Linkuri accesibilitate

Cum se desfășoară reforma educației în provincie


Gimnaziul din Sirota, Orhei

Gimnaziul din Sirota, Orhei

Un reportaj de la gimnaziul din satul Sirota, raionul Orhei, în care învaţă doar 52 de elevi.

Curtea Constituțională a decis săptămâna trecută că reforma educației nu încalcă legile țării, cum s-a plâns într-o sesizare deputatul Sergiu Sârbu, care spunea că reorganizarea școlilor ar contraveni principiului autonomiei locale. Dincolo de verdictul Curții, reforma rămâne controversată. Alla Ceapai stat de vorbă cu elevii și profesorii din satul Sirota, raionul Orhei, care de la 1 septembrie vor merge la altă școală, la câțiva kilometri distanță.

Deşi edificiul gimnaziului din satul Sirota este unul impunător - are două anexe, fiecare cu câte două nivele - este uimitor să afli că aici studiază doar 52 de elevi. Acum un deceniu a fost dat în exploatare parţial doar primul nivel. Sălile de clasă sunt mici, iar în fiecare poţi vedea cel mult patru bănci şcolare şi masa profesorului. Şi asta pentru că în fiecare clasă sunt cel mult 8 copii. Bunăoară, în clasa 5 studiază doar trei băieţi, spune directoarea gimnaziului Maria Tricolici:

Clasa a 5-a la şcoala din Sirota

Clasa a 5-a la şcoala din Sirota

„Am trecut aici numai la etajul unu. Fără reţele de canalizare, fără apă înăuntru. Adică reţeaua de apeduct în curte este. Cantina nu este finalizată. Avem bibliotecă într-o sală. Avem două calculatoare într-o sală. Dar ceea ce ţine de sală sportivă, festivă nu avem. Iată acest hol pe care îl vedeţi ne serveşte şi ca sală festivă şi ca sală sportivă.”

Chiar şi în aceste condiţii vestea că gimnaziul va fi reorganizat în şcoală primară de la 1 septembrie i-a întristat pe profesorii şi elevii de aici, spune Maria Tricolici.

Deocamdată, nu este foarte limpede unde îşi vor continua studiile cei 25 de elevi din clasele gimnaziale. Părinţii vor trebui să aleagă fie la gimnaziul din satul din preajmă Step-Soci, fie la liceul din oraşul Orhei. Marea îngrijorare, spune Maria Tricolici, este că pe timp de iarnă traseul dinspre sat este practic impracticabil:

Maria Tricolici

Maria Tricolici

„Unica problemă e dealul, e foarte periculos. Când au fost ultimele zăpezi chiar jiguliurile nu mergeau. Panta e abruptă şi nu ne putem deplasa. Dacă această problemă o să fie rezolvată, dar nu văd în ce mod ar putea fi soluţionată, ca elevii să poată frecventa zilnic şcoala. Depinde de unitatea de transport cum o să fie, de reţelele de drum cum o să fie îngrijite, dar e foarte periculos.”

Copiii cu care am reuşit să stau de vorbă, printre care şi Victor Moşneaga, spune că deşi crede că va avea condiţii mai bune la o altă şcoală, totuşi, nu ar vrea să plece:

Clasa a 8-a

Clasa a 8-a

„Acesta este satul meu natal şi vreau să fie mai aproape de şcoala în care îmi fac studiile. În al doilea rând este problema drumurilor. Dacă se va face optimizarea şi ne vor transfera într-o altă şcoală, drumurile sunt periculoase îndeosebi iarna. În al treilea rând este şi grija părinţilor care vor fi nevoiţi să ne trimită în fiecare dimineaţa cu teama că vom păţi ceva.”

Pentru că sunt puţini în clasă elevilor le vine rândul mai des să fie chemaţi la tablă. Cu toate acestea elevii de aici au o pregătire mai slabă spune profesoara Eugenia Beiu:

Eugenia Beiu

Eugenia Beiu

„E mai greu să faci o lecţie cu patru elevi, decât cu mai mulţi. Dacă am avea 20 de elevi, de exemplu, cu 10 am lucra permanent şi nu am mai insista să-i ridicăm de atâtea ori pe ceilalţi. Câteodată nu avem răbdare, dar trebuie să avem răbdare şi să-i ascultăm şi pe cei care nu ştiu prea bine să citească. Dacă erau mai mulţi era o concurenţă. Noi considerăm că ei sunt slăbuţi.”

Fiecare al doilea elev din gimnaziu este rămas cu un părinte, iar 7 dintre ei, am ambii părinţi plecaţi peste hotare.

În general, Satul Sirota, este o localitate relativ mică, numără 180 de gospodării şi are 465 de săteni.

Clasa a 9-a la gimnaziul din Sirota

Clasa a 9-a la gimnaziul din Sirota

An de an parte din familiile tinere pleacă din sat. Unii - peste hotare, iar alţii se mulţumesc şi cu localităţile din preajmă care au o infrastructură mai bună. Un motiv şi mai vital care îi face pe tineri să plece este că de 14 ani satul nu mai are grădiniţă, spune directoarea gimnaziului Maria Tricolici:

„Deja sunt cinci familii, asta e mult pentru satul nostru, care şi-au cumpărat apartamente în oraşul Orhei şi au plecat acolo cu copiii. I-am aranjat acolo la grădiniţă. Mamele îşi pot căuta un loc de muncă. Şi astfel se vede diferenţa mare dintre un oraş sau dintre un sat care are grădiniţă.”

Maria Tricolici speră că în urma reorganizării gimnaziului în şcoală primară aici va fi amenajată şi o grădiniţă pentru copii, decizia însă urmează să fie luată de Consiliul Raional.
XS
SM
MD
LG