Linkuri accesibilitate

Igor Cobîleanski: „România este ţara producătoare. Moldova în schimb şi-a asumat tot ce ţine de line-producing, de casting, de locaţie; aici s-a făcut filmul cu ajutorul unei părţi a cineaştilor moldoveni şi meritul acestora este deloc neglijabil.”



Regizorul moldovean Igor Cobîleanski a debutat cu un film de lung metraj săptămâna trecută la a 48-a ediţie a festivalului internaţional de la Karlovy Vary, în Cehia. Filmul său, „La limita de jos a cerului” a fost încadrat la secţiunea East of the West, adică la Est de Vest. El redă viaţa de zi cu zi a unui non-erou, Viorel, de 19 de ani, care devine traficant de droguri într-un orăşel din Republica Moldova zilelor noastre. Scris împreună cu renumitul deja cineast român din noul val, Corneliu Porumboiu şi avându-l la imagine pe starul local Oleg Mutu, filmul este o piesă solidă, care înfăţişează „o ţară rar arătată pe marele ecran”, am citat de pe site-ul hollywoodreporter.com. Pentru Igor Cobîleanski, Karlovy Vary a fost un al doilea eveniment marcant al anului, după difuzarea scurtului metraj „Colecția de Arome” în marginea festivalului de la Cannes în luna mai. Dar nu este ultimul asemenea eveniment, dopă cum ne-a spus regizorul într-un interviu.



Igor Cobîleanski:La limita de jos a cerului”, din câte ştiu, a fost selectat, e drept că în afara concursului, şi la festivalul de film de la Varşovia. Este un festival de clasa A. Festivalurile de clasa A, care sunt doar zece la număr în toate lumea, sunt foarte importante pentru un regizor. Este mult mai important să participi la un festival de clasa A decât să ai un premiu la un festival de clasa B, de exemplu.

Afișul noului film prezentat la Karlovy Vary

Afișul noului film prezentat la Karlovy Vary

Vor mai fi câteva festivaluri la care „La limita de jos a cerului” va participa. Deocamdată, însă, suntem în tratative cu organizatorii acestor festivaluri. Urmează ca şi „Colecția de Arome”, un scurtmetraj lansat anul acesta care a avut premieră naţională aici să aibă premieră internaţională, tot aşa, la unul din festivalurile de clasa A din Europa. Deocamdată nu pot spune cu exactitate pentru că nu am voie să o spun până în data de 17 iulie la care festival. Dar şi acest scurtmetraj va avea un traseu festivalicesc destul de bine conturat. Deci, evenimente vor fi.”

Europa Liberă: Toate evenimentele acestea s-au aglomerat în acest an. A fost un an deosebit de prolific, nu-i aşa?

Igor Cobîleanski:
„A fost un an prolific pentru că au coincis aceste două premiere. Deşi „La limita de jos a cerului” a fost filmat acum trei ani el a fost terminat anul acesta şi, bineînţeles, anul acesta trebuia să-i facem premiera. Este o mare fericire pentru noi, o bună ocazie de a-l fi lansat la Karlovy Vary. Şi, totodată, „Colecţia de arome” care a fost filmat anul trecut a fost terminat anul acesta. Deci, un an cu două filme şi, bineînţeles, se aglomerează aceste premiere şi evenimente cinematografice pentru mine ca regizor şi pentru noi ca ţară.

Europa Liberă: Cum a apărut acest film „La limita de jos a cerului”, care este pe scurt istoria sau bucătăria lui? De unde a pornit, cum s-a ajuns la colaborarea cu Coreneliu Porumboiu la scrierea filmului?

Igor Cobîleanski:
„Acum câţiva ani, am fost contactat de Dan Burlac care mi-a spus că Porumboiu are un scenariu pe care, cel mai probabil, ar vrea să mi-l dea mie să-l O scenă din noul film

O scenă din noul film

ac. S-ar putea să nu am dreptate, dar eu aş zice că aceasta ţine de acel umor fin pe care îl are Porumboiu în scenariu, un umor moldovenesc. Probabil, există o anumită rezonanţă între scurtmetrajele făcute de mine mai devreme şi materialul pe care mi l-a oferit el atunci. Eu am preluat scenariul. Deja era aranjată cu Saga Film producerea filmului.”

Europa Liberă: Cine a făcut castingul?

Igor Cobîleanski:
„Am făcut castingul noi, aici în Moldova. A urmat o adaptare a acestui scenariu pentru spaţiul moldovenesc, pentru că era scris iniţial de Porumboiu pentru Vaslui, pentru zona Moldovei din partea cealaltă de Prut. A durat puţin cu finanţările, căutatul banilor…”

Europa Liberă: A fost mult de muncă la adaptarea scenariului la realităţile Moldovei din partea stângă a Prutului?

Igor Cobîleanski:
„Nu foarte mult, dar au existat momente cruciale. În scenariul moldovenesc apare Transnistria, de exemplu. Mai ţin să precizez că există totuşi o uşoară diferenţă de mentalitate, diferenţă de vorbire, de dialog între moldovenii de aici şi cei din partea cealaltă. A trebuit să muncesc puţin la aceste dialoguri, pentru că am ţinut neapărat să am un film de o stricteţe realistică în dialoguri, coerentă şi, atunci, a trebuit să refac.”

Europa Liberă: După mai multe filme de scurt metraj, acesta a fost primul film de lung metraj. Cum se deosebeşte lucrul la un scurtmetraj de lucrul la un lungmetraj?

Igor Cobîleanski:
„Trebuie să înţelegem bine că lungmetrajul presupune o finanţare mult prea mare, bani mulţi. Trebuie să fii foarte atent la gestionarea lor. Evident, riscurile sunt mai mari. Pe de altă parte, există o anumită dramaturgie care se pliază într-un fel pe lungmetraj şi cu totul altfel pe scurtmetraj. Scurtmetrajul este o situaţie descrisă cinematografic, pe când lungmetrajul este o viaţă, dacă vrem, a unui om.”

Europa Liberă: Ai reveni la scurtmetraj de bună voie şi nesilit de împrejurări, de lipsa finanţelor?

Igor Cobîleanski:
„Evident, dacă aş avea de ales, m-aş concentra pe lung metraj, mai ales că, de curând, deja suntem într-o fază avansată de negociere pentru un următor lungmetraj, „Afacerea Est”, care deja a găsit o parte din finanţare, urmând să mai căutăm.”

Europa Liberă: La Karlovy Vary, filmul a fost prezentat ca o coproducţie, România - Republica Moldova?

Igor Cobîleanski:
„Da, a fost prezentat ca o coproducţie, a apărut, spre surpriza mea, (Courtesy: Karlovy Vary Festival)

(Courtesy: Karlovy Vary Festival)

i drapelul Moldovei acolo. Totuşi, este probabil prea mult spus coproducţie pentru că banii au venit din România, deci România este ţara producătoare a acestui film. Moldova în schimb şi-a asumat tot ce ţine de line-producing, de casting, de locaţie. Deci, aici s-a făcut filmul cu ajutorul unei părţi a cineaştilor moldoveni şi meritul acestora este deloc neglijabil.”

Europa Liberă: Dacă am putea reveni puţin la casting, aţi ales din ce se ştia că există pe piaţă, era evident din capul locului cam cine şi ce rol ar avea?

Igor Cobîleanski:
„Nu. Nu a fost cazul pentru rolul central al lui Igor Babiac, de exemplu, care a avut o prestaţie superbă şi a fost bine văzut la Karlovy Vary. A trebuit să facem casting pentru a-l depista pe cel care să joace în rolul central, rolul lui Viorel. Este adevărat că l-am descoperit foarte rapid pe Igor Babiac. În schimb, pentru alte roluri a trebuit să căutăm destul de mult. Acesta este şi motivul din care Ela Ionescu a venit din România pentru a juca în film o moldoveancă de aici.”

Europa Liberă: La Karlovy Vary a fost premiera filmului. Când va rula la Chişinău, când îl va putea vedea publicul moldovean?

Igor Cobîleanski: La Karlovy Vary a fost, să spunem, premiera internaţională. Premiera naţională şi în Moldova şi în România va fi toamna aceasta.

Europa Liberă: Mai multe detalii nu ştim?

Igor Cobîleanski: Este destul de complicat. Înţelegerile acestea cu sale, afişele şi toate celelalte nu le poţi face chiar cu atâta timp înainte. Dar probabil că în octombrie vom avea filmul pe ecrane.

Europa Liberă: Vă mulţumim şi vă urăm mult succes.
XS
SM
MD
LG