Linkuri accesibilitate



Orice s-ar întâmpla pe plan politic, marea cultură rusă i-a fascinat, îi fascinează şi – cred – îi va fascina în continuare pe creatorii de frumos români, de-o parte şi de alta a Prutului. An de an, importante edituri de la Bucureşti, Iaşi, dar şi de la Chişinău, nu prididesc să traducă – să nu uităm a-i menţiona, printre tălmacii de cursă lungă, pe industriosul Leo Butnaru, dar şi pe Mihail & Alexandru Vakulovski – autori ruşi, clasici şi contemporani, inclusiv pe cei de ultimă oră (de pildă, Zahar Prilepin, Vladimir Sorokin ş.a.); dar şi unele case moscovite publică autori români contemporani (pe acelaşi Vasile Ernu, basarabean de-al nostru) – ceea ce constituie un semn de bun augur. Altminteri, atât în Rusia (sovietică), cât şi în Moldova (socialistă), cultura în general & literatura în mod special au avut de suferit din cauza politicului, încât astăzi ar fi pur şi simplu păcat să se lase antrenate în jocurile de putere ale potentaţilor zilei.

Ce-ar fi dacă în replică la „embargoul vinului”, impus Republicii Moldova de Federaţia Rusă, Chişinăul ar proceda la „embargoul cărţii ruse”, dacă nu în totalitate, cel puţin al celei în care se bea alcool? Cum ar veni, voi interziceţi Cabernet-ul de Cricova, noi scoatem din circuit Moscova-Petuşki, de Venedikt Erofeev, în excepţionala tălmăcire a regretatului Emil Iordache! O mai mare stupiditate e greu de imaginat, şi de-o parte, şi de-alta. Dar te pui cu statul – nici nu cu statul, ci cu sistemul/regimul?! Căci memoria mea reţine încă, a propos de „lucoarea” (alias, dispoziţiile) de la Moscova, campania lui M. Gorbaciov împotriva alcoolismului, care nu a dus la diminuarea consumului de tărie pe cap de cetăţean turmentat, ci la… defrişarea unor podgorii din – pe-atunci – „Солнечная Молдавия” (nu ştiu dacă şi din alte „republici-surori viticole”; frică mi-e că doar elita partinică moldovenească, obedientă cum o ştim, s-a grăbit să „implementeze”, adică să dezrădăcineze cultura – anume CULTURA! – viţei de vie). Dar nu numai la asta – dintr-un exces de zel, caracteristic autorităţilor comuniste ale vremii, cenzura a început să „foarfece” şi prin… publicaţiile literare & cărţile de beletristică, printre victimele colaterale ale campaniei lui Gorby numărându-se şi regretatul prozator basarabean Nicolae Vieru (1947 – 1995). Cum adică, mă veţi întreba? Simplu – N. Vieru prezentase la revista „Nistru” o proză în care, la un moment dat, câinele îi cere de băut stăpânului său (la urma urmei, e şi de înţeles – să stai iarnă-vară legat; cum să-ţi îneci altfel amarul?!), iar acesta îl mustră. Scena, de un tragicomic nebun (câinele cerea să-i toarne alcoolul în cană, la fel cum într-o altă scriere renumită – mă refer desigur la Maestrul şi Margarita – motanul Behemot bea coniac dintr-un păhărel de cristal), era o replică pe cât de subtilă, pe-atât de transparentă, la inepţiile decretate de sus. Oricât s-a luptat autorul, povestirea va vedea lumina tiparului, în cele din urmă, fără nici o prezenţă canină, băutoare sau nu.

Şi dacă să replicăm „pe invers” la embargoul vinului (în care Şeful Serviciului Sanitar al Federaţiei Ruse, dl Ghenadi Onişcenko nu a găsit picătură de… veritas!) – Moscova interzice brandurile moldoveneşti, iar Chişinăul se pune cu burta pe carte[a rusă]?! Aşadar, deschideţi cu toţii Moscova-Petuşki, de Venedikt Erofeev, Ed. Cartier, 2004, şi citiţi:

„Toţi spun: Kremlinul, Kremlinul. Pe toţi i-am auzit vorbind despre el, dar eu nu l-am văzut niciodată. De-atâtea ori (de-o mie de ori), beat sau mahmur, am străbătut Moscova de la nord la sud, de la vest la est, de la un capăt la altul şi la nimereală – şi niciodată n-am văzut Kremlinul.

Ieri iarăşi nu l-am văzut – şi doar toată seara m-am învârtit împrejurul locurilor acelora şi nu că aş fi fost foarte beat: de îndată ce ieşisem în Savelevski, băusem pentru început un pahar de zubrowka, pentru că ştiu din experienţă că, în calitate de decoct matinal, oamenii n-au inventat nimic mai bun.

Aşa. Un pahar de zubrowka. Iar apoi, pe Kaliaevskaia, alt pahar, numai că nu de zubrowka, ci de votcă cu coriandru. Un cunoscut de-al meu spunea că votca cu coriandru acţionează în mod antiuman asupra omului, adică, întărindu-i toate membrele, îi slăbeşte sufletul. La mine, cine ştie de ce, efectul a fost invers, adică sufletul mi s-a întărit în gradul cel mai înalt, iar membrele mi-au slăbit, dar sunt de acord şi eu că şi asta-i ceva antiuman. De aceea tot acolo, pe Kaliaevskaia, am mai băgat în mine două halbe de bere jiguliovskoe şi am băut alb-de-desert din gâtlejul sticlei.

Desigur, o să mă întrebaţi: dar mai pe urmă, Venicika, mai pe urmă ce ai băut? La drept vorbind, nici eu nu mai tiu bine ce am băut. Îmi aduc aminte – asta mi-o aduc aminte limpede – că pe strada Cehov am băut două pahare de vânătorească. Doar nu puteam să traversez Sadovoe Kolţo fără să beau nimic, nu? Nu puteam. Înseamnă că am mai băut ceva.”
Etc., etc. preţ de 150 de pagini.

Şi dacă simţiţi cum vă ia cu ameţeală, nu uitaţi să puneţi ceva în gură – de pildă, din Zâtul, de Tatiana Tolstaia, Curtea Veche, 2006: „Nouă ne place să mâncăm mult, zise soacra (…) Mai serviţi-vă, zise soacra. La noi, toată familia mănâncă foarte mult.” (p. 139-146). Dar frică mi-e că am intrat deja într-un alt embargo, impus Ucrainei, al ciocolatei…

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG