Linkuri accesibilitate

Punct şi de la capăt: cu Vasile Botnaru şi experţii Arcadie Barbăroşie, de la IPP, şi Valeriu Prohniţchi de la Expert-Grup.

Astăzi o să căutăm răspuns la eterna întrebare apostolică: „Quo Vadis?” Ori de câte ori sondajele de opinii identifică un număr important de cetăţeni nemulţumiţi de direcţia în care se dezvoltă Republica Moldova, mă gândesc că aceşti respondenţi vor fi fiind conştienţi, probabil, că nu sunt închişi ermetic într-un submarin sau într-o navă spaţială fără motoare, ci au suficiente pârghii să le ceară cârmacilor să ajusteze itinerarul sau, barem, să explice cum arată pământul făgăduinţei spre care îndreaptă ambarcaţiunea.

Aşadar, în studioul de la Chişinău al Europei Libere se află experţii Arcadie Barbăroşie de la Institutul de Politici Publice şi Valeriu Prohniţchi de la Centrul Analitic Independent Expert-Grup.

Vasile Botnaru

Vasile Botnaru

Europa Liberă: Recunosc, tema aceasta mi-a sugerat-o o serie de articole din revista The Economist, unul din numerele din octombrie, tocmai, încercând să fac o analiză, în sensul ăsta, în ce măsură ar putea fi combinate aceste două tendinţe care astăzi se profilează. Acuma, domnule Barbăroşie, spuneţi-mi, în principiu, dacă în această societate post-industrială s-a ajuns deja la o concluzie, eu ştiu, teoretică în ce fază suntem sau noi continuăm să căutăm formule filozofice sau politice optime de existenţă?

Arcadie Barbăroşie: „Dacă vă referiţi la societatea post-industrială din Republica Moldova, sper că nu vă gândiţi la cazul când Ministerul Industriei a fost lichidat. Nu cred că deocamdată suntem într-o fază post-industrială…”

Valeriu Prohniţchi: „Suntem în una post-agrară.”

Arcadie Barbăroşie: „Niţel post-feudală, aş zice eu cam aşa. Într-adevăr, dacă continuu ideea domnului Prohniţchi, când vă uitaţi care e procentul de populaţie care trăieşte în spaţiul rural, ocupată în agricultură, care este ponderea agriculturii în produsul intern brut, în fond, noi suntem într-o societate post-feudală aproape, post-agricolă, când încep industriile şi serviciile să ocupe un loc mai important în economia ţării.”

Europa Liberă: Sună ofensator, dar adevărat că oamenii sunt legaţi de pământ, uneltele sunt primitive şi productivitatea muncii – la nivelul unor societăţi din secolul XVIII sau care?

Arcadie Barbăroşie: „Ştiţi cum? Omul poate să fie legat de pământ prin faptul că, în fiecare weekend, se duce la pădure, se duce undeva la natură, protejează mediul şi aceasta ar fi o legătură cu pământul. Dar la noi, cu părere de rău, legătura aceasta este una nu benevolă, ci este una forţată. Agricultura fiind, în mare parte, una de subzistenţă pentru foarte multă lume din spaţiul rural. Şi aveţi dreptate, productivitatea muncii, în consecinţă, este foarte joasă, cu toate concluziile. Ce impozite substanţiale poţi lua de la un fermier, care lucrează pe 3-4 hectare de pământ? Pentru a utiliza acele impozite în ceea ce spuneaţi dumneavoastră, în sectoare sociale, în educaţie, în sănătate, în cultură? Nu este.”

Europa Liberă: Dar există oameni preocupaţi de faza pe care o traversează societatea moldovenească şi ce instrumente economice, în primul rând, să aplice astfel, încât să nu calce pe greblele care stau pe perimetru, domnule Prohniţchi?

Valeriu Prohniţchi: „Impresia mea este că noi avem, de fapt, dileme extraordinar de mari, care stau în faţa noastră atunci când discutăm despre dezvoltarea Republicii Moldova. Este evident că societatea moldovenească este şi mental o populaţie rurală. Asta este chiar şi mai grav decât faptul că productivitatea muncii în agricultură este joasă. Dilema noastră constă în aceea că evident, pe de o parte, nu vrem să ne conservăm în acest model de dezvoltare pe un termen foarte lung. Pe de altă parte, mediul rural, pe lângă faptul, că este un mediu de trai pentru populaţie, are un rol cultural, ecologic extrem de important. Problema e că am moştenit o populaţie rurală excesiv de mare, chiar şi în comparaţie regională. Acum trebuie să înţelegem ce putem face, ca să transformăm satele moldoveneşti în locuri atractive de muncă. Este clar că multe din sate, în decurs de o generaţie, probabil, vor dispărea, vor fi depopulate. Altele, probabil, vor evolua, în termeni istorici, în nişte localităţi mai apropiate de cele urbane. Multe însă vor rămâne, iată în această de situaţie, în care vor servi ca loc fizic de adăpost, pentru o populaţie angajată tot mai mult în emigraţia forţei de muncă. Apropo, am observat un lucru foarte interesant. Pe cât de mult circulă forţa de muncă moldovenească în exterior, pe atât de puţin dezvoltată este mobilitatea internă a forţei de muncă.”

Europa Liberă: Domnule Prohniţchi, dar în acest moment, iată, la această răscruce, există cineva care se gândeşte încotro trebuie s-o ia, de exemplu, această societate ruralistă şi să dea reţete mai mult sau mai puţin strategice?

Valeriu Prohniţchi: „Nu avem o asemenea gândire dezvoltată în Republica Moldova. Mă refer, în cazul dat, la instituţiile guvernamentale. Guvernul este prins în acest joc ciclic, fiind ghidat de un orizont de timp foarte scurt. Chiar dacă am elaborat Moldova 2020, acest document, într-adevăr, răspunde la câteva întrebări esenţiale, dar acest document nu răspunde la întrebarea cum va arăta Moldova în 2020. Vom fi aceeaşi ţară ruptă în două, cu o capitală aproape europeană, nu chiar europeană, dar este un oraş modern în multe sensuri a cuvântului şi, într-adevăr, Moldova care încă este în epoca feudală.”

Europa Liberă: Dar foarte curând, când nepoata mea mă va întreba: „Moldova aceasta va fi capitalistă sau socialistă?”, aşa cum pretind sau comunistă, cum pretinde Partidul Comuniştilor?

Arcadie Barbăroşie: „Eu nu ştiu dacă dumneavoastră îi veţi putea spune nepoatei dumneavoastră că uite 75% sau 80% din produsul intern brut este produs în sectorul privat sau chiar mai mult. Domnul Prohniţchi o să mă corecteze . ”

Valeriu Prohniţchi: „În jur de 80 %.”

Arcadie Barbăroşie: „Înseamnă că avem o economie capitalistă, în fond.”

Valeriu Prohniţchi: „În fond, da. Dar avem, în acelaşi timp, o societate extrem de inegală din punct de vedere al participării la procesele economice. Şi nu este de mirare că avem aproape jumătate din populaţie care mai degrabă are preferinţe ideologice de stânga, dacă nu chiar de stânga, aproape de intervenţionism de stat.”

Europa Liberă: Şi atunci n-o explodeze, într-un moment dat?

Arcadie Barbăroşie: „Păi nici nu este adevărat lucrul acesta. Dacă vă uitaţi peste sondaje, peste acelaşi barometru şi alte sondaje, cam 75-80% din populaţie se consideră săracă şi aceasta coincide, în fond, şi cu… în mare măsură, coincide cu ceea ce dă statistica oficială. Atunci, dacă eşti sărac, nu poţi vota prea tare partidele cu platforme foarte liberale. Dar, dacă vă uitaţi peste doctrinele partidelor, veţi vedea că ele toate sunt liberale şi sunt de stânga. Noi nu avem partide de dreapta şi partide de stânga. Toate partidele la noi sunt şi de dreapta, şi de stânga. Este un amalgam şi lumea nu votează doctrinar, în