Linkuri accesibilitate

Valeriu Muravschi: „Demiterea guvernului în condiţii de criză economică este o catastrofă”


Fostul prim-ministru ex-ministru de finanţe şi fostul parlamentar Valeriu Muravschi în dialog cu Valentina Ursu.


Va fi economia afectată de actuala criză de guvern? l-a întrebat Valentina Ursu pe fostul premier şi ministru de finanţe Valeriu Muravschi:

Europa Liberă: În ce măsură demiterea guvernului poate influenţa situaţia din economia naţională?

Valeriu Muravschi

Valeriu Muravschi

Valeriu Muravschi: „Desigur, orice demitere a guvernului şi instabilitatea politică influenţează viaţa economică, viaţa socială. În condiţiile de criză economico-financiară, care durează de vreo 4 ani, aşa se prelungeşte în lume, criza care a afectat şi Republica Moldova, demiterea guvernului, în general, se compară cu o catastrofă. Dacă mai adăugăm însăşi situaţia noastră economică, am în vedere fragilitatea economiei ţarii, încercările de a reforma multe domenii ale vieţii noastre, începând cu justiţia, reformele în economie, reformele în învăţământ, în medicină, în alte sfere, desigur, situaţia noastră cu totul se complică. Eu sunt în drept să dau aprecieri, fiindcă ştiţi că am fost şi ministru al finanţelor, şi prim-ministru am fost, şi deputat în Parlament am fost preşedintele Comisiei economie, buget şi finanţe. Acuma mă ocup de mai mulţi ani cu un mic business, agro-business. În pofida sprijinului pe care ni l-a acordat şi ni-l acordă Uniunea Europeană, în primul rând, sprijinul financiar, mai ales, în foarte multe proiecte de infrastructură, din sectorul agricol, acest guvern desigur a avut probleme, a avut multe probleme, dar totuşi a încercat să realizeze multe lucruri. Pe linia integrării europene, a reuşit mai mult decât în plan intern. Dar, până la urmă, această Alianţă n-a rezistat. La bază a stat interesul personal al unor membri din Parlament. Chiar când auzeam declaraţiile speaker-ului Lupu sau ale lui Voronin sau ale lui Ghimpu, lucrurile nu erau clare. Doar moţiunea ca atare era îndreptată împotriva guvernului, aşa? Dar toţi se concentrau să îl demisioneze pe Filat.”

Europa Liberă: Ce i-a lipsit acestei guvernări, ca să se vorbească despre ea ca despre una eficientă?

Valeriu Muravschi: „E greu, nu se poate răspunde univoc la întrebarea aceasta. Prima: în orice guvernare, inclusiv în multe ţări din Europa totdeauna, cel puţin o parte din populaţie, din electorat, rămâne nesatisfăcută. Doi: guvernările, în condiţiile acestea, mai ales, de cum guvernul Filat a preluat executivul în 2009, după guvernarea comunistă, cu un deficit enorm, cu declanşarea crizei financiare, în situaţiile de incertitudine desigur că nu poţi să te aştepţi la rezultate pozitive, nu aş spune la aplauze, din partea populaţiei, dar, cel puţin, la o toleranţă. Şi al treilea: orice coaliţie creează probleme. Problemele acestea apar între componentele Alianţei şi nu numai la noi, chiar în ţări mari, dezvoltate. Dar la noi desigur, cu nivelul responsabilităţii clasei politice şi, în general, nivelul societăţii noastre, mai ales că noi am trecut în 1998-2001 prin momente de acestea. Chiar şi în această situaţie, chiar dacă au fost depuse eforturi de către guvern, eu înţeleg ce înseamnă responsabilităţile guvernului, acestea nu se compară cu cele ale Parlamentului. În Parlament poţi să trăncăneşti mult si bine. Dar chiar şi în aceste condiţii, desigur guvernul a avut posibilitatea şi trebuia să realizeze mai multe lucruri. În primul rând, eu aş spune că foarte puţină atenţie s-a acordat, în general, economiei, fără să se înţeleagă un lucru, că bătălia principală se dă în economie. De situaţia economică depinde bugetul, depind salariile, depind pensiile, locurile de muncă – toate acestea se iau în consideraţie, în primul rând, la alegeri, de către electorat.”

