Linkuri accesibilitate

Richard Wagner - dezbateri în jurul bicentenarului nașterii compozitorului


Coperta noii cărți a lui Gottfried Wagner

Coperta noii cărți a lui Gottfried Wagner

George Enescu: „Wagner îmi produce o răscolire fizică, îmi scormonește întreaga ființă, mă zdruncină din temelii.”



Celebrul compozitor Richard Wagner, născut cu 200 de ani în urmă, la 22 mai 1813 la Leipzig, este serbat astăzi cu mult fast în Germania, atît în orașul natal, cît și la Bayreuth, locul în care și-a împlinit opera finală și dezvoltat cultul unei personalități și gîndiri ce continuă să fie controversate și discutate cu patimă pînă astăzi.

Pentru mulți, ceea ce primează este muzica și efectul pe care îl produce asupra ascultătorului. Probabil că nimeni nu a reprodus mai elocvent acest efect decît George Enescu atunci cînd, într-un interviu din 1934, îi spunea ziaristului Miron Grindea, unul din motivele pentru care Wagner se număra printre „zeii” săi: „Vă rog să mă înțelegeți: Wagner îmi produce o răscolire fizică, îmi scormonește întreaga ființă, mă zdruncină din temelii. Închipuiți-vă o femeie tînără și frumoasă, a cărei epidermă te zgudură ca un circuit, fără să-ți dai seama cum se produce acest fenomen. La fel Wagner mă chinuie și mă răscolește, printr-o priză tactilă, care se generalizează apoi [și] mi se propagă prin toate viscerele”.

Enescu însuși era însă departe de a fi inconștient de cultul wagnerian din acea epocă și fundalul său politic, iar într-un alt interviu, din 1935, nu ezita să afirme că una din țările cele mai Winnifred Wagner discutînd cu Hitler la Bayreuth

Winnifred Wagner discutînd cu Hitler la Bayreuth

civilizate din lume, a pășit pragul unui păcat atît de groaznic. [...] Nu recunosc în Germania de azi nimic din măreția celor ce au sfințit geniul omenesc din secolul trecut. Asta nu înseamnă că poporul german s-a schimbat, nu, ci a intrat cu ochii în lumina unui soare fals, care i-a luat vederea. O politică nenorocită a știut să insiste asupra „amorului propriu” german, într-un sens ce a adus lucrurile în starea lor de azi... [...] Situația morală în care s-a ajuns azi în Germania, e departe de postulatele adînci ale creștinismului sau ale oricărei alte religii dumnezeiești.”


Hitler la Bayreuth

Și tot omului de cultură Miron Grindea, Enescu îi declara un an mai tîrziu, în 1936: „am încredere în imanența civilizației. Cârmuitorii care exaltă astăzi naționalismul, se află în vîrful scrînciobului. Scrânciobul, ca la Moși, nu stă însă locului. Pornește la vale brusc. Așa vor cădea și dictatorii de azi. În locul lor se vor instaura, desigur, conducătorii care au crescut în cultul democrației”.

Relația dintre cultură și politică, dintre ceea ce un creator de artă produce, diseminează și implicit influențează, uneori marchează profund chiar, generațiile posterioare este, practic, imposibil de separat printr-un soi de sită estetică, pentru a judeca și a adora, în cazul de față, doar muzica. Faptul este discutat și afirmat explicit în două dintre lucrările biografice serioase apărute anul acesta cu ocazia bicentenarului Wagner.

La Londra, criticul muzical principal de la Evening Standard, Barry Millington, autor a nu mai puțin de șapte volume despre creația wagneriană, a publicat la editura Thames & Hudson, o nouă biografie, cu titlul „Vrăjitorul din Bayreuth” (The Sorcerer of Bayreuth) în care reia, între alte documente, o relatare de la scena Festivalului, din 1933.

Autorul ei, trimisul ziarului Sunday Times, descria felul în care a fost primită presa internațională, cu svastici fluturînd pe fiecare clădire, cu imagini și suveniruri cu Adolf Hitler în fiecare vitrină de magazin, iar în camera de hotel cu articole de presă, cuvîntări și „o mare carte, din care am putut afla, în trei limbi, că evreii, departe de a fi maltratați în Germania, își trăiau bine viața, într-o țară tolerantă”.

Barry Millington comentează, afirmînd că „identificarea lui Hitler cu Bayreuth-ul nu era o coincidență, nu era un caz de subversiune demagogică la adresa unei instituții inocente. Dimpotrivă, existau conexiuni istorice profunde între hitlerism și idealul Bayreuth-ului și terenul pe care a fost pregătit cu grijă. [...] Coperta revistei Der Spiegel, ediție dedicată dezbaterii bicentenarului Wagner

Coperta revistei Der Spiegel, ediție dedicată dezbaterii bicentenarului Wagner

Oricine, chiar cu o cunoaștere superficială a scrierilor [compozitorului] știe că termeni ca „renaștere spirituală”, „regenerare”, „mîntuire” și „germanitate” s-au aflat în miezului concepției despre lume a lui Wagner. Convins că Germania modernă era în pragul unui declin moral, Wagner a promulgat atît în scrierile lui în proză, cît și în operele lui, o etică a regenerării spirituale înrădăcinată în noțiunea atavică a germanității, care celebra sîngele arian pur al poporului. [...] Convergența dintre convingerile lui Hitler și cele ale lui Wagner asupra lumii nu este dificil de descoperit.”

Aceeași idee revine și în cartea recent lansată de strănepotul compozitorului, de Gottfried Wagner, sub titlul „Nu vei avea nici un altfel de Dumnezeu înaintea mea” la editura berlineză Propylaen. Gottfried Wagner, care într-un interviu cu France Presse, se apăra de ideea că ar dori ca Richard Wagner să fie interzis, este și el de părerea fermă că „nu este nimic de cîștigat din albirea și idealizarea [compozitorului]. Dar personalități solide, de felul lui Richard Wagner, nu sînt de neatins”. Pe scurt, omul nu poate fi și nu trebuie separat de arta sa, iar la Wagner „există părți oribile, negre”.
XS
SM
MD
LG