Linkuri accesibilitate

Scandal la primărie


Problemele trebuie soluţionate într-un cadru civilizat.



Nu e prima dată cînd în primăria capitalei dau buzna cetăţeni revoltaţi care strigă, îşi varsă mînia, care înjură sau care distrug turnichetele instalate la intrare. Vestite mai cu seamă au devenit incursiunile unui grup condus de o intransigentă apărătoare a drepturilor cetăţeneşti.

Acum o săptămînă, şedinţa Consiliului Municipal a fost întreruptă de apariţia neaşteptată a cîtorva cetăţeni nemulţumiţi de sumele din facturi. Deunăzi a dat buzna în primărie un grup zgomotos de apărători ai drepturilor animalelor. S-a ţipat şi s-au aruncat din nou învinuiri. Iar primarul s-a luat la sfadă cu apărătorii cîinilor vagabonzi.

Judecînd după aceste ştiri, care ne parvin constant de la primărie, meseria edilului Dorin Chirtoacă nu e deloc uşoară. Dar nu despre asta am vrut să vorbesc. Am vrut să zic iată ce.

Deşi îmi dau seama că în ţara asta viaţa multora e complicată, deşi multă lume are probleme-frustrări-obsesii-revendicări-nemulţumiri, mi se pare că asemenea sfezi, ţipete, băşcălii, ieşiri nervoase sînt nu numai regretabile, ci şi inadmisibile.

Problemele trebuie soluţionate într-un cadru civilizat. Pentru asta trebuie să existe un sistem bine pus la punct de recepţionare-examinare a petiţiilor populaţiei, dar şi incisivitatea populaţiei trebuie să aibă nişte limite şi să nu se transforme în obrăznicie şi bădărănie.

Mărturisesc că scandalurile din primărie, care se ţin lanţ, îmi provoacă un mare dezgust. Ele ridică multe semne de întrebare. De ce oamenii nemulţumiţi o iau razna? Ce fac poliţiştii care parcă păzesc primăria? Dar oare totul e perfect în munca edilului şi subalternilor săi dacă incursiunile astea bizare în primărie nu mai au un sfîrşit? Şi de ce scandalurile izbucnesc numai pe coridoarele primăriei? Sau asta e singura instituţie de stat care provoacă mînia maselor? Multe întrebări, puţine răspunsuri.
XS
SM
MD
LG