Linkuri accesibilitate

America la ora alegerilor prezidențiale


Necunoscutele unui vot: pentru cine vor vota alegătorii independenți, tineretul, femeile...


Inca o zi pina la alegerile din America. Corespondentul Europei Libere la Washington, Valeriu Sela, despre marile intrebari inaintea acestui scrutin.

In primul rind se pune intrebarea daca entuziasmul sau organizarea de campanie vor avea cistig de cauza. Sondajele apreciaza ca, in materie de entuziasm electoral, republicanii ii devanseaza pe democrati cu circa 10 procente. Doar ca echipa de campanie a lui Barack Obama este mai ampla si eficace. Azi dimineata am vazut linga Columbus, Ohio cum oamenii lui Obama invitau alegatori negrii-americane sa voteze anticipat la iesirea din biserici.

O a doua intrebare este daca Mitt Romney va reusi sa extinda harta statelor competitive, incluzind Pennsylvania, Minnesota sau Michigan. Primul dintre aceste state este plauzibil, dar istoria rcenta e de partea democratilor.

Apoi, se pune intrebarea pentru ce candidat vor vota independentii. Pina acum se parea ca ei au de gind sa voteze, in numar mare pentru Romney, dar asta pare sa se schimbe in cele mai recente sondaje. O cauza ar putea fi faptul ca presedintele a intervenit eficace dupa ce uraganul Sandy a lovit coasta de est, beneficiind de laude din partea unui rival politic, guvernatorul republican de New Jersey, Chris Christie. Or, independentilor le place cind politicieni din cele doua partide conlucreaza pentru binele public.

O alta necunoscuta este daca tinerii il vor sustine in aceasi masura pe Barack Obama. Unul dintre miturile alegerilor de-acum patru ani este ca presedintele a marit considerabil procentul votului tinar. Adevarul este insa ca procentul a crescut doar de la 17% la 18%. Doar că, prin comparatie cu alegerile din 2004 cind candidatul democrat a cistigat votul tinerilor cu 9 procente diferenta, Obama a avut in 2008 un avans de 34 de procente. Presedintele nu-si poate permite sa piarda prea mult din acea diferenta.

O alta concluzie initiala era ca Obama domina clar in votul americancelor, o tema de campanie a democratilor este ca republicanii ar fi declansat un „razboi impotriva femeilor” in chestiuni cum ar fi avorturile de exemplu. Sondajele nationale arata intr-adevar ca Obama conduce in acest segment de populatie, dar cu pina la 10% diferenta. Asta e vestea buna pentru republicani. Doar ca diferenta este se pare mai mare in state importante in actualul ciclu electoral, in care cursa este competitiva.
XS
SM
MD
LG