Eram într-un troleibuz, care se oprise la culoarea roşie a semaforului, cînd o doamnă îmbujorată exclamă: „Ia uitaţi-vă, oameni buni, la clădirea aceea!”
Privirile pasagerilor se îndreptară spre o casă din preajma gării feroviare pe care spînzura o pancardă imensă. Mesajul pancardei era de-a dreptul halucinant. Ea conţinea numele unor judecători autohtoni, însoţite de fotografii, care erau catalogaţi drept „cei mai corupţi judecători din Moldova”. Mărturisesc că aşa ceva nu mai văzusem în urbea înghiţită de tranziţie. Ulterior, am aflat că pancarde şi panouri similare fuseseră instalate, în dricul nopţii, şi în alte locuri ale capitalei.
Nu ştim dacă judecătorii de pe pancardele şi panourile sus-pomenite sînt cu musca pe căciulă. E foarte posibil să avem de-a face cu o campanie de denigrare a unor magistraţi oneşti şi incoruptibili. Să dai crezare unor panouri instalate ilegal în timpul nopţii e mai mult decît riscant. De aceea, aş remarca altceva.
În troleibuzul în care eram, multă lume nu a schiţat nici un gest la vederea pancardei bizare, de parcă nimic neobişnuit nu se întîmplase. Totuşi, un omulean între două vîrste a strecurat printre dinţi: „Aşa le trebuie hoţilor!”, iar două pensionare au rîs satisfăcute.
O atare stare de spirit nu ştiu dacă mai miră pe cineva. În mase a crescut ca voinicul din poveste convingerea că aici se fură ca-n codru, că o sumedenie de guvernanţi şi magistraţi sînt corupţi pînă-n măduva oaselor. E de-a dreptul îngrijorător că foarte mulţi indivizi au această convingere, fără să fi fost nedreptăţiţi în cadrul unor procese, fără să aibă dovezi că cutare cinovnic fură. Pur şi simplu, omul crede că hoţia aici e la ea acasă. Şi nimeni nu-i va zdruncina convingerea.
Asta e una din realizările noastre palpabile, după 22 de ani de bîjbîială socio-politică: faptul că ţara e percepută ca un fief al mişmaşului de simplii cetăţeni. E suficient să-i pui omului în faţă o pancardă denigratoare şi - gata! – el deja simte crescînd în el nemulţumirea faţă de hoţi...
