Linkuri accesibilitate

„Marian Lupu pleacă, vin anticipatele” (Adevărul)


„Se deschide cutia Pandorei” (Jurnal de Chișinău).



Presa de astăzi dedică spaţii largi subiectului demiterii lui Marian Lupu din funcţia de preşedinte al parlamentului.

Moldavskie Vedomosti titrează „Răzbunarea lui Filat” şi precizează că Marian Lupu a fost ultimul dintre liderii de rang înalt ai fostei AIE care a ocupat un post important.

Şi Ekonomicheskoe Obozrenie vorbeşte despre „răzbunare”, precizând că va urma demiterea proaspăt alesului procuror general şi renunţarea la sistemul mixt de vot.

Marian Lupu pleacă, vin anticipatele” scrie Adevărul. Ce-i drept, ziarul mai întrevede o opţiune, pe cea a „negocierilor dure” pentru formarea AIE 3. Analiştii politici citaţi de ziar consideră că votul de demitere al lui Marian Lupu este un răspuns al PLDM la decizia de luni a Curţii Constituţionale. „Cel mai probabil, vom avea alegeri anticipate. O eventuală împăcare între fostele componente ale AIE are cele mai puţine şanse”, consideră Arcadie Barbăroşie.

Tot în Adevărul, pe câteva pagini, putem citi „Ce am pierdut prin înlocuirea vinilului cu CD-ul şi fişierele”. Ziarul scrie în detalii de ce este mai bine să ascultăm vinil – de altfel o tendinţă aparent surprinzătoare care câştigă tot mai mult teren în rândul melomanilor. Printre cei împătimiţi se află şi scriitorul Mircea Cărtărescu, care îşi descrie colecţia de discuri vinil pentru Adevărul.

Editorialiştii Nicolae Negru şi Petru Bogatu de la Jurnal de Chişinău îşi dedică textele deciziei Curţii Constituţionale. „Se deschide cutia Pandorei” afirmă Petru Bogatu: „Electoratul aşteaptă să măture pe jos cu mulţi dintre învingătorii momentului. Alegătorilor nu le plac mişeii şi ciocoii, iar flecarii şi comedianţii, nici atât”.

La rândul său, Nicolae Negru, consideră că: „Soluţia Leancă prim-ministru e optimă la această etapă, în condiţiile de azi.”

Ziarul Pridnestrovie ignoră în totalitate evenimentele care au loc pe malul drept al Nistrului, în schimb publică un comunicat al aşa-numitului Minister de Externe de la Tiraspol în care se afirmă că „În ultima vreme, în urma unor acţiuni unilaterale ale poliţiştilor din Republica Moldova, în regiunea de Sud a zonei de securitate a fost provocată o atmosferă de tensiune permanentă”.
XS
SM
MD
LG