Linkuri accesibilitate

Cristina Pereteatcu: „Noi suntem pentru pedepsirea tuturor crimelor, dar conform legii.”



Parlamentul moldovean a aplicat o decizie de astă vară a Curții Constituționale. Asprimea pedepsei introdusă de parlament la inițiativa liberalului Valeriu Munteanu fusese criticată de organizații pentru drepturile omului, Consiliul Europei, avocații parlamentari moldoveni și președintele Nicolae Timofti. Într-un an și jumătate cât a fost în vigoare, au fost condamnați la castrare chimică mai mulți recidiviști. Dar ei pot spera acum că nu vor mai fi supuși acestei proceduri. Relatează Liliana Barbăroșie.

Potrivit datelor Amnesty International Moldova, în timpul cât a fost valabilă, castrarea fusese decisă în cazul a cinci violatori de copii. Decizia Curţii Constituţionale din vara trecută a fost pronunţată însă înainte ca sancţiunea să-i fi fost aplicată vreunuia dintre ei.

Ar trebui acum revizuite şi sentinţele?

Vice-ministrul justiţiei, Nicolae Eşanu, care a prezentat vineri în Parlament proiectul de abolire a pedepsei, spune că nu:

„Noi am prevăzut expres în proiect că ei sunt eliberaţi de pedeapsa respectivă.”

Rămân însă nelămuriri de ce a fost necesară această revenire la subiect, din moment ce deciziile Curţii Constituţionale, inclusiv cea cu privire la anularea ca fiind inumană a castrării, produc efect juridic imediat, prin urmare nu ar fi nevoie să fie confirmate.

Iată cum răspunde Nicolae Eşanu:

„Curtea a declarat-o neconstituţională şi noi eram obligaţi să scoatem din Codul Penal normele care prevedeau posibilitatea castrării chimice.”

Criticii abolirii pedepsei, printre ei în primul rând autorul ei liberal, Valeriu Munteanu, dar şi avocatul copiilor Tamara Plămădeală sau anumiţi procurori ce au pronunţat astfel de verdicte, au spus că autorităţile pun mai presus drepturile pedofililor decât pe cele ale copiilor victime. Am întrebat-o pe Cristina Pereteatcu, directoarea celei mai vocale organizaţii care a pledat cauza abolirii pedepsei şi consideră această decizie drept o izbândă - Amnesty International Moldova - ce le-ar spune autorilor unor astfel de acuzaţii:

„Suntem în secolul 21 şi nu trebuie să ne conducem de principiul dinte pentru dinte şi ochi p pentru ochi”. Avem justiţie şi soluţiile nu trebuie identificate speculând pe emoţii şi lipsa de informare. Noi suntem pentru pedepsirea tuturor crimelor, dar conform legii. Pedofilia este o problemă foarte gravă, dar este o problemă care necesită şi educaţie, şi consiliere, şi de efortul consolidate al psihiatrilor. Mai mult de atât, în multe ţări castrarea chimică a demonstrat că este un proces reversibil. Şi atunci e o investiţie în vânt.”

Anatolie Munteanu, avocatul parlamentar care a adus cauza în faţa Curţii Constituţionale, spune că în ţările unde pedeapsa există totuşi sunt obligatorii două condiţii pe care nu le-a luat în calcul legiuitorul moldovean:

„Nimeni nu pune la îndoială că făptuitorul trebuie să-şi primească pedeapsa, dar trebuie să existe verdictul unui consiliu de medici că omul suferă de această abatere şi trebuie să existe acordul violatorului.”

Promovată de liberali, castrarea chimică a pedofililor a fost votată de parlament anul trecut din a doua încercare. Şeful statului Nicolae Timofti a refuzat s-o promulge considerând-o un act de tortură, dar majoritarii au votat-o totuşi pentru că liberalii condiţionaseră decizia prin votarea legii antidiscriminare, pe care majoritarii nu-şi puteau permite să nu o adopte.
XS
SM
MD
LG