebui sa descentralizeze de acum incolo pe cont propriu administratia locala, fara banii guvernelor suedez si american. Cele doua state au decis sa-si retraga finantarile pentru aceasta reforma, dupa decizia coalitiei de guvernare de a amana cu un an descentralizarea finantelor publice. Ce a „umplut paharul rabdarii” donatorilor? Moravuri politice şi acţiuni populiste premeditate, sau greşeli fireşti ale guvernării? Si cat de „costisitoare”, din toate punctele de vedere, este această suspendare? Cu ce viteza poate sa se miste de acum incolo descentralizarea? – temeiuri ale convorbirii din această dimineaţă cu Tatiana Badan, presedinta Congresului Autoritatilor Locale din Moldova.

Europa Liberă: După ce majoritatea parlamentară a amânat cu un an o reformă, esenţa căreia era să transmită către autorităţile locale competenţe legate de distribuirea bugetelor locale, cei care au sprijinit financiar scrierea reformei, Guvernul Suediei şi Guvernul Statelor Unite ale Americii au anunţat că îşi retrag fondurile pe care încă nu le cheltuiseră, pe bună dreptate, doamna Badan, cum credeţi?

Tatiana Badan: „De fapt, acesta este un semn nu prea bun pentru autorităţile publice locale. Aceasta este o suspendare temporară, cred eu, pentru a produce aceste reforme, în cadrul administraţiei publice locale în Republica Moldova. Noi credem că acum este important ca autorităţile publice centrale, împreună cu cele locale, să găsească o soluţie ca să fie o continuitate a acelor reforme propuse şi asumate de către autorităţile centrale, în domeniul descentralizării şi îmbunătăţirii acelor reforme din cadrul administraţiei publice locale.”

Europa Liberă: Noi am reuşit să obţinem un comentariu pe marginea acestei situaţii de la Sergiu Palihovici, secretar general adjunct al Guvernului, responsabil cu administraţia publică locală.

Sergiu Palihovici

Sergiu Palihovici

Sergiu Palihovici: „Este regretabilă, cred eu, situaţia la moment, din simplu motiv pentru că legea privind finanţele publice locale nu reprezintă în totalitate întreaga strategie de descentralizare şi asigurarea reală a autonomiei locale.

Noi vom face tot posibilul ca să avem nişte întâlniri concrete la tema respectivă şi vom căuta să suplinim acest gol, fie prin obţinerea susţinerii Ambasadei Statelor Unite, fie prin obţinerea susţinerii din partea alor donatori externi. Bineînţeles că nu este un semnal bun, însă, cred că dacă ar fi fost o mai bună comunicare şi cu Congresul Autorităţilor Locale, ei au arătat acest „cartonaş galben” autorităţilor, în sensul în care, ştiţi foarte bine cum a fost primită această lege la bun început. După care aleşii locali şi-au pus mari speranţe în ea, şi în momentul implementării proiectului pilot în trei raioane şi în municipiul Chişinău, arată, în principiu, că decizia de a amâna implementarea acestei legi din 1 ianuarie 2015, este una corectă, pentru că socoteala de acasă, cu cea din târg, de această dată nu a coincis.

Şi este necesară o perioadă în care să vedem foarte clar cum lucrează acest mecanism, ca să ajungem în situaţia în care să avem timpul necesar ca să creăm şi capacităţile administrative necesare la autorităţile locale pentru a administra şi a prelua eficient această reformă financiară.

Noi facem acum o analiză a hărţii donatorilor, în sensul în care să încercăm să vorbim şi să convingem donatorii care şi-au retras susţinerea şi să găsim alţi potenţiali susţinători şi donatori, în sensul în care lucrurile trebuie să meargă înainte.”

Europa Liberă: Se poate spune că banii care au fost cheltuiţi până acum au fost cheltuiţi în zadar, sau că aceşti donatori au considerat că au cheltuit în zadar banii?

Sergiu Palihovici: „Nu, dacă ne referim la retragerea susţinerii financiare din partea Ambasadei SUA, lucrurile mai mult vizează partea de politici, politici integrate în cadrul implementării strategiei de descentralizare. Noi acum rămânem pe dimensiunea de a pune în aplicare practică acele politici care deja au fost elaborate şi aprobate.

Programul integral nu se închide, rămâne, cum am spus, dimensiunea practică, în sensul implementării anumitor proiecte, nemijlocit în cadrul autorităţilor locale, cu susţinerea, în mare parte a Guvernului Danemarcei. Vom avea în timpul apropiat întâlniri, cred eu eficiente cu reprezentanţa Guvernului Danemarcei, cu responsabilii respectivi, după care vom încerca să îi convingem că este absolut necesar şi nu este exclus de a mări acea susţinere financiară care este acordată.”

Europa Liberă: Doamna Badan, din câte înţeleg, vi se reproşează autorităţilor publice locale că aţi făcut parcă prea mult zgomot, nejustificat, aş a cum crede domnul Palihovici, şi prin asta aţi catalizat această decizie a donatorilor, cum răspundeţi?

Tatiana Badan: „Nu sunt de acord cu această expunere pentru că Congresul Autorităţilor Locale împreună cu toţi primarii, cu autorităţile publice locale din Republica Moldova, din start ei şi-au exprimat poziţia de partener constructiv pentru a produce aceste reforme în cadrul administraţiei publice locale.

