Și politicienii au relații amoroase. Politica, puterea, amorul și sexul se presupun, se ciocnesc și se resping de cînd există politică. În acest ghem de relații, liderii politici se mișcă nechibzuit și cad mai repede decît și-o închipuie. Mult mai rar, oameni politici de mare calibru înțeleg din timp că terenul e fatal și trebuie ocolit.
Președinții Franței au o experineță aparte în domeniu. Una din marile tradiții ale vieții sociale franceze dă atît omagierea cît și cucerirea femeei. Președinții sînt cei mai francezi din francezi. François Hollande a intrat în jocul complicat al relațiilor de amor franțuzești și n-a făcut față. După standardele franceze, Președintele Hollande a trecut pe sub grandoarea masculină pe care trebuie să o dovedească Președinții de fast monarchic al Franței.
Stîngăciile Președintelui au fost, însă, probabil amplificate de imaginea deja compromisă a politicianului care a ratat, mai întîi, redresarea economică a Franței. Asta explică ceva mai bine rolul și imortanța relațiilor amoroase ale politicienilor. În genere, un om politic e, e fapt, victima relațiilor lui amoroase abia după ce imaginea lui a fost înnegrită sau compromisă de actele lui politice. Un om de stat care face politică bună va fi foarte puțin atins de aventuri amoroase. Președintele american Clinton a rezistat, cu toate infidelitățile lui, tocmai pentru că politic era puternic. Economia americană mergea și, în aceste condiții, amorurile președintelui au rămas în planul doi, după care au fost uitate.