Europa Liberă: De ce AIE nu si-a focusat atenţia preponderent pentru a soluţiona problemele din economie?

Valeriu Muravschi: „Eu cred că din cauza insuficienţei de profesionalism. Eu nu vorbesc numai de prim-ministru, eu vorbesc, în primul rând, despre ceilalţi miniştri. Când deţineam funcţia de prim-ministru, prin anii ’90-’92, eu eram bucuros când cineva era dispus să îmi acorde un sprijin, să mă consulte într-o problemă sau alta. E straniu că, după 20 de ani de independenţă, cu toate problemele, cu toate greutăţile, chiar şi din greşelile comise de alte executive, guvernul absolut nu a apelat la experienţa acumulată în trecut. Nu ma refer la funcţii, pur şi simplu, în plan de consultanţă, de sprijin, începând cu acelaşi lucru elementar, crearea unui consiliu economic pe lângă guvern, pe lângă prim-ministru – aceasta e problema mare. Şi următoarea cauză pentru care nu s-au focusat pe problema economiei, din păcate, sunt interesele de grup şi interesele unor reprezentanţi ai clasei politice care erau si sunt mai presus decât interesele economiei naţionale, ale societăţii. Chiar tentativele de a încerca să se clarifice cu preţurile la medicamente, cu preţurile la combustibil, cu preţurile la carne, au fost nişte încercări şi după aceasta s-a cedat. Sau poate pentru că nu au avut destulă voinţă politică şi experienţă, ca să le ducă la capăt, sau că s-au lovit de nişte interese care au cerut luarea altei decizii. Am un respect deosebit faţă de ministrul finanţelor, dar eu i-am spus odată: „Eu nu înţeleg de ce aţi atins voi fiscalitatea în sectorul agricol, în 2012, în condiţiile crizei economice şi financiare mondiale, în condiţiile secetei teribile. E foarte straniu. În loc să optaţi mai întâi: hai să aranjăm lucrurile cu administrarea fiscală şi după aceasta mergem la modernizarea sistemului fiscal”. Adică sunt nişte greşeli.”

Europa Liberă: Domnule Muravschi, pentru că sunteţi reprezentant al mediului de afaceri, pe cât de prietenos este acest mediu de afaceri pentru oamenii care practică business-ul?

Valeriu Muravschi: „Noi acuma trecem printr-aşa o perioadă legată de criza aceasta economico-financiară, cunoaştem situaţia pieţelor externe, consecinţele secetei de anul trecut. Acestea şi-au lăsat amprenta asupra climatului investiţional, asupra climatului de afaceri din Republica Moldova. Deşi au fost făcute nişte progrese, dar a existat incapacitatea de a schimba radical situaţia cu climatul investiţional de către guvern. Desigur, lucrurile acestea ne creează probleme. Dar să arăţi oamenilor de afaceri cu degetul la criza economico-financiară e ca cum ai arăta în cer. Şi atunci toată vina se îndreaptă în direcţia guvernului. Adică riscurile în situaţiile acestea de criză sunt prea mari pentru guvern şi mai ales, dacă nu se întreprind măsurile necesare şi posibile. Al doilea e că monopolismul în economia noastră, în piaţa noastră este destul de mare. Câteva grupuri de companii deţin controlul, monopolul asupra întregii economii. Celorlalţi le este greu să se descurce sau să ocupe un loc. Despre corupţie ştim ce se face la noi. E ceva cu totul ieşit din comun. Justiţia la noi, în general, are probleme. Adică lucrurile acestea sunt complicate, deşi repet, guvernul a încercat şi ceva a reuşit, în aceşti ani, dar prea puţin, pentru a schimba radical situaţia, în contextul politicii noastre de integrare europeană, de preluare a standardelor europene. Aceasta e problema mare a guvernului Filat.”

Europa Liberă: Domnule Muravschi, credeţi că un alt cabinet de miniştri se va deosebi de cel demis astăzi cu voturile a 54 de deputaţi?

Valeriu Muravschi: „Dacă va fi format tot de formaţiunile acestea, ceea ce e aproape inevitabil, sigur că una sa guvern nu va fi mai bun. Posibil că va fi un candidat la funcția de prim-ministru mai aproape de căutarea compromiselor între componentele noii guvernări. Posibil, deşi când îl asculţi, pe dl Filat parcă are dreptate. Şi declaraţia premierului de la 13 februarie... Doar el nu a avut scopul să distrugă Alianţa. El a spus un lucru simplu: „Este foarte greu de guvernat mai departe, în aceste condiţii şi în acest mod. Este foarte greu de realizat dezideratele pe care ni le-am propus, inclusiv pe care le-am promis partenerilor noştri de dezvoltare, din Occident. Şi atunci este necesar să facem nişte schimbări”. Aceasta a fost ideea exprimata de dl Filat. Dar eu mă uitam cu stupoare că chiar astăzi Ghimpu, în genere, l-a învinuit că acesta e planul Moscovei. Eu nu înţeleg uneori oamenii îşi dau seama când fac asemenea afirmaţii? Eu înţeleg că politicienii noştri sunt cu două feţe, dar totuşi trebuie să-ţi dai seama când declari ceva. Deci ei votează demiterea guvernului pro european Filat, ceea ce e convenabil Rusiei. Si nici nu isi dau seama ca cu fiecare pas în direcţia apropierii noastre de Uniunea Europeană, Rusia desigur este în stare de alertă. Adică sunt foarte stranii declaraţiile lui Ghimpu, chipurile, Filat prin declaraţia aceasta din 13 februarie a provocat distrugerea Alianţei, demiterea guvernului şi ne bagă în alegeri anticipate. Eu în 20 de ani am văzut, ca şi toată lumea foarte mulţi patrioţi. Întotdeauna aveam suspiciuni la asemenea persoane care se dădeau că sunt cei mai mari patrioţi, băteau cu pumnul în piept si care făceau numai declaraţii. Noi am avut din aceştia mulți. Am văzut cu ce s-a terminat. Al doilea, pentru mine patrioţi sunt acei care pot să facă ceva pentru ţara lor, pentru populaţia tarii, pentru cetăţeni, pot administra nişte treburi într-o primărie, într-o comună, într-un raion, într-un municipiu, într-un minister, într-un guvern, aceștia sunt patrioţi. Dar aşa, vorbărie multa să te baţi cu pumnul în piept încă nu înseamnă nimic. Am mai avut unul care se bătea cu pumnul în piept, ne aducem aminte de el.”

Europa Liberă: Domnule Muravschi, dar acum ar putea fi amânate negocierile cu Fondul Monetar Internaţional?

Valeriu Muravschi: „Păi practic la Chișinău nici nu are cu cine negocia Fondul Monetar Internaţional acuma. Guvernul e demis. Da, el îşi exercită funcţiile temporar.”

Europa Liberă: Dar un guvern de centru-stânga ce ar însemna, ce ar schimba un asemenea Cabinet de miniștri?

Valeriu Muravschi: „Dacă guvernul va fi format din aceştia care sunt în actualul Parlament, nu cred că va fi ceva semnificativ mai bun.”

Europa Liberă: Admiteţi crearea unui guvern de centru-stânga?

Valeriu Muravschi: „Desigur că admit.”

Europa Liberă: Un asemenea guvern pe care probleme şi-ar concentra activitatea?

Valeriu Muravschi: „Dacă vorbim de componenta stângă în ipoteticul guvern, depinde ce pondere va avea, ce influenţă. Că dacă aceasta formațiune va dicta, e clar unde ne va duce guvernul acesta.”

Europa Liberă: Unde?

Valeriu Muravschi: „Ne va duce unde am fost până în 2009.”

Europa Liberă: Eventual in Uniunea Euroasiatică?

Valeriu Muravschi: „Desigur da. Şi aceasta e foarte posibil, noi am văzut, în 8 ani de zile Partidul Comuniştilor şi personal Vladimir Voronin, de câte ori a schimbat vectorul politicii externe, când le trebuia ceva. Numai interes personal şi de partid, aceasta a fost. Parcă la început au spus că sunt cu uniunea Rusia - Belarus, pe urmă stim ce s-a întâmplat in 2003, cu nesemnarea planului Kozak, mai apoi s-au întors în direcţia Uniunii Europene, şi până la urmă iar se revine în direcţia Uniunea Vamală, Uniunea nu ştiu care… Am încercat să spun ar fi posibil crearea unui guvern de centru stanga. Dar aceasta mai mult ipotetic, în condiţiile noastre… Varianta posibila e cum a fost în aceeaşi Italie cu Guvernul Monte. În condiţiile de criză când partidele nu reuşeau să ajungă la un compromis au luat decizia aceasta şi i-au dat mandat unui guvern tehnocrat, care şi-a îndeplinit misiunea într-o măsură oarecare la etapa respectivă. Ipotetic ar fi şi la noi posibil, dar nu cred că responsabilitatea, sau mai bine zis, iresponsabilitatea clasei noastre politice să permită găsirea unei aşa soluţii politice, care ar fi una buna până la alegeri. O variantă poate fi că totuşi se formează un alt guvern. El poate fi format şi de Partidul Comuniştilor, cu participarea Partidului Democrat, care practic azi a votat umăr la umăr şi nu exclud şi cu participarea Partidului Liberal. Eu nu exclud şi varianta că pentru a guverna ţara, adică pentru a evita alegerile anticipate poate fi format un guvern din PLDM şi din Partidul Comuniştilor. Nu exclud nici varianta aceasta. Dar poate se trezesc in al 12-lea ceas cei din AIE.”

Europa Liberă: Comuniştii prin vocea liderului lor Vladimir Voronin au spus foarte clar: ori alegeri, ori revoluţie.

Valeriu Muravschi: „Ei bine, ei câte au spus în anii aceştia! Voronin, în genere,daca e să-l asculţi…mă scuzaţi chiar dacă a fost Preşedinte al Republicii Moldova, mai ales că el si PCRM şi-au schimbat părerea de atâtea ori! Deci eu nu-l mai cred pe Voronin şi pe toată gaşca ceea a comunistilor, fiindcă aceştia nu sunt oameni serioşi. Ei au un scop – să revină la putere. Îi înţeleg pe cei mai tineri din Partidul Comuniştilor. Îi înţeleg – vor să ajungă şi ei să se manifeste sau să pună şi ei mâna pe ceva! Dar pe Voronin eu nu-l înţeleg. Ce-ţi mai trebuieşte, domnule? Ai peste şaptezeci de ani. E foarte straniu. Sau că totuşi… isi doreste o reglare de conturi cu Plahotniuc! Doar el l-a crescut pe Plahotniuc ca atare! El l-a crescut pe Lupu. El i-a crescut pe ambii. Chiar şi aceştia alde Dodon, Godea…. Domnilor, ce nu se vede? De la o poştă se vede ca fac jocuri. Repet. Eu nu sunt avocatul lui Filat. Mai mult decât atât, eu am semne multe de întrebare, dar în situaţia aceasta, desigur, nu trebuia de mers la dezastrul acesta. In al doilea rand, că eu cred că în situaţia aceasta acei care vor să profite din haosul acesta lor le convine mult. Acelaşi Plahotniuc: Domnilor, nu-i guvernare,e un haos, nu ştiu ce se întâmplă. În condiţiile acestea: ori un atac raider asupra băncilor sau pune mâna pe nu ştiu ce. Sunt condiţii foarte favorabile. Ca in proverbul cela care spune: „În apa tulbure e mai uşor de prins peştele”. Asta e şi, din păcate, sunt participanţi la acest dezastru şi ceilalţi, inclusiv Partidul Liberal care pretinde a fi foarte cinstit şi foarte patriot, şi foarte democrar, ce poţi să spui?”