Noi, autorităţile publice locale, vedem cum se produc lucrurile , noi de ani de zile aşteptăm aceste reforme, care sunt anunţate mereu că vor fi, de către guvernele care au fost şi cel care este, că vor fi implementate, dar cu părere de rău lucrurile mereu se tărăgănează. Permanent noi avem nevoie de o perioadă mai lungă de studieri, de analize.

Noi încă o dată dorim să menţionăm că autorităţile publice locale sunt gata pentru a produce aceste reforme, ele îşi dau seama de acest angajament şi această responsabilitate. Dar atât timp cât ele nu vor dispune şi de resurse şi de instrumente, niciodată nu vor putea să dezvolte o guvernare locală eficientă şi cu servicii bune pentru cetăţeni,”

Europa Liberă: Altfel spus, fără descentralizarea finanţelor, nu putem vorbi despre altă descentralizare. Doamna Badan, cât de realiste sunt aceste intenţii ale guvernului de a găsi bani în altă parte? Aţi văzut că fie convingem pe donatorii care au suspendat finanţarea, să o reia, fie poate găsim de la Guvernul Danemarcei mai mulţi bani decât s-a programat.

Tatiana Badan: Aş vrea să menţionez că după întâlnirea cu ambasadorul Statelor Unite ale Americii şi cu reprezentanţii Ambasadei Suediei, care de fapt sunt principalii donatori în susţinerea acestei reforme de descentralizare şi în cadrul administraţiilor publice locale, ei au spus că suspendă temporar finanţarea, dar vor urmări cum va evolua situaţia, pentru că toţi ne-am dorit ca această lege a Finanţelor Publice Locale să intre în vigoare începând cu anul 2014.

Ne dăm seama că în 2014 vor avea loc alegerile parlamentare, în 2015 alegerile locale, aceasta va tărăgăna implementarea acestei legi importante pentru reforma în cadrul administraţiei publice locale. Temerea autorităţilor publice locale este de a nu fi implementată în termenii stabiliţi. Insistenţa noastră a fost ca să aducem la cunoştinţă, să sensibilizăm atât autorităţile centrale, atât şi donatorii despre importanţa acestei legi. Şi mai mult de atât, autorităţile publice locale cu Congresul Autorităţilor Locale, cu Cancelaria de Stat, cu Ministerul de finanţe, noi toţi am lucrat împreună pentru a implementa şi pentru a înţelege importanţa acestei legi. S-a lucrat în multe raioane şi toţi ne-am dat seama că este o lege foarte importantă.”

Europa Liberă: Guvernul va găsi bani în altă parte, din punctul dumneavoastră de vedere?

Tatiana Badan: „Nu pot să spun cum se vor găsi aceste instrumente ca să fie auzită vocea autorităţilor locale, despre necesitatea continuităţii reformei în cadrul administraţiei publice locale şi a descentralizării.”

Europa Liberă: A m sa citez acum din comunicatul de presă difuzat de Ambasada Statelor Unite: „Am suspendat activitățile de asistență acordată autorităților locale pentru implementarea Legii privind finanțele publice locale, din motiv că implementarea deplină a legii a fost amânată pentru un an. Acele fonduri au fost redirecţionate către alte aspecte ale proiectului, cum ar fi asistarea autorităților locale în prestarea servicii publice mai bune.” Intenţia donatorilor este, parcă, să continue finanţarea, dar în mod direct, fără intermedierea guvernului. Înseamnă asta ca aceiaşi bani vor ajunge la autorităţile locale, dar în mod direct?

Tatiana Badan: „Da. Şi asta a fost şi o dorinţă a autorităţilor publice locale la acea discuţie, când s-a solicitat ca totuşi să fie continuată finanţarea prin sprijinul reformei în cadrul administraţiei publice locale, prin susţinerea unor proiecte directe.

La Porumbeni

La Porumbeni

Noi cunoaştem, există programul USAID, care susţine autorităţile publice locale acum, cu un proiect de dezvoltare a managementului şi a celor servicii importante din cadrul administraţiei publice locale, modernizarea acestor servicii.

Vor susţine mai multe proiecte, atât suedezii cât şi Ambasada Statelor Unite ale Americii, proiecte directe ce ţin de infrastructură, de modernizarea serviciilor, de problemele de medium deşeurile unice, care sunt foarte importante în modernizarea acestor servicii.”

Europa Liberă: Atunci, în tot răul e şi bine, sau totuşi reforma este compromisă?

Tatiana Badan: „Da, cu părere de rău.”

Europa Liberă: Înţeleg că Guvernul, Cancelaria, vor să vă solicite ajutorul în dezgheţarea relaţiilor, devenite glaciale, cu donatorii. O să vă solicite nişte întâlniri în această săptămână, şi dumneavoastră, şi donatorilor, o să le oferiţi acest sprijin, acest ajutor?

Tatiana Badan: „Noi întotdeauna am fost deschişi, Congresul Autorităţilor Locale, pentru o comunicare eficientă care ar produce mai multe reforme bune pentru autorităţile publice locale. Cu părere de rău, constatăm că până acum nu a fost o comunicare prea bună, şi probabil, nu a fost auzită vocea autorităţilor publice locale. Şi partenerii noştri din Suedia au menţionat că vor sprijini un proiect de dezvoltare a dialogului dintre autorităţile locale şi autorităţile centrale, care, de fapt, va produce o eficienţă mai bună în ceea ce ţine de implementarea acelor politici ale statului în reformele democratice din Republica Moldova.”

XS
SM
MD
LG