Linkuri accesibilitate



În una din seri, mă anunţă Mircea telefonic: „Vin pe... data de cutare...”, pardon: Nu vin, ci: „Trec pe data de cutare, ora cutare, vagonul cutare... ruta cutare...”, nici nu mai ţin minte care era, probabil Sofia-Moscova, şi ies, fuga, la gară, să-l întâlnesc. Să-l întâlnesc? Da de unde? Să-l văd, atâta, că trenul staţiona doar câteva... minute! Patru, cinci, m-aş mira să fi fost mai multe... Ce poţi să dregi în clipala ochiului? Aşa se pare, dar şi în câteva secunde lumea întreagă se poate duce de-a berbeleacul! Da, fost o adevărată tărăşenie.

Înainte de asta mi-am zis: să merg la gară... singur? Dar dacă se întâmplă ceva... cu mine... cu Mircea... cine are să ştie ce-a fost? Nici un martor. Nimic...

Şi l-am contactat pe Vieru, zic: „Măi, Grigore, aşa şi aşa, trece Mircea Iorgulescu prin Chişinău... Vrei să vii şi tu să-l întălnim?” Că el mai fusese pe la Bucureşti, în câteva rânduri, cunoştea mai mulţi colegi de acolo...
„Vin”.

Aşa, în doi, când opreşte trenul şi noi găsim, rapid, vagonul, Mircea - gata! cobora de pe scară, pentru că ne văzuse din mers, de la geam, şi... salutări! urări! îmbrăţişări!... Abia reuşim să schimbăm câteva vorbe, cu sufletul la gură, - el: „Mi s-a aprobat o călătorie la Samarcand”, eu: „Samarcand? De ce: Samarcand?” şi, în clipa asta simt că mă frige la... spate, dar mă... frige, bre!

Ca unul mai mult decât păţit, pe loc îmi dau seama: ei sunt! au şi sosit! „dar de unde, dracu” că parcă nu se zărea nimeni adineori? Mă întorc pe jumătate şi... ce-mi văd ochii? La doar doi paşi de noi, se proţăpise o huidumă de om, nalt cât... geamul vagonului, destul de tânăr, cu o faţă prefăcut... bleagă, dar cu ochi scrutători, nu mai zic de... urechi... Şi, să vezi: nu singur, ci cu doi ţânci de băieţei pe din părţi, care abia de-i ajungeau la genunchi...

Când l-am văzut, am luat foc: „Ce cauţi aicea, mă? S-o ştergi tot amu!”
Parcă i-a suflat vântul. Au dispărut tot aşa, precum au şi apărut.

Iar timpul... timpul nostru... timpul nostru ... cele câteva minute... s-au dus şi ele.
Trenul se pune, hodorogind, în mişcare.
Mircea sare pe scară.
Eu abia reuşesc să-i strecor o carte de-a mea, recent apărută, în care i-am băgat o hârtie de-o sută de ruble, de, ca să aibă omul de cheltuială, pe drum.

De acum de la geamul deschis, din mersul trenului, Mircea ne trimite semne de bucurie şi... salut şi mai şi strigă o vorbă, pe care abia mai târziu am desluşit-o:
- Eu sânt din... Urlaţi! Din... Urlaţi!

Atunci nu am priceput ce-o fi fost să însemne acei... Urlaţi, abia pe urmă, după ce am citit magnificul lui eseu despre Caragiale: „Marea trăncăneală”, m-am dumerit de subtextul ce-l colporta acel toponim: nenea Iancu era născut la... Haimanale, iar Mircea se revendica de prin vecinătate, de la... Urlaţi, unde a făcut liceul...

Un fel de... afinităţi elective, nu e aşa?

17 ianuarie 2014

P.S. Iată şi cea de-a treia scrisoare primită de la Mircea Iorgulescu:
Bucureşti, 15 ian. 1982

Iubite prietene,

Îţi mulţumesc pentru urările de Anul Nou, şi-ţi doresc, şi eu, să ai, tu, familia ta, cei dragi numai bucurii şi împliniri în acest an; să-ţi termini cartea şi să începi o alta. Şi eu muncesc de vreo 5 ani la o carte cu subiect istoric (epoca lui Tudor Vladimirescu - un eseu) şi ştiu ce înseamnă să trăieşti în două planuri, unul - al prezentului, celălalt - al fantomelor dintr-o realitate care nu mai e.
Iar pentru tine, înţeleg, e şi mai dificil.
Iubite prietene, am a-ţi face o propunere: întrucât pe calea relaţiilor dintre Uniunile Scriitorilor e mult de aşteptat, şi ştiu câtă nevoie ai de o documentare, eu îmi pot lua angajamentul de a-ţi fi gazdă, de a te invita la Bucureşti şi de a merge apoi o săptămână împreună cu tine prin locurile pe unde a umblat Miron Costin, personajul atât de îndrăgit de tine.
Cu alte cuvinte, dacă vrei şi e posibil, te invit, ca prieten şi coleg, să vii în România şi mă angajez să asigur ceea ce material este necesar (hotelul şi masa, transport în interiorul ţării). Ce zici, se poate? Aş fi fericit dacă astfel ţi s-ar putea împlini visul! Scrie-mi degrabă, şi spune-mi ce formalităţi trebuie să fac, dacă e nevoie.
Apoi, să ştii că vestea pe care mi-ai dat-o în legătură cu cărţile primite de la mine donate muzeului vostru de literatură m-a emoţionat profund. În curând îţi voi trimite alte câteva cărţi - printre care şi ceva al meu. Însă, te rog, scrie-mi în legătură cu propunerea ce ţi-am făcut-o. Aş fi încântat să te pot ajuta!

Cu dragoste,
M. Iorgulescu
XS
SM
MD
LG