Consiliul Coordonator al Audiovizualului se convoacă în ședință pe fondul disputelor provocate de recenta scoatere de pe cablu a trei posturi de televiziune în general critice față de guvern.
Voluntarii Platformei unioniste Acțiunea 2012 organizează o acțiune prilejuită de împlinirea a 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, după care vor distribui gratuit lucrarea „Sub jug străin” în tot orașul, începând din scuarul Gării Feroviare.
Institutul Cultural Român Mihai Eminescu la Chișinău, în colaborare cu Muzeul Unirii din Iaşi și Primăria Chișinău, organizează vernisajul expoziției „Unirea Principatelor Române şi reformele domnitorului Alexandru Ioan Cuza.”
Ambasadorul SUA, William H. Moser, participă la un eveniment din cadrul proiectului USAID „Susținerea Autorităților Publice Locale” (LGSP), care prevede un curs de instruire la tema „Managementul proprietății publice.”
Comisarul european pentru extindere, Stefan Füle, are programată astăzi o vizită la Kiev, pe fondul violențelor din ultimele zile în protestele antiguvernamentale.
În Elveția urmează să se încheie astăzi conferința internațională pe tema Siriei.
La Paris se întâlnesc miniștrii de externe din Armenia și Azerbaidjan, două țări angajate în lungul conflict înghețat din Nagorno-Karabah.
La Viena va avea loc o reuniune extraordinară a consiliului de guvernatori ai agenției atomice a Națiunilor Unite.