Linkuri accesibilitate



Teatrul „Pygmalion” din Viena se află în apropiere de Donaukanal, prin care Dunărea ia în paranteză arondismentul 20 al capitalei austriece, ca pentru a o scoate la braţetă în lume. La peste 3.000 km distanţă pe cursul apei – în aval, pe Dunăre, şi apoi în amonte, pe Prut –, Cernăuţii, un alt oraş aparţinând cândva coroanei habsburgice, îi vine în întâmpinare trimiţându-şi fiii şi fiicele „la Viana” (cum se zicea pe vremurile lui Constantin Stere), spre a-şi lega de aceasta numele, de-ar fi să-i amintesc doar pe Mihai Eminescu sau Paul Celan. Altfel spus, Viena a fost şi rămâne un passage obligatoire pentru toţi cei care, porniţi să spargă cadrul naţional, dar numai după ce l-au format(at), ţintesc universalitatea.

Cotul pe care l-am făcut în alineatul de mai sus e chemat să-l introducă în scenă pe artistul plastic Anatol Rurac, originar din s. Stănileşti, regiunea Cernăuţi, ieşit de pe băncile Facultăţii de Litere a Universităţii din Cernăuţi şi – nu mai puţin important! – din atelierul maestrului Mihai Grecu, la vernisarea expoziţiei căruia, în foaierul teatrului „Pygmalion” (director – Tino Geirun), am avut onoarea să iau parte, ba chiar să şi vorbesc, în Ziua Europei, pe 9 Mai curent. (Între paranteze amintesc că evenimentul a fost posibil graţie sponsorizării dlui Fritz Lind, cel care va anunţa solemn, profitând de ocazie, despre crearea unui parteneriat austriaco-moldovenesc, în prezenţa ambasadorului Republica Moldova la Viena, dl Valeriu Chiveri.) Un cu totul alt fel – deloc patetic şi mai puţin marcat ideologic (cum s-a întâmplat în Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău, în seara aceleiaşi zile de 9 mai, la concertul lui Iosif Kobzon şi Lev Leşcenko) – de a cinsti memoria celor care au transformat Bătrânul Continent într-o Europă a popoarelor.

În faţa unui public select, alcătuit în mare parte din membrii diasporei basarabene, dar şi din personalităţi ale vieţii culturale vieneze, evenimentul s-a desfăşurat pe câteva planuri, de la inaugurarea propriu-zisă a expoziţiei pictorului Anatol Rurac, la un spectacol de muzică vieneză şi poezie basarabeană (excepţional, felul Luminiţei Anton de a recita din Grigore Vieru!), pentru a culmina cu prezentarea amănunţită a sculpturilor miniaturale ale americanului Tim Holmes (n. 8 mai, 1955), de departe marele absent al serii. (Păcat doar că prezentarea de carte, preconizată la început, a fost împinsă în afara „programului oficial”, ceea ce nu înseamnă că moldovenii au plecat acasă cu mâinile goale – care cu romanul Ţesut viu. 10 x 10, care cu antologia a-z.best, care cu ediţia germană a Yin Time-lor…) În teatrul îmbrăcat în negru, de la foaier la micuţa sală de spectacole, unde erau expuse sculpturile lui Tim Holmes, sobrietatea şi rafinamentul erau la ele acasă, iar discursurile păreau şi ele croite din materia din care se fac fracurile diplomaţilor.

Într-un cuvânt, vernisajul a stat sub semnul lui ut pictura poesis, nu doar fiindcă cele două arte şi-au dat întâlnire în seara zilei de 9 mai în incinta Teatrului „Pygmalion”, ci mai cu seamă graţie picturii propriu-zise profesate de Anatol Rurac. O pictură al cărei limbaj se apropie de cel al poeziei abstracte, de înalt voltaj ideatic, şi care sfidează ochiul „leneş” deprins cu răspunsurile de-a gata, corupt de tradiţia „păşunistă” a locului, căreia pictorul i s-a sustras de la bun început. Pânzele lui Anatol Rurac nu răspund, (se) întreabă! Doar că privirea spectatorului trebuie să aibă acuitatea unui ac pus pe discul de vinilin (vă mai aduceţi aminte de vechile aparate de reprodus: patefonul, radioul ş.a.?!), pentru a scoate râvnita muzică a sferelor – deloc întâmplător, criticul Vladimir Bulat vorbeşte despre „cromatica selenară uneori, solară altă dată” a artistului plastic basarabean, şi tot el afirmă: „Devine clar: există o cheie, un cifru ascuns, nemărturisit nimănui. Iar dimensiunea oarecum mistică chiar că nu poate fi tăgăduită…”

…Privită pe fundalul negru al foaierului Teatrului „Pygmalion”, transformat peste noapte în galerie, pictura eminamente experimentală a lui Anatol Rurac pare a fi îmbrăcată în smoching – să fie acesta primul semn al clasicizării? Pe când o expoziţie la Academia de Arte Frumoase de la Viena, Berlin sau Paris?!

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG