Linkuri accesibilitate

Ce a căutat patriarhul Kiril în Moldova?


Ne place să facem trimiteri convenabile la istorie, pentru a ne justifica faptele din prezent, dar nu suntem în stare sau ne e frică să ne asumăm până la capăt consecinţele logice ale unor întâmplări care ne-au mutilat destinul.

Ce a căutat patriarhul Kiril în Moldova? Există mai multe răspunsuri la această întrebare. Primul dintre ele sună aşa: prelatul rus a venit să celebreze 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei Chişinăului şi a Hotinului, creată de Țar la un an de la sfârtecarea Principatului Moldovei în 1812. Cu alte cuvinte, a venit să aniverseze victoria imperialismului rusesc, înțolit în sutană, asupra unui popor care s-a văzut peste noapte răpit, despărţit de frații săi. Dar acest adevăr crud nu este perceput nici de conducătorii Republicii Moldova şi nici de credincioşi. Moldovenii de astăzi au o conştiinţă fracţionată: îl glorifică pe Ştefan cel Mare, îl proclamă chiar fondator al statului moldovenesc contemporan, se legitimează cu el, dar în acelaşi timp consideră că ruperea la 1812 a Ţării Moldovei este o bornă fericită în istoria noastră modernă, un fapt ce merită a fi sărbătorit alături de urmaşii ţarilor.

Nu cred că mai găsim vreun alt popor în Europa, care să sufere într-o asemenea măsură de ceea ce numim „scindare identitară”. Această amnezie, această incoerenţă logică, perpetuată din generaţie în generaţie, nu-i cruță nici pe cei cu instruire sumară, nici pe cei cu şcoli absolvite în străinătate. Întrucât nu de cunoștințe este vorba, ci de demnitate şi caracter - calități foarte deficitare la noi.

Un al doilea răspuns la întrebarea de ce a venit Kiril în Moldova ne plasează în cea mai strictă actualitate politică. Primul cleric al Rusiei, tot el și un apostol al imperialismului lui Putin, are menirea să ţină laolaltă aşa-zisa lume rusă, în care Moscova include şi Moldova. Patriarhul a venit să-şi marcheze teritoriul, într-un moment în care această „gubernie”, în accepţie rusească, încearcă să se alăture lumii occidentale. Moscova a jucat în această toamnă, în Moldova, clasicul joc cu „anchetatorul bun şi anchetatorul rău”: întâi l-a trimis pe vulgarul şi violentul Rogozin, care ne-a ameninţat cu tăierea gazelor şi cu gerul siberian; apoi a venit purtătorul de cruce spoită cu aur, care ne-a vorbit despre frăţietate, credinţă, iubire şi înţelegere.

Cele mai multe comentarii le-a suscitat spectacolul ploconirii evlavioase a conducătorilor Moldovei în faţa celui care nu-și ascunde intenția de a ne salva din „rătăcirile noastre europene”, de a ne aduce pe calea cea dreaptă, pravoslavnică. Sigur că nu-i poţi închide uşa în nas patriarhului Rusiei, când reprezinţi o ţară atât de vulnerabilă, dar nu era deloc obligatoriu excesul de zel de care a dat dovadă guvernarea de la Chişinău. Dacă pentru politicienii cu funcţii publice – preşedintele, premierul, speaker-ul parlamentului – a fost, bănuim, mai degrabă o obligaţie de protocol, Vlad Filat, liderul PLDM, ar fi putut fi mai reţinut în sentimentele sale de pietate faţă de Kiril şi mai ales să nu vorbească în numele întregului „popor moldovenesc.” Aceeaşi stilistică, în trecut, a avut-o şi fostul preşedinte, comunistul Voronin. Măcar această asociere ar fi trebuit să-l îndemne pe Vlad Filat - un politician care se declară pro-european - la mai multă prudenţă, dacă ţine la imaginea sa.

Şi de fapt nu ştiu ce este mai grav: demisia simbolică în faţa imperialismului moscovit, întruchipat de patriarhul Kiril, sau vânzarea către nişte dubioși investitori ruşi, în condiţiile unei totale lipse de transparenţă, criticată şi de oficiali ai Uniunii Europene, a unor active strategice ale statului: Banca de Economii şi Aeroportul Internaţional Chişinău. De parcă cineva ar dori, înaintea summit-ului din noiembrie de la Vilnius, acostarea definitivă a Moldovei în zona de control a Rusiei.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG