Linkuri accesibilitate

Azi în parlament începe o nouă „partidă de vânătoare” (Timpul)


Numirea unui nou procuror ar putea dura la fel cum a durat numirea directorului SIS (Adevărul)



Într-un editorial numit „Azi în parlament începe o nouă „partidă de vânătoare”, Constantin Tănase de la „Timpul” porneşte de la ideea că, împărțiți în trei grupuri - PLDM, PD și PL (editorialistul îi numeşte vânătorii politici din AIE) își vor apăra pozițiile obținute în urma aplicării algoritmului. „Zidită pe algoritm, Alianța va rămâne beton ca o structură de coordonare a pârghiilor de influență, nu a guvernării!”, scrie Tănase şi continuă: „Alianța e o găinușă ce face ouă de aur, ce prost i-ar pune gâtul pe trunchi ca să cedeze locul hăitașilor din opoziția „asistemică”? Iată de ce, „partida de vânătore” de astăzi va fi una mai mult ritualică, foarte zgomotoasă, cu multe împușcături, dar fără victime”. Comentatorul mai crede că garanțiile de supraviețuire a Alianței se află în safeurile Procuraturii, miza adevărată a vânătorii de azi fiind anume aceste safeuri.

Un articol din „Adevărul” la acelaşi subiect încearcă să anticipeze ce va urma după demisia procurorului. Este citat analistul politic Igor Boţan, care crede că numirea unui nou procuror ar putea dura la fel cum a durat numirea directorului SIS, iar următorul candidat va fi numit, de asemenea, pe criterii politice. „La guvernare nu avem partide, ci clanuri cu interese personale ale liderilor şi găştilor din jurul lor. A ajunge la un numitor comun pentru numirea unei persoane care nu este legată de clanuri este pur şi simplu imposibil,” îşi explică punctul de vedere Igor Boţan.

Articolul de fond din această publicaţie este dedicat ultimului episod din scandalul de corupţie din jurul ministrului liberal-democrat al sănătăţii Andrei Usatîi. Ofiţerii anticorupţie cercetează modul în care a fost gajată, cu girul ministrului, aşa cum afirmă CNA, o porţiune din parterul Spitalului Republican pentru credite în favoarea firmelor ce reamenajează spitalul. Articolul precizează că ministrul, care ar putea fi cercetat pentru exces de putere şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, califică drept aberante acuzaţiile procurorilor, pentru că bunurile publice nu ar fi ameninţate de nimic, gajul aprobat de domnia sa ar fi temporar, iar renovarea se desfăşoară în cadrul unui parteneriat public-privat.
XS
SM
MD
LG