Linkuri accesibilitate

Doar 60% din bursierii moldoveni din România și-au luat examenele de licență în 2013


Nick Toderaș

Nick Toderaș

Nick Toderaş: „O bursă de 75-85 euro pentru masterat nu este suficientă pentru un trai decent în România. Studenţii din R. Moldova sunt la limita subzistenţei.”



În ajunul vizitei președintelui României, la Chișinău continuă declarațiile adesea contradictorii în privința politicii burselor românești pentru moldoveni – văzute de unii ca un dar binevenit, iar de alții ca o încurajare a exodului de competențe peste Prut. Liliana Barbarosie a stat de vorba cu un expert de la Bucuresti in politici educationale, Nick Toderas, ca sa vada de ce bursele românesti au inceput sa fie tratate de Ministerul educatiei de la Chisinau ca un fel de abuz in raport cu sistemul de invatament superior moldovenesc.

Nick Toderaş: „Pentru a răspunde la această întrebare trebuie să vedem istoricul problemei. De fapt istoria o să ne demonstreze că, cineva, cândva a luat o serie de decizii fără a se consulta cu potenţialii beneficiari sau cu potenţialii decidenţi ai sistemului de învăţământ superior din Republica Moldova. La acest moment, într-adevăr, s-a ajuns la această cifră colosală de burse datorită faptului că cineva a dorit să ofere un cadou Republicii Moldova. Dar acest cadou într-un fel este în defavoare dezvoltării economice echilibrate şi durabile a Republicii Moldova. În timp lucrurile demonstrează că, de fapt, ele nu se ocupă, toate aceste 3000 de locuri pentru învăţământul superior nu se ocupă. Dar există şi o discrepanţă esenţială în modul de dezvoltare a unor universităţi regionale din Republica Moldova. Ar fi cazul universităţii de la Bălţi, ar fi cazul universităţii de la Cahul.”

Europa Liberă: Dar ca să precizăm, cam câte locuri se ocupă anual?

Nick Toderaş: „Nimeni nu ştie. Oficial se vehiculează o cifră de 5000, anul acesta de 5500. La anul, dacă se va menţine această practică, se va ajunge la o cifră de 6000. De ce? Fiindcă partidele politice din România aflate la guvernare nu ar dori să renunţe la prioritatea Republica Moldova. Republica Moldova a devenit într-adevăr o prioritate şi atunci, de la an la an, aceste burse cresc. Deşi nevoia şi practica de la an la an ne demonstrează cu nu este nevoie de o asemenea cifră, că ele se ocupă maximum într-o pondere de 50%. Iar în ultimul an la nivel de licenţă ajung maxim 60% din acei beneficiari să-şi susţină lucrările de licenţă şi să devină licenţiaţi.

Întrebarea se pune oare sunt relevante aceste burse pentru economia Republicii Moldova? În 1999 s-a discutat tranşant această problemă. Miniştri Marga şi Gremalschi au ajuns la o concluzie că soluţia burselor pe termen lung nu este un panaceu al dezvoltării în domeniul educaţiei pentru ambele părţi.”

Europa Liberă: Aţi vorbit despre universităţi din Bălţi, din altă parte, credeţi că dacă aceste universităţi ar veni cu o ofertă atrăgătoare pentru tinerii moldoveni, pentru cei dintre ei, de exemplu, care nu au bani să-şi plătească un contract, ar mai merge tinerii pe burse departe de casă?

Nick Toderaş: „Haideţi să discutăm tranşat o problemă. O bursă de 75 de euro, sau de 85 de euro, pentru masterat nu este suficientă pentru un trai decent în România. La acest moment, studenţii din Republica Moldova sunt la limita subzistenţei. Nu este o soluţie de a da mii de burse.

Soluţia ar putea să fie în felul următor: un student care vine din Republica Moldova să beneficieze de o bursă consistentă. Asta ar însemna că se menţine acelaşi buget alocat pentru toţi bursierii din Republica Moldova. Însemnând că s-ar scădea numărul potenţialilor bursieri, dar intervenind prin alte măsuri, prin alte tactici, prin alte instrumente gen fondurile UE care ar putea să ajute la mobilităţile.

În plus, o altă problemă, despre care nu se discută, este legată de faptul că aceste burse sunt disproporţionate. Sânt prea puţine burse date pentru programele universitare de master, foarte puţine pentru doctorat. Or, specializările şi calificările calate strict pe nevoile pieţii muncii tocmai la master se fac. Acest dezechilibru într-un fel trebuie eliminat. Or mobilităţile reprezintă o soluţie de eliminare a acestui dezechilibru.”

Europa Liberă: Totuşi o decizie de acest fel, dacă ar fi luată în acest moment, ar avea probabil suficienţi oponenţi în Republica Moldova, mai ales printre copiii de la sate care nu-şi pot plăti contractele enorme în universităţile moldovenești.

Nick Toderaş: „Din câte cunosc eu nu s-a luat nici o decizie în acest sens şi nici nu se va lua în acest an. De ce? Fiindcă nimeni, nici din Republica Moldova, nici din România, nu ar îndrăzni să atenteze la aceste 5500 de locuri. Dacă e să vedem în istorie, gradual acest număr de locuri creşte şi la anul vom ajunge la cifra de 6000.

Nu cred că din punct de vedere politic cineva câştigă din această poveste, dacă le-ar reduce. Deci, nu se va lua o asemenea decizie deoarece nimeni dintre părţi nu doreşte într-un fel să revoluţioneze sistemul şi să renunţe la această sumă de burse.

Modificările substanţiale vor veni în timp, în contextul în care Republica Moldova se va asocia la UE şi atunci vor apărea diverse mobilităţi cu alte state. Se vor intensifica mobilităţile de scurtă şi de lungă durată. Şi atunci România nu va mai fi un stat atât de atractiv.

Unul dintre elementele care trebuie discutate – de ce România reprezintă încă un stat atractiv pentru tinerii din Republica Moldova? Este faptul că se obţine uşor cetăţenia română şi după aceea se poate lucra undeva într-un stat al UE, la un nivel de salarizare corespunzător. Dar odată ce Acordul de asociere deschide graniţa educaţională a Republicii Moldova şi oferă oportunităţi pentru tinerii din Republica Moldova, România va deveni un strat atractiv la fel cum sunt celelalte state. Şi atunci vom vedea într-adevăr impactul major al acestor mobilităţi asupra economiei şi asupra dezvoltării sociale a Republicii Moldova.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG