După ce Republica Moldova a primit statutul de membru al Organizaţiei Naţiunilor Unite la 2 martie 1992, preşedintele de atunci, Mircea Snegur, a autorizat o intervenţie militară împotriva forţelor rebele care atacaseră posturi de poliţie subordonate Chişinăului, dar care se aflau in regiunea de est a tarii. Rebelii, ajutaţi de armata sovietica, şi-au consolidat controlul peste cea mai mare parte din zona de conflict.
Sunt marcaţi astăzi 21 de ani de la izbucnirea conflictului militar din 1992, sunt comemorate victimele şi omagiaţi combatanţii rămaşi în viaţă. Conflictul armat a izbucnit drept consecinţă a incidentului provocat de separatiştii transnistreni la Dubăsari. În acţiunile militare împotriva tânărului stat independent Republica Moldova s-au implicat plenar forţele armate ale Federaţiei Ruse.
Viorel Moldovanu este veteran al războiului de pe Nistru, fost poliţist în brigada de poliţie cu destinaţie specială „Fulger”.
Europa Liberă: Aţi mers în ajutorul localnicilor de la Cocieri. Ei au fost cei care au venit să vă ceară ajutor, pentru că, din câte ne amintim, Comisariatul de Poliţie era deja încercuit.
Viorel Moldovanu: „Da, luat. Şi atunci se afla la Cocieri. Dubăsarii nu erau de partea noastră. Şi ei vroiau cu orice preţ să ocupe sediul primăriei...”
Europa Liberă: Unitatea militară.
Viorel Moldovanu: „Unitatea militară era ocupată deja. Şi tot aşa ei au vrut să acapareze tot teritoriul cela, care opunea rezistenţă.”
Europa Liberă: Cum aţi găsit lumea de acolo? Speriată, necăjită?
Viorel Moldovanu: „Lumea era speriată şi să vă spun cinstit chiar ne rugau pe noi: „Dacă voi nu vreţi să ne ajutaţi, daţi-ne muniţii, noi singuri vom încerca”. Noi eram sub comandă, eram militari şi nu puteam să ne pornim benevol. Şi noi, un grup de băieţi, împreună cu mine, ne duceam la domnul Anton Gămurari, pe vremea ceea comandantul Brigăzii noastre, cu rugămintea: „Daţi-ne voie măcar să facem un grup de cercetaşi ca să trecem să le ajutăm”. Aceasta a fost dimineaţa, pe urmă, la amiază iar a mai venit un grup de oameni. Nimeni atunci nu vroia să îşi ia asupra lui responsabilitatea. Domnul Gămurari ne-a aliniat pe toţi şi a zis aşa: „Măi băieţi, eu nu vă impun, nu vă dau
Şi când am ajuns pe la mijloc a început să împuşte din partea ceea o mitralieră. Nu a fost nimeni rănit, am ajuns cu bine, dar atunci nu mai simţeai nici frica, nici gheaţa.
comandă, eu singur nu am comandă de la cei mai de sus, dar văd că trebuie. Cine doreşte, eu vă dau voie să treceţi. Nu vă dau comandă, dar vă dau voie”. Era o zi însorită ca şi astăzi, râul era îngheţat, dar la margine, undeva un metru jumătate era dezgheţat pe ambele părţi. Noi eram îmbrăcaţi în scurte antiglonţ, aveam muniţii grele şi ne-am vârât până la jumătate în apă, am luat cu noi nişte haragi, în caz că s-ar rupe gheaţa, unul înainte, altul în părţi, ne-am târât pe gheaţă. Şi, când am ajuns pe la mijloc, a început să împuşte din partea ceea o mitralieră. Nu a fost nimeni rănit, am ajuns cu bine, dar atunci nu mai simţeai nici frica, nici gheaţa.”
Europa Liberă: Nici frigul, nici frica.
Viorel Molovanu: „Uitasem că suntem pe o gheaţă, care ni se spusese că are vreo 20 de metri adâncime. Şi în timp de câteva ore noi am ajuns, şi am eliberat tot satul. Au fost lupte, cea mai mare luptă am dus-o la şcoală, când am fost puşi la pământ de aşa-numiţii cazaci şi gardişti. Am fost chiar atacaţi de o maşină blindată de a lor. A venit foarte aproape, noi eram culcaţi, aveam numai automate la noi, dar ei erau o maşină blindată. Noi, Brigada de Poliţie, am fost unicii care intram, ocupam şi ţineam. Imediat am intrat noi la Cocieri. De la Cocieri am eliberat până la răscrucea ceea, la Râbniţa, porţiunea de drum la Roghi, tot cu nişte tehnică, să vă spun, din topor. Şi iată cu aşa tehnică noi am înaintat la Roghi şi cu lupte am ocupat acest drum.”
Europa Liberă: De partea cealaltă ce tehnică era antrenată?
Europa Liberă: Din Brigada de Poliţie cu destinaţie specială au fost seceraţi mai mulţi colegi de-ai dumneavoastră de către arma duşmanului.
Viorel Moldovanu: „Ai noştri băieţi au căzut, au fost răniţi, au fost răniţi mulţi localnici care luptau cu noi. Dar era tot o politică prostească, care ne-a retras.”
Europa Liberă: Aceasta şi a fost cel mai dureros?
Viorel Moldovanu: „Da.”
Europa Liberă: Atunci când veneau de sus ordinele de retragere.
Viorel Moldovanu: „Ordine prosteşti.”
Europa Liberă: Dumneavoastră aţi rămas pe câmpul de luptă până la urmă?
Viorel Moldovanu: „Da.”
Europa Liberă: Acum, de la înălţimea timpului – după atâţia ani, 21 de ani de la acel tragic război de la Nistru – ce reproşaţi, cui reproşaţi?
Viorel Moldovanu: „Pentru ce am luptat şi de ce am luptat? Una e că ne-au amăgit politicienii. Am lăsat Tighina, pe urmă tot noi am fost vârâţi în Tighina, tot ne-au dat altă maşină. Acolo am fost rănit mai tare şi în cap, şi în mână. Şi ne-au lăsat Coşniţa şi Cocieri, în schimb să lăsăm Benderul lor. De ce atunci dar am mai
Când s-a terminat conflictul, şi acelaşi voluntar ori acelaşi poliţist, dar au primit legitimaţie şi acei care au stat în cabinete şi nici nu au luptat.
luptat? Atâţia au căzut. Şi cea mai mare întrebare – că ne-au făcut pe toţi egali... Ne-au eliberat la toţi una şi aceeaşi legitimaţie, de participant. Şi nouă, care am fost primii şi am stat de pe 2 martie până pe 10 august, când s-a terminat conflictul, şi acelaşi voluntar ori acelaşi poliţist, dar au primit legitimaţie şi acei care au stat în cabinete şi nici nu au luptat.”
Europa Liberă: Cine a pierdut? Şi cine a învins în acel război? Sunt învingători şi perdanţi?
Viorel Moldovanu: „Ţelul nostru a fost să eliberăm partea ceea de pământ, să o alipim înapoi la Moldova. Rezultatul care e? E zero. Înseamnă că noi nu am câştigat. Dar pierderi am avut, sute, poate chiar şi mii de băieţi, care sunt, până în timpul de faţă, suferă, sunt răniţi care nu au primit nimic de la stat.”
Europa Liberă: O rezolvare a problemei transnistrene e cu şanse? O vedeţi?
Viorel Moldovanu: „Eu cred că s-ar putea. Dar aici trebuie şi multă politică, dar şi ajutor mare din partea Europei.”
Europa Liberă: După ce s-a vărsat atâta sânge, sunteţi împăciuitor? Iertaţi? Uitaţi?
Viorel Moldovanu: „Eu nu pot să-i iert ori să nu-i iert, pentru că, să vă spun cinstit, eu nu mă pot duce acolo. Noi suntem acolo, pe partea ceea, anunţaţi ca terorişti de război. M-am convins de aceasta singur, care cu greu am scăpat, întorcându-mă de la Odesa. Am trecut vama ucraineană, am intrat în Cuciurgan, în partea ceea, la aşa-numita Transnistrie, şi, când acolo, mi-au dat la scanare paşaportul şi a apărut pe tot ecranul fotografia mea, eram în uniformă pe timpul când am intrat în poliţie: „Внимание! Розыск”. Şi bine că era un
De ce să iert? De ce să uit? Aceasta e o cicatrice în suflet, în memorie, în viaţa noastră. Acestea sunt ani pierduţi şi sănătate pierdută.
praporgic bătrân care a zis: „Băieţi, pe mine nu mă interesează ce aţi făcut voi aici, cu toate că mă pricep, dar daţi câte o mie de lei şi duceţi-vă. Eu nu vă reţin”. Pe unde am avut, pe unde nu am avut, am strâns, am dat ca el să nu cheme forţele acestea ale lor, SIS ori cum la dânşii se numesc, care te duc în podvalurile celea şi acolo ştiţi cum e, a păţit-o Ilaşcu. Acolo e greu de acuma.”
Europa Liberă: Vă întrebam: iertaţi?
Viorel Moldovanu: „De ce să iert? De ce să uit? Aceasta e o cicatrice în suflet, în memorie, în viaţa noastră. Acestea sunt ani pierduţi şi sănătate pierdută.”
***
Amintim că astăzi se împlinesc 21 ani de la declanşarea conflictului armat de pe Nistru, în primăvara anului 1992, ziua de 2 martie fiind decretată de Parlament drept Zi a Memoriei. Amintiri depănate la microfonul Europei Libere şi de către consilierul prezidenţial Vladimir Ciobanu, în acele vremuri el era preşedintele raionului Criuleni, multe din localităţile acestui raion fiind situate în zona de securitate.
Europa Liberă: Când ziceţi greşeli, pe care le scoateţi în prim plan, pe care le evidenţiaţi?
Vladimir Ciobanu: „Greşeli care au dus la moartea oamenilor, acţiuni militare care puteau fi evitate. Categoric a fost război, din motiv că erau implicaţi nu, pur şi simplu, oameni civili, înarmaţi. Erau implicate forţe militare. Închipuiţi-vă aşa o situaţie: la Maşcăuţi, prin luna iunie, au căzut 49 de obuze, timp de 2 ore. Atunci au murit vreo 10 oameni, în bombardarea ceea: niciun bărbat, numai femei şi copii. Când am venit în satul cela, m-au înconjurat oamenii şi s-a apropiat un om, şi revoltător îmi spunea: „Ce fel de război e acesta? Noi, în războiul cela mondial, care a fost în 1941-1944, am stat o săptămână de zile în beciuri, până s-au dus nemţii spre Stalingrad. Şi am mai stat vreo 2 săptămâni în beci, cât s-au dus sovieticii. Dar noi din luna martie tot suntem bombardaţi şi nu înţelegem ce se întâmplă.
Fiind în Moldova, preşedintele Dumei de Stat a recunoscut că armata rusă a fost implicată în război, pentru a menţine interesele sale geopolitice în spaţiul Republicii Moldova.
Bombardau satele: şi Maşcăuţi, şi Dubăsarii Vechi, şi Cruglic şi Ohrincea. La 2-3 zile, la o săptămână neapărat, cum se făcea o operaţiune pe platoul Cocieri ori pe platoul Coşniţa reuşită din partea forţelor Republicii Moldova, a doua zi trebuiau să fie bombardate careva sate. Deci era război: mureau şi civilii, mureau foarte mulţi şi cei care erau pe poziţii. Nemaivorbind de faptul cela că, fiind în Moldova, preşedintele Dumei de Stat a recunoscut că armata rusă a fost implicată în război, pentru a menţine interesele sale geopolitice în spaţiul Republicii Moldova. Deci era război.”
Europa Liberă: Domnule Ciobanu, eu îmi amintesc atunci, în 1992, aţi mers uneori să purtaţi negocieri.
Vladimir Ciobanu: „Da, am participat, dar de fiecare dată eram martor al atitudinii batjocoritoare din partea celor care reprezentau partea transnistreană.”
Europa Liberă: Ce înseamnă atitudine batjocoritoare?
Vladimir Ciobanu: „Adică chiar dacă se găseau vreun compromis şi ceda partea moldovenească, se ajungea la o idee, se simţea că ei negocierile le duc, pur şi simplu şi îşi băteau joc.”
Europa Liberă: Umilinţa era mare?
Europa Liberă: Discutăm în data de 2 martie 2013. Mulţi ani au trecut de atunci. Rana oricum rămâne sângerândă. O soluţie greu se identifică pentru rezolvarea problemei transnistrene. De ce credeţi că e atât de dificil să se ajungă la un compromis care ar duce la reunificarea Republicii Moldova, reintegrarea ţării?
Vladimir Ciobanu: „După război s-au făcut foarte multe greşeli şi, în special, din partea conducerii noastre.”
Europa Liberă: Care sunt acestea?
Vladimir Ciobanu: „Consider eu că foarte mari cedări au fost făcute prin Acordul semnat în 1997 de către Petru Lucinschi. Dar acuma este un nivel mai înalt de responsabilitate atât din partea guvernului, cât şi din partea structurilor care sunt implicate. Cert este una: acolo a crescut altă generaţie deja. Şi generaţia această trebuie convinsă să înţeleagă că spaţiul Republicii Moldova este cu mult mai atractiv decât suspensia ceea în care ei se află. Problema transnistreană nu este problemă între Chişinău şi Tiraspol. Este o problemă între Chişinău şi Moscova. Şi de fiecare dată se încearcă a ni se impune nouă că: „Nu, voi trebuie să vă înţelegeţi”.
Europa Liberă: Chişinău şi Tiraspol?
Vladimir Ciobanu: „Da.”
Europa Liberă: Chiar Moscova insistă că doar atunci când vor găsi un compromis Chişinăul şi Tiraspolul, problema poate fi soluţionată.
Vladimir Ciobanu: „Este o cale foarte greşită. De fiecare dată, oricine ar spune, fie Moscova, fie Uniunea Europeană, fie Statele Unite: „Deci înţelegeţi-vă între Chişinău şi TIraspol” – este o poziţie prin care nu se vrea rezolvarea problemelor.”
Europa Liberă: Dar de ce nu s-ar dori să se rezolve această problemă?
Europa Liberă: Dar de nu vrea Moscova să fie soluţionată problema?
Vladimir Ciobanu: „Atunci trebuie să îşi asume toate responsabilităţile.”
Europa Liberă: Care?
Vladimir Ciobanu: „Începând cu războiul, privatizările ilicite, toate trebuie să le recunoască în Transnistria – tot ce s-a făcut pe parcursul acestor 21 de ani în zona estică a Republicii Moldova, Moscova trebuie să-şi asume asupra ei că ea a făcut. Că figura Smirnov, astăzi Şevciuk, mâine nu ştiu cine va mai fi: Ivanov, Petrov, Sidorov, aceştia toţi sunt marionete oficiale ale Moscovei. Eu o spun ca cetăţean care am văzut cu ochii mei, nu să-mi spună cineva. Ce a fost războiul? Cine l-a iniţiat? Cine l-a provocat? Şi nu o dată. Şi cum s-a dus războiul acesta... Am fost martorul tuturor evenimentelor şi discuţiilor nenumărate cu conducerea administraţiei de la Dubăsari, de la Grigoriopol, cum ei savurau: „Что, ребята? Неужели вы не понимали что за нами Москва?” Finaghin era preşedintele executivului de la Dubăsari şi îmi zice: „Володя, ты помнишь высказывание Панфилова, который защищал
Dar oamenii, mai ales, de-a lungul Nistrului, ştiu foarte bine care a fost realitatea adevărată a conducerii de la Chişinău şi tot ce stătea în spatele celor pe care îi numim noi separatişti, mercenari şi aşa mai departe.
Москву: „Велика Россия, но за нами Москва”. Володя, Приднестровье далеко от Москвы, но она за нами”. Îşi băteau joc de noi, deschis îşi băteau joc. Şi când se fac sondaje şi se spune că în Republica Moldova interesul faţă de problema transnistreană este undeva pe locul 10, cu 3-4-5%, aceasta denotă un lucru, că oamenii nu au încredere că problema aceasta se va rezolva. Sunt probleme cu mult mai importante. Dar oamenii, mai ales, de-a lungul Nistrului, ştiu foarte bine care a fost realitatea adevărată a conducerii de la Chişinău şi tot ce stătea în spatele celor pe care îi numim noi separatişti, mercenari şi aşa mai departe.”
Europa Liberă: Domnule Ciobanu, dar ce credeţi că vrea cetăţeanul simplu din stânga Nistrului: să asculte administraţia de acolo, condusă de Evgheni Şevciuk sau şi-ar dori această reunificare a Moldovei?
Vladimir Ciobanu: „Când vorbeşti cu oamenii simpli, cu cei din stânga Nistrului şi am posibilitatea să vorbesc, majoritatea sunt integraţi în interesele economice care sunt legate cu Rusia. Am 2 nepoate, una lucrează la Sankt-Petersburg, alta la Moscova, copiii stau aici, în Corotna, partea stângă, raionul Slobozia. Deseori ne întâlnim şi, când discuţi, iată prinzi gândul şi atitudinea lor.”
Europa Liberă: Ele nu sunt interesate deloc de Republica Moldova?
Vladimir Ciobanu: „Chiar au nevoie de aceasta, deoarece, când e vorba de lecuit, când e vorba de învăţământ, ei trec încoace, de aceea că îşi leagă viitorul copiilor cu Moldova. Dar oamenii astăzi vor să rezolve problema economică. Ei o leagă cu interesele care sunt la Moscova. Mai mult decât atâta, niciunul niciodată nu s-a exprimat şi nici nu se va exprima deschis, cu poziţii ferme faţă de tot ce se întâmplă în Transnistria.”
Europa Liberă: De ce? Le e frică?
Vladimir Ciobanu: „Frica.”
Europa Liberă: Şi de ce le este teamă?
Vladimir Ciobanu: „De cei care conduc, de cei care hotărăsc soarta lor.”
Europa Liberă: De ce să-i fie frică, de exemplu, de Evgheni Şevciuk?
Vladimir Ciobanu: „Nu e vorba de frică de Evgheni Şevciuc. E un sistem bine cunoscut de presiuni şi persecutări. Acolo el e evidenţiat mai ceva cred că decât în perioada lui Stalin.”
***
Cea mai strălucită operaţiune din istoria Ministerului Afacerilor Interne a fost capturarea fostului lider de la Tiraspol, Igor Smirnov. În august 1991, misiunea de a-l aresta pe Smirnov a fost încredinţată unui grup special. Liderul autoproclamatei republici moldovenești nistrene era acuzat atunci de „dezmembrarea teritorială intenţionată a Republicii Moldova” şi a fost prins la Kiev, după o strălucită operaţiune. Igor Smirnov însă a fost eliberat la puţin timp, după ce a fost capturat, iar în 1994, acesta, împreună cu alţi adepţi ai săi, a fost amnistiat. Acum, la Procuratura Generală de la Chişinău nu se ştie nimic despre un dosar penal intentat pe numele lui. Despre cum a avut loc această operaţiune ne vor vorbi invitaţii din studioul Europei Libere de la Chişinău, coloneii Tudor Odobescu si Constantin Rusu, însoţiţi de Anatol Caraman, preşedintele Asociaţiei Tiras-Tighina, locotenent-colonel în rezervă, cavaler al Ordinului Ştefan cel Mare.
Europa Liberă: Aşa este? A fost şi o lecţie de patriotism?
Constantin Rusu: „Lecţie de patriotism a fost pentru întreaga societate, pentru că în aşa mod noi am putut să ne consolidăm, să ne hotărâm soarta ţării noastre.”
Europa Liberă: Se zice că ceea ce v-a descurajat cel mai mult, pe câmpurile de luptă, au fost ordinele de retragere. Cât de mult v-au marcat acele ordine de retragere?
Anatol Caraman: „Un soldat e într-o formă bună de luptă, atunci când merge înainte, e la ofensivă, înaintează. Dar atunci când se cedează ceea ce ai ocupat cu sânge, este regretabil şi foarte dureros. Nu numai pentru soldat, dar pentru întreaga ţară, pentru întregul popor. Şi evident că am avut succese, într-adevăr le-am dat, cum se spune, foc la ghete celor veniţi de pe aiurea, i-am mânat înapoi, dar s-a încheiat cu ceea ce s-a încheiat. Politicienii noştri nu au avut destul har şi destulă minte, ca, chiar şi dacă au încheiat o pace, să o încheie în favoarea Republicii Moldova, nu aşa cum s-a întâmplat: oraşele şi satele, care s-au aflat sub controlul forţelor naţionale ale Republicii Moldova la acel timp – dar la acel timp forţele de bază militare ale Republicii Moldova erau poliţia – ca exemplu, oraşul Tighina şi satele din preajma Tighinei s-au cedat, pur şi simplu. Ele au fost sub controlul nostru.”
Europa Liberă: Cei care au condus şi conduc regiunea secesionistă din stânga Nistrului sunt exponenţii Moscovei. Ce a însemnat atunci reţinerea lui Igor Smirnov?
Anatol Caraman: „Operaţiunea de reţinere a lui Igor Smirnov a fost condusă de colonelul Odobescu, la acel timp. L-a susţinut pe domnul colonel Odobescu şeful Statului Major al Batalionului cu destinaţie specială, la acel timp, căpitanul Rusu, în prezent, locotenent-colonel Rusu. Ei sunt aici şi vor povesti cum s-au derulat lucrurile.”
Europa Liberă: Cum a fost această capturare a lui Smirnov?
Tudor Odobescu: „Eu stăteam la intrare în hotel, acolo unde e administratorul, să-mi iau un loc şi eu. Şi în vremea aceasta administratorul la telefonist sună şi-i spune că: „În numărul cutare, Smirnov a vorbit cu Tiraspolul, să reţii de la dânsul o sută şi ceva de lei”. Eu atunci am ştiut precis în ce număr se afla. La jumătate la doispreze, a venit al doilea secretar al Ucrainei şi l-au luat pe Smirnov cu paza să plece la Ukrainskaya Rada, la Comitetul Central. În vremea aceasta, totul fusese planificat din timp, o persoană s-a apropiat de dânsul şi: „Bună ziua, domnu’ preşedinte, zdraste! Ia uciastnik RUH-a, so Livova, la noi este congresul în viitorul apropiat şi vă invităm la congres să veniţi”. El, bucuros, s-a luat cu gândurile că deja trebuie să se ducă acolo să arate că a făcut aşa republică.”
Anatol Caraman: „Dar persoana era a noastră.”
Europa Liberă: Persoana care l-a invitat la congresul RUH-ului?
Tudor Odobescu: „Da. El a spus: „Mulţumesc, bine, vin numaidecât”. Şi, în vremea aceasta, vroia să se aşeze în maşină la al doilea secretar al Ucrainei, ca să se ducă la Kravciuk. Şi, în vremea aceasta, băieţii, la comandă, le-au sucit mâinile. Dar alăturea era maşina noastră.”
Anatol Caraman: „Eu cred că treaba aceasta trebuie să o povestească Constantin Rusu. E sarcina lui mai departe.”
Europa Liberă: Domnule Rusu, ce reacţie a avut Smirnov atunci?
Europa Liberă: Şi Smirnov nu s-a opus?
Constantin Rusu: „De la început, da, paza de corp mai făcea gălăgie. Dar când a văzut că noi serios vorbim, s-a supus destul de liniştit. L-am urcat în maşină şi după aceea colonelul Odobescu ne-a dat comanda: spre ieşire, înspre Odesa.”
Europa Liberă: Atât de greu l-aţi reţinut. De ce atât de uşor a fost eliberat?
Constantin Rusu: „Toate organele superioare de conducere ale ţării atunci trebuiau să ia hotărârea mai departe: procuratura şi...”
Anatol Caraman: „Deci, doamnă Valentina, dacă să intervin, sarcina a fost pusă, direcţia operativă a îndeplinit-o strălucit. A fost o operaţiune deosebit de importantă şi cu un succes strălucitor. Colonelul Odobescu şi-a făcut cu mare demnitate şi cu mare profesionalism datoria. Colonelul Constantin Rusu, la fel, şi-a făcut partea lui de susţinere a acestei operaţii, că el a fost trimis în ajutor acolo. Nu cunoaştem mai departe şi nici nu e în dreptul nostru să cunoaştem. Deci atunci se hotăra soarta ţării şi să îl criticăm pe acela, să spunem că acela e vinovat sau celălalt.... Dar ce ruşii nu găseau altul, să îl numească în funcţie? Prin această operaţiune li s-a arătat că aici sunt forţe serioase care vor să construiască statul – iată în ce constă această operaţiune. În primul rând, li s-a dovedit ruşilor cei atât de puternici că şi moldovenii pot să îşi expună poziţia, atunci când este necesar.”
Europa Liberă: Care vă sunt regretele cele mai mari?
Constantin Rusu: „După aşa o operaţiune cu succes făcută, trebuia să existe o oarecare hotărâre directă ca să fie izolat Smirnov, întrucât contribuia la dezmembrarea statului. Astăzi avem probleme pentru a integra statalitatea.”
Europa Liberă: Domnule Odobescu, care vă sunt regretele?
Tudor Odobescu: „Lipsa rezultatului pe care îl aşteptam.”
Europa Liberă: Aţi aşteptat ce?
Tudor Odobescu: „Am aşteptat ca Smirnov, după Constituţie, să răspundă pentru dezbinarea statului. Ce fantomă are mai multă dreptate decât ţara aceasta de care mulţi şi-au şters picioarele?”
Europa Liberă: Domnule Caraman, care vă sunt regretele?
Anatol Caraman: „Regretabil este faptul că acestor bravi bărbaţi ai neamului, până la ziua de azi, nici măcar unuia dintre ei conducerea de vârf a statului şi a Ministerului de Interne nu i-a spus simplu mulţumesc pentru această operaţiune. Acuma pentru toată republica anunţ: ca preşedinte al Asociaţiei, cu consiliul de administrare am luat o decizie şi am înaintat un demers către preşedintele Republicii Moldova ca aceşti bravi bărbaţi ai neamului să fie menţionaţi cu distincţiile statului.”
