Linkuri accesibilitate

Dosarul Vadim Pisari va fi judecat în regim de urgență la CEDO


Familia Pisari, 9 ianuarie 2012.
Familia Pisari, 9 ianuarie 2012.

Care sînt regulile speciale după care sunt anchetaţi şi judecați militarii din misiunile de pacificare și ce cer reclamanții.



Dosarul tanarului Vadim Pisari, impuscat mortal de un soldat rus din cadrul misiunii de pacificare in ianuarie 2012 a ajuns la Curtea Europeana pentru Drepturile Omului, care a anuntat ca va examina cazul în regim de urgenta. Procuratura Generala a Republicii Moldova a deschis la vremea respectivă o ancheta penala dar soldatul rus nu a fost retinut, ci a fost transferat de autoritatile Federatiei Ruse la o unitate militara din regiunea Breansk, unde se afla si astăzi. Care sînt regulile speciale după care sunt anchetaţi şi judecați militarii din misiunile de pacificare şi ce cer reclamantii? Răspunsuri in relatarea Tamarei Grejdeanu.

În faţa înaltei Curţi de la Strasbourg avocaţii care îi reprezintă pe părinţii lui Vadim Pisari au solicitat recunoaşterea încălcării dreptului la viaţă precum şi constatarea faptului că ancheta efectuată de justiţia naţională şi din Federaţia rusă nu a fost una eficientă. Avocatul Alexandru Postica de la Asociaţia Promo-LEX spune că dosarul părţii moldoveneşti a recunoscut statutul de victimă al reclamanţilor, ceea ce nu a făcut procuratura rusă care a refuzat să coopereze la investigaţii:

„În repetate rânduri am fost refuzaţi pe motiv că din partea lui Cojuhari nu a fost săvârşită nici o infracţiune, prin urmare noi nu avem nici o calitate, deci elementar, procuratura generală a refuzat cererea noastră ca noi în cadrul dosarului penal să fim recunoscuţi în calitate de parte vătămată. Ei consideră aceasta drept un accident minor şi soldatul a acţionat aşa cum trebuia să acţioneze. Practic ei încurajează impunitatea, practic ei încurajează o atitudine ostilă din partea pacificatorilor faţă de oricare cetăţean.”

În luna martie a acestui an procuratura generală din Moldova a suspendat urmărirea penală. Bănuitul, soldatul rus, pe numele căruia a fost emis un mandat de căutare internaţională nu a putut fi audiat, spune Ion Dediu, şefului secţiei investigaţii şi infracţiuni. Pe acest caz, autorităţile ruse au anunţat doar că au încetat urmărirea penală şi nu au răspuns la solicitările de a organiza interogarea bănuitului, mai spune procurorul:

„Ca să expediezi un dosar în instanţă urmează să faci toate acţiunile. Iată a fost necesar ca să-l audiem pe suspectul Cojuhari. Nu am avut posibilitate, ruşii nu au trecut la o colaborare ca să-l extrădeze, e cetăţeanul lor. Ce trebuia noi să facem, nu avem posibilităţile ca să terminăm, să facem o urmărire penală eficientă până la final, de aceea urmărirea penală a fost suspendată.”

Alexandru Postica spune că oricare altă anchetă care ar viza pacificatorii ruşi ar putea avea aceeaşi finalitate de impas întrucât, conform Constituţiei Federaţiei Ruse soldatul rus beneficiază de imunitate şi nu poate fi extrădat:

„Pacificatorii , la moment, în situaţia în care ne aflăm reprezintă un risc real pentru securitatea oricărui cetăţean care trece prin aceste posturi. Fiindcă dacă asemenea incidente se mai repetă, nu există nici un remediu efectiv ca cei vinovaţi să fie traşi la răspundere penală, fiindcă Federaţia Rusă, conform acordurilor din 1992 şi ulterioarele acorduri, a instituit acea garanţie pentru cetăţenii săi de a nu fi traşi la răspundere penală pentru oricare acte pe care le săvârşesc.”

Avocatul zice că după decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului urmează să se stabilească cum ar putea fi traşi la răspundere aceşti soldaţi.

După incidentul de la Vadul lui Vodă precum şi altele cu implicarea pacificatorilor, mai multe organizaţii neguvernamentale s-au adresat autorităţilor de la Chişinău şi celor de la Moscova pentru a schimba formatul forţelor de menţinere a păcii de la Nistru, care numără peste 1200 de militari. Experţii militează pentru înlocuirea formatului militar cu unul civil, sub egida internaţională.
  • 16x9 Image

    Tamara Grejdeanu

    Sunt parte din echipa Europei Libere din 2012 și în cei mai mulți ani de când sunt aici am povestit la radio despre oameni și preocupările lor, am scris despre educație, justiție și drepturile omului. În 2022 am trecut în departamentul digital și alături de cei mai faini colegi, sper că facem o treabă bună la moldova.europalibera.org.

Previous Next

XS
SM
MD
LG