Nu, soarta Moldovei nu stă în mîna politicienilor, aşa cum se spune adesea cu o formulă ruginită. Soarta Moldovei stă în apropierea de Uniunea Europeană. Căci, varianta în care Moldova întrerupe progresul spre o relaţie bună cu UE şi se întoarce spre Rusia nu se poate numi soartă, ci sinucidere.
Apropierea sau reapropierea de UE înseamnă revenirea la un guvern de linie occidentală iar asta depinde de politicienii pro-europeni şi numai de ei. Aşadar, nu e vorba de un asalt colectiv în care toţi politicienii moldoveni se fac sau se prefac în buni europeni. E vorba doar ca pro-europenii declaraţi să treacă peste orice şă să genereze un guvern. Imposibil? Atunci şi drumul către UE devine imposibil. Iar asta trebuie lămurit foarte repede.
Surse de la Bruxelles vorbesc de o şansă care poate dura doar cîteva zile sau o săptămînă. Dacă şansa e ratată, va fi, mai întîi, pusă în pericol sau redusă linia de finanţare europeană, după care va dispărea şi creditul politic. Cine vede în aceste reacţii un ultimatum n-are decît să vadă un ultimatum şi să ia premiul pentru clarviziune păgubaşă.
Ultimatumurile sînt de regulă pumnul care loveşte masa înainte de a lovi în figură. La fel de sigur, ultimatumurile nu sînt acele reacţii care încearcă să ţină partenerul în picioare. Aşadar, e suficient de limpede că politicienii moldoveni tentaţi să adopte mentalitatea de asediu în relaţia cu UE se adîncesc în demagogie.
Moldova poate reveni acolo de unde a căzut, cu condiţia ca pro-europenii să demonstreze că pot guverna. Restul e un amestec de anecdote trecătoare, ambiţii personale şi reţele mai puţin personale. Un guvern sau un acord de guvernare anunţat în următoarele zile poate da Moldovei direcţia fără de care nu mai are rost să vorbim de Moldova. Politicienii pro-europeni s-au angajat pe această direcţie tocmai pentru că erau sau pretindeau că erau conştienţi de răscrucea la care se află Moldova.
Aşadar, nici unul din politicienii şi nici unul din partidele europene nu pot susţine astăzi că se află într-o situaţie care suferă amînare sau că sînt fugăriţi pe nedrept de un ultimatum european. În limbajul general şi prăfuit al vieţii publice, politicienii moldoveni pro-europeni trebuie să dea dovadă de patriotism.
În limbaj politic, e vorba, pur şi simplu, de pragmatism în interes naţional. Însumînd, poziţia europeană care cere politicienilor europeni să revină la o formulă comună de guvernare poate fi explicată publicului larg şi ca soluţie pro-naţională şi ca pragmatism politic. Nu e nimic deficitar în ideea unei reveniri la guvernarea pro-europeană. Totul poate fi explicat şi argumentat.