Europa Liberă: Domnule Muravschi, ce se va întâmpla în continuare aţi spus. Ce scenarii sunt posibile aţi spus. Care dintre scenarii ar fi cel mai bun pentru Republica Moldova şi cetăţenii ei?

Valeriu Muravschi: „Desigur, cel mai bun scenariu este reformarea Alianţei, formarea unui nou guvern…”

Europa Liberă: Cu cine în frunte?

Valeriu Muravschi: „E greu de spus, luând în considerare caracterul liderilor AIE. Dar nu-i atât caracterul, căci acelaşi, să spunem, Lupu nici nu are caracter. În spatele lui stă caracterul lui Plahotniuc. Desigur este imposibil, aproape imposibil ca în fruntea guvernului să fie numit acelaşi Filat.”

Europa Liberă: Domnule Muravschi, dar dacă PLDM-ul nu admite o altă candidatură, decât a domnului Filat?

Valeriu Muravschi: „Păi, ce e? Ori atunci PLDM-ul va încerca să formeze, dacă nu reuşesc aceştia, să formeze o guvernare cu comuniştii, nu e exclusă varianta aceasta. Ori atunci vom fi nevoiţi să mergem în alegeri anticipate. Dar aceasta ar fi dezastru, atunci e catastrofă cu totul.”

Europa Liberă: De ce ziceţi că ar fi o catastrofă, dacă eventual se ajunge la alegeri parlamentare anticipate? Asa e in democratie...

Valeriu Muravschi: „Păi ce se întâmplă cu economia nationala, cu societatea, cu integrarea europeană? Şi aşa administram şi guvernam cam prost. Dar în haosul acesta total… Noi acuma trebuie să salvăm Banca de Economii. Eu când aud, că se pune vina numai pe Filat, pe Guvern, desigur că poartă responsabilitatea si ei. Dar trebuie să se ţină mâna pe pulsul BEM. E Bancă de stat, e cea mai mare institutie financiara. Dar când mă uit cum toţi se dau după gard, parcă problemele în Banca aceasta au apărut astăzi sau ieri. Ele au apărut de multi ani, inclusiv ceea ce au făcut comunistii prin 2008, îmi pare, când datoriile unei bănci private a fost impusă să le preia Banca de Economii. De atunci s-a pornit ca atare dezastru acolo. Dar, în genere, daca e sa concluzionam desigur că se stopează toate procesele. Noi avem foarte multe proiecte, multe domenii finanţate din exterior, de Uniunea Europeană, de Banca Mondială,de Banca Europeană pentru Reconstrucţii şi Dezvoltare. Nu se exclude că va fi stopată finanţarea acestor proiecte. Fiindcă cine îmi va da mie bani, dacă eu mă ocup cu prostii în gospodărie, în familie, fac scandal, probleme? E clar că nu-ţi dă nimeni bani. Sunt riscuri foarte mari. Şi, mai ales, că demnitarii din Occident ne cer democratizare, reforme, respectarea drepturilor omului. E clar. Sigur că şi ei au interes ca Moldova, cel puţin, dacă nu va ajunge degrabă în Uniunea Europeană, măcar să aranjăm lucrurile că suntem vecini, suntem la frontiera UE. Să nu fim, să spunem aşa, un focar de epidemie, în sens criminal.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG