Linkuri accesibilitate

Despre o anumită Alianță pentru Integrare Europeană


Valentina Ursu în dialog cu Viorel Cibotaru, expert pe probleme de politică externă de la Institutul pentru Politici Publice.



Europa Liberă: O resetare, o reconfigurare a Alianţei pentru Integrare Europeană ar urma sau nu?

Viorel Cibotaru:
„Ea deja există. Această resetare, ea a avut loc. Prin alegerea preşedintelui s-a schimbat paradigma, au inclus un nou element deputaţii care au constituit fracţiunea independenţilor.”

Europa Liberă: Acordul de constituire a Alianţei pentru Integrare Europeană-2 mai e valabil, din moment ce s-a ales şeful statului?

Viorel Cibotaru:
„Nu, sigur că nu. El nu este valabil, pentru că mai greu vom găsi elemente în care toate componentele Alianţei s-au ţinut ferm de acele înţelegeri. Eu aş spune că acel acord a fost, în mare parte, îndeplinit şi depăşit încă înaintea alegerii preşedintelui. După alegerea preşedintelui, după anumite corectări din partea partenerilor de dezvoltare şi a societăţii civile desigur că acel acord şi-a pierdut valabilitatea sa iniţială. Componentele Alianţei au început să funcţioneze mai mult în baza legislaţiei şi în baza obligaţiunilor funcţionale, acolo unde se află, decât a unor înţelegeri politice.”

Europa Liberă: Dar schimbarea raportului de forţe în cadrul Legislativului poate să ducă la reformatarea AIE?

Viorel Cibotaru:
„Eu nu cred în destrămarea Alianţei formale. Ea nu se va produce, nu există pentru aceasta multe semne.”

Europa Liberă: Domnul Filat, dacă e să-l citez pe premierul ţării şi liderul PLDM, zicea că o eventuală resetare a Alianţei ar însemna alegeri parlamentare anticipate.

Viorel Cibotaru:
„Nicio componentă a Alianţei, indiferent de relaţiile lor, indiferent de polemica pe care o duc, indiferent de dorinţa de a se învinui reciproc de corupţie...”

Europa Liberă: Dar relaţiile sunt ostile în cadrul AIE?

Viorel Cibotaru:
„Fără doar şi poate, niciodată nu au fost prieteneşti. Domnului Ghimpu, de exemplu, îi place să-l critice pe domnul Filat, niciodată nu am auzit să-l critice pe domnul Lupu sau pe domnul Plahotniuc, de fapt, pe domnul Plahotniuc nici nu are pentru ce-l critica, pentru că nu este un actor politic. Dar îl critică pe domnul Filat de foarte multe ori, de foarte multe ori destul de consistent, dar de multe ori şi inconsistent. Pentru că, pe de o parte, cu o mână votează aceleaşi propuneri pe care le face Partidul Liberal Democrat sau Partidul Democrat în politicile sociale. Pe de altă parte, fie că îşi asumă tot ce este pozitiv sau neagă, atunci când consideră că nu este în interesul partidului. Partidul Democrat este mai rezervat în discursul public, dar vedem prin mai multe acţiuni şi activităţi o anumită concurenţă, oponenţă critică a Partidului Liberal Democrat şi mai rar auzim o critică a unor iniţiative liberale.”

Europa Liberă: Deci o reformatare a Alianţei nu admiteţi?

Viorel Cibotaru:
„Cred că niciuna din componente nu-şi planifică aceasta. Iau în calcul consecinţele negative care pentru fiecare partid în parte ar fi mult mai deplorabile decât posibilele câştiguri, în cazul unor scenarii de destrămare a Alianţei. Lucrurile sunt foarte bine legate acuma de doamna Merkel şi domnul Barroso şi alţi vizitatori în Republica Moldova care, de fapt, au făcut ca toată dezvoltarea din 2013 inclusiv şi politică să fie concentrată în problema semnării acestor 3 acorduri. Da, va fi o bătălie foarte mare politică: cine să le semneze. Da, va fi o mare bătălie: cine va trage plapoma, al cui aport mai mult este.”

Europa Liberă: Deci urmează să fie semnat Acordul de Liberalizare a Regimului de Vize, Acordul de Liber Schimb şi Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană?

Viorel Cibotaru:
„Exact. Exact. Şi ultimele cvasi-decizii luate în sensul dat că aceste documente trebuie să fie semnate înaintea întrunirii de la sfârşitul anului, pe 30 noiembrie.”

Europa Liberă: La Vilnius.

Viorel Cibotaru:
„La Vilnius, a Parteneriatului Estic în care cam aceeaşi termeni au fost agreaţi şi cu Ucraina. În cazul acesta, există o sincronizare. Şi Uniunea Europeană îşi va majora presiunile asupra clasei politice să fie respectate toate condiţiile. În interiorul Alianţei va exista mai degrabă această tendinţă de a coagula efortul său decât de a-l irosi în nişte lupte intestinale.”

Europa Liberă: Opoziţia comunistă ar putea să încurce iţele Alianţei?

Viorel Cibotaru:
„Eu cred că opoziţia este tot mai constructivă şi mai constructivă. Ea manifestă tot mai multă înţelegere a situaţiei. Încetul cu încetul, Partidul Comuniştilor va începe să iasă din situaţia de opoziţie intransigentă şi neacceptătoare. Până la urmă, e posibil să fie şi aceasta o poziţie constructivă de a nu accepta nimic din ceea ce îţi propune oponentul. Există semnale că s-ar coace o astfel de înţelegere. Dacă se va manifesta sau nu depinde foarte mult personal de domnul Voronin şi depinde desigur de fracţiunea comunistă, dacă vor găsi acel nou spirit, pentru a începe să voteze împreună cu Alianţa legile care se înscriu în această agendă europeană şi a continua să lupte pentru interesele oamenilor în ce priveşte compromisurile care pot fi atinse cu guvernul. Orice opoziţie este obligată să o facă.”

Europa Liberă: Dar cum să participe opoziţia comunistă la ajustarea legilor, să le facă euroconforme, dacă în ultimul timp liderul PCRM şi alţi exponenţi spun că Moldova ar trebui să-şi schimbe orientarea politicii externă de la Vest spre Est, Uniunea Euroasiatică.

Viorel Cibotaru:
„Dar aceasta este imposibil. Uniunea Euroasiatică nu este încă un proiect care ar solicita din partea clasei politice anumite decizii, una la mână. Uniunea Vamală comportă doar elementele de economie şi nu avem despre ce discuta. Şi totodată nu există nicio contradicţie pentru că anume Partidul Comuniştilor a fost acela care a aprobat şi Planul de Acţiuni Uniunea Europeană-Republica Moldova şi a intrat într-o nouă fază de relaţii cu Alianţa Nord-Atlantică şi, până la urmă, cred că ar trebui să existe o înţelegere foarte bună că noi am ascultat societatea civilă, partidele politice, semnalele trimise de la Moscova cu privire la intenţiile noii conduceri, a noii preşedinţii a lui Vladimir Putin de a face ceva pe spaţiul postsovietic. Noi am fost foarte toleranţi, i-am ascultat. Chiar au fost propuneri a unor partide de organizare a unor referendumuri şi aşa mai departe. Lucrurile acum devin foarte clare. Rusia vrea reinstalarea Uniunii Sovietice. Să vedem ce va fi cu aceasta. Poate să o reinstaleze, mai degrabă, desigur, că fără Republica Moldova, care merge foarte consistent şi tot mai aproape de Uniunea Europeană. Noi trebuie să avem un respect faţă de doleanţele altora, ale kirghizilor sau tadjicilor, sau cazacilor de a fi împreună cu Federaţia Rusă într-o uniune politică. Poporul moldovenesc şi-a făcut alegerea…”

Europa Liberă: Moldova pe calea eurointegrării.

Viorel Cibotaru:
„Şi Partidul Comuniştilor nu este obligat să joace numaidecât pe nişte chestii propagandistice, pe care din când în când Moscova le aruncă, pe urmă uită de dânsele sau nu le finanţează. Şi aceste partide rămân cu strachina spartă.”

Europa Liberă: Domnule Cibotaru, Republica Moldova ca un stat reunificat pe calea eurointegrării? Vă întreb pentru că autorităţile de la Tiraspol insistă tot mai mult pe dimensiunea integrării euroasiatice.

Viorel Cibotaru:
„Este o speculaţie, este o formă de a şantaja. Republica Moldova nu se poate implica în nişte discuţii care nu au o agendă practică. Sigur că această nouă poziţie a Uniunii Europene, exprimată de domnul Barroso, că Uniunea Europeană nu va condiţiona semnarea acestor trei documente cu progresul obţinut în soluţionarea definitivă a conflictului transnistrean este foarte consistentă în acest sens. Noi trebuie să mergem înainte. Categoric nu vreau să admit să formulăm în termeni politici că noi am renunţa la Transnistria sau că noi nu-i avem în vedere pe locuitorii din stânga Nistrului. Şi Republica Moldova, pur şi simplu, este responsabilă pentru cetăţenii săi care trăiesc în raioanele estice. Şi nicio ţară nu ar agrea să ne lipsim de această responsabilitate. Gata, punctum. Noi suntem responsabili. Că nu putem încă controla – aceasta e o altă problemă. Deci nu există formulă politică…”

Europa Liberă: Armata rusă staţionează. Administraţia de la Tiraspol mai mult merge la Moscova, decât ar veni la Chişinău.

Viorel Cibotaru:
„Desigur. Dar administraţia încă nu înseamnă tot poporul. Noi avem patru sute de mii de cetăţeni care au buletine moldoveneşti. Eu cred că vor fi şi mai mulţi în anii care vin. Există o administraţie care încearcă să folosească toate oportunităţile. Ar trebui desigur să existe un mecanism de antrenare a raioanelor de est în sistemul economic din Republica Moldova. Eu nu cred că există vreun partid politic care ar fi gata să spună, indiferent de cauza, că noi renunţăm la Transnistria, la oameni, la teritorii. Pentru că şi lucrurile acestea sunt determinate geopolitic, nu doar politic, naţional. Şi nu există astăzi nicio iniţiativă de acest fel, fără să mai vorbim de presiuni, de şantaj. Da, ar putea să ne şantajeze. Uniunea Europeană să bată mâna cu Moscova, cu România şi să ne spună: „Puneţi hotarele. Vreţi voi, nu vreţi acestea sunt deciziile noastre geopolitice. Dacă nu vreţi...”

Europa Liberă: Ipotetic.

Viorel Cibotaru:
„Ipotetic, fără doar şi poate. Nu există aşa ceva. Deci, de bună voie nimeni nu face acest lucru, doar dacă… N-o face, dacă nu este sinucigaş, din punct de vedere politic sau etnic, sau de altă natură.”
XS
SM
MD
LG