Titlul de mai sus NU se referă la renumitul serial sovietic din anul 1973 (Семнадцать мгновений весны), care a dat naştere la nenumărate bancuri cu Stierlitz, Muller ş.a.m.d., ci la cea de-a XVII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret din Chişinău. (Între paranteze fie spus, primăvara pare să fie un anotimp foarte prielnic pentru a organiza târguri de carte – dovadă, chiar recentul Salon du Livre de la Paris, din 21-25 martie, despre care am scris la timpul respectiv.)
Se-nţelege că politicienii nu au putut să lipsească de la eveniment, chiar dacă de data aceasta nu s-au prea înghesuit să viziteze, cel puţin de dragul camerelor de luat vederi, pavilionul nr. 3 de la Moldexpo care a şi găzduit târgul. Mai exact, l-au delegat pe Marian Lupu, să declare deschisă cea de-a XVII-a sesiune (ierte-mi-se limbajul de împrumut, că doar nu suntem în Parlament…) a Salonului; şi aşa am aflat că Domnia Sa trăieşte „un sentiment înălţător” (se putea altfel?!), şi că „nimeni nu mai este oaspete, toţi suntem prieteni”. Obişnuitul limbaj de lemn al elitelor noastre politice, din care am putut desprinde o singură frază ce spunea – mai exact, lăsa să-i scape! – adevărul: „Să ştiţi că ele, cărţile, vă vor ajuta să ajungeţi personalităţi într-o ţară care merită să aibă cărturari” (subl. mea). „Şi nu-i are?!”, am reacţionat imediat la aceste cuvinte. Ba da, mi-ar fi putut răspunde Preşedintele Parlamentului, mai cu seamă că în cuvântarea sa nu a uitat să spună că „ediţia aceasta e deosebită prin faptul că este dedicată marelui maestru Spiridon Vangheli. Să ne trăiască”. „Iar dacă-i are, cum trăiesc de fapt aceşti cărturari (în zilele când nimeni nu le urează „Să ne trăiască”)?! Şi ce face ţară pentru ei, ca să-i merite?!”, nu mă las bătut. „Şi ţara/statul ce face pentru ei?”
Poate susţine vreo publicaţie de cultură? Nu! (Clipa, Contrafort, Semn, Sud-Est sunt editate de ICR, sau cel puţin au fost editate până în anul de graţie 2012 – odată cu schimbarea echipei de conducere de la Bucureşti, lucrurile au început să treneze, astfel încât suntem, iată, la sfârşit de aprilie şi încă nu s-a adoptat bugetul pe 2013 al respectivelor reviste literare…)
Poate susţine editorii de carte? Ba bine că nu!!! (După un simulacru de concurs în care au ieşit învingătoare o serie de titluri contractate de cutare sau cutare editură, prin ordinul ministrului Culturii aceste titluri sunt atribuite unor tipografii – sigur că e mai ieftin, dar cartea are nevoie de redactor, şi nu doar de tipograf…)
Poate susţine scriitorii? Pe naiba! (Fără să intru în detalii, e suficient să spun că până la ora actuală legislaţia Republicii Moldova nu recunoaşte profesia de „scriitor”, chit că apariţia acestui stat se datorează şi – nu în ultimul rând – scriitorilor, nucleul cel mai activ al mişcării de renaştere naţională de la 1988-89… Pe de-altă parte, care politician va rata să vină la funeraliile cutărui sau cutării mare scriitor, fie că-i vorba de Grigore Vieru, în 2009, sau de Aureliu Busuioc, în 2012?!)
Poate susţine cititorii, micii cititori? Nici atât! (Am vizitat nenumărate biblioteci şcolare, iar ceea ce am văzut acolo de cele mai multe ori m-a aruncat cu câteva decenii în urmă – nu-i vorba doar de cărţile în limba rusă sau în chirilice, ci de senzaţia de „lucruri de strânsură” pe care o lasă acestea, ca şi cum achiziţiile de carte s-au făcut după principiul: „Ieftin şi mult în kil”…)
Poate…?
Ba nu mai poate nimic – nici măcar să se arate PUR ŞI SIMPLU, prin funcţionarii săi de cel mai înalt nivel, la un Salon de Carte pentru copii, dând cel mai la îndemână exemplu de preţuire a actului de cultură, alias cumpărând o carte, la alegere (cine spunea: teme-te de omul unei singure cărţi!), şi nu doar dând mâna cu reprezentanţii editurilor, fiindcă DĂ BINE la public.
Cu permisiunea Dvs., reformulez fraza spicherului nostru: „Ce merită ţara care-şi preţuieşte, aşa cum o face RM, cărturarii?”
Continuaţi zicala: „Ai cartea – ai…” Ce?!!