Dacă tot se spune că presa este puterea a patra, numărul cvadruplu (sic!) al revistei „Sud-Est” (2013/1-4) ar trebui să întruchipeze atotputernicia acesteia. Or, lucrurile stau tocmai invers – presa culturală din Republica Moldova, şi aşa la limita de subzistenţă, pur şi simplu a dispărut în 2013, odată cu sistarea finanţării, din partea Institutului Cultural Român, a revistelor: „Semn”, „Contrafort”, „Clipa” şi, nu în ultimul rând, „Sud-Est cultural”. Să trăieşti un an întreg fără nici o publicaţie literară (nr.1-2, ianuarie – octombrie 2013, constituie o excepţie, şi aia tristă, căci de unde revista ne obişnuise cu o cadenţa lunară, redacţia a fost nevoită să scoată un singur număr nici nu dublu sau triplu, ci… decan!), ei bine, ce fel de naţiune de analfabeţi populează teritoriul dintre Nistru şi Prut?!
Mărturisesc că am cetit cu strângere de inimă nota redacţie de la pag. 3: „În 2013, pentru prima oară în decursul celor 23 de ani de prezenţă neîntreruptă în spaţiul public, revista Sud-Est cultural nu a avut nici o apariţie. (…) În compensaţie, apare acest număr conex, 1-4 (…) Toată gratitudinea noastră d-nei Ministru Monica Babuc şi echipei Domniei Sale care şi-au asumat efortul de a ne susţine într-un moment dificil…” (Din câte îmi aduc aminte, tocmai Ministerul Culturii – pe atunci în persoana dlui Ion Ungureanu – a fost fondatorul revistei, adevărat într-o perioadă „romantică” a statalităţii moldave, când ctitoria de aşezăminte culturale încă nu a fost înlocuită cu înălţarea de locaşuri de cult!) Simplul gest de bun-simţ (în paranteze ţin să remarc că şi acel număr decan al „Contrafortului” a apărut cu sprijinul Ministerului Culturii, un minister cu adevărat strategic, după cum se anunţă a fi în ultima vreme) a ajuns să fie perceput drept acţiune de filantropie sau, ca să cităm Redacţia, „o revenire la normalitate”.
Ei bine, presa scrisă în general şi, în mod particular, revistele literare „groase” (cu tradiţie la noi, orice s-ar zice) fac parte din normalitate – mai este oare cazul să amintesc aici că însăşi mişcarea de Renaştere naţională a început (şi) de la „Basarabia” lui Dumitru Matcovschi, care publica în nr. 4/1988 nu doar Doina lui Eminescu, ci şi Veşmântul fiinţei noastre, incendiarul eseu al regretatului lingvist Valentin Mândâcanu (text ţinut mai bine de un an de zile în sertarul redactorului-şef de la „Literatura şi Arta”)?! Altminteri, tocmai astăzi, când scriu aceste rânduri, se inaugurează oficial „Anul Dumitru Matcovschi” la Teatrul Naţional Mihai Eminescu, printr-un scurt recital din creaţia poetului, urmat de spectacolul Pomul vieţii. Ştiţi ce si-a dorit de fapt cel mai mult în ultimii zece ani de viaţa scriitorul? Să repună pe picioare cea mai dragă ctitorie a Domniei Sale, revista „Basarabia”! (O ştiu de la sursă, ni s-a întâmplat să discutăm ore în şir la telefon şi în tot felul de întruniri literare posibilităţile & oportunităţile reluării publicaţiei care făcuse epocă în anii 1988-1989, rămânând totodată „amiralul presei culturale” în primii ani de statalitate; din nefericire, n-a fost să fie…)
Revenind la numărul cvadruplu al „Sud-Est-ului cultural”, mă bucur să regăsesc autorii consacraţi ai revistei: Eugen Lungu, cu un studiu doct despre volumul de corespondenţă Liviu & Fanny Rebreanu, „Intime”, îngrijit de Niculae Gheran; Mircea V. Ciobanu, cu un eseu de sinteză, „Proza din Basarabia: o evoluţie sincopată”; Vladimir Beşleagă, cu o cronică la romanul „Un american la Chişinău”, „Despre imaginaţia lui Crudu”; Leo Butnaru, cu un jurnal de călătorie, de data aceasta la Vilnius, „Despre amânatul sfârşit al lumii (1)”; Irina Nechit, în dialog cu Mirella Patureau; Valentina Tăzlăuanu, în dialog cu (atenţie – de data aceasta, dramaturgul!!!) Vladimir Beşleagă; Grigore Chiper, cu o proză de atmosferă, „Corso” ş.a. Două prezenţe mai rare – dar cu atât mai preţioase: dr. hab. Aliona Grati, cu eseul „Moldovenii «independenţi» în ochii Celuilalt. Un studiu de frontieră”, şi Teo Chiriac, cu un triptic inedit, „Poeţi în deltă” –, cărora li se alătură mai tânăra Maria Pilchin, cu „Omul-Pricolici: lecturi licantropice cu Andrei Ţurcanu şi Victor Munteanu”, întregesc totul, fără a uita de cutremurătorul document al dnei redactor-şef Valentina Tăzlăuanu, „Valeria”, ce-o evocă pe delicata poetă Valeria Grosu („străină de orice ostentaţie, pentru care poezia arăta mai degrabă ca o preocupare intelectuală, cu toate atributele şi ritualurile ei”), evocare însoţită – Nota bene! – de un manuscris inedit, intitulat chiar aşa, „Manuscrisul” (de citit cu mare atenţie, căci este – din câte se pare – chiar ULTIMA mărturie scrisă a celei care a dat literelor noastre Mierea eretică!). Altfel spus, un număr cât un raft de bibliotecă!
Chiar dacă am intrat de câteva decenii în era audio-vizualului, suntem (încă) în civilizaţia cărţii – şi aceasta, acum foarte variată, de la cartea tipărită la e-book sau audio-book –, şi deci e musai să privilegiem „cultura scrisă” celei a show-urilor de toată mâna. Un prim pas s-a şi făcut, al doilea an la rând Ministerul Culturii subvenţionând apariţia unor titluri nu alese „din oficiu”, ci de un juriu competent (şi transparent! ceea ce nu-i mai puţin important). Doar că, fără reviste „groase” de literatură, care să „digere” procesul literar, majoritatea cărţilor apărute „cad în gol” – exceptând tradiţionalele lansări de la Librăria din Centru, şi sporadicele prezentări de carte de la cenaclul Republica (despre avanpremierele la bibliotecile „B.P. Hasdeu”, „Onisifor Ghibu” şi „Ştefan cel Mare” voi vorbi cu altă ocazie, mai pe îndelete!), nimeni nu pare a fi preocupat de felul în care (şi cum anume!) ajunge cartea la cititor. Pe când o campanie naţională de lectură (= vaccinare împotriva prostiei endemice), care ar focaliza atenţia publicului nu atât pe figurile unor autori fără doar şi poate importanţi, luaţi aparte (Grigore Vieru, Spiridon Vangheli, Dumitru Matcovschi – lista rămâne deschisă), cât pe plăcuta „zăbavă a cetitului” în general? Şi – de ce nu? – coordonată de către una dintre revistele literare cu tradiţie?!
La urma urmei, DIN OAMENI DE LITERE SE ALEG OAMENII DE CUVÂNT. Un bun slogan pentru o campanie naţională de lecturi publice – nu-i aşa, distinsă doamnă Ministru al Culturii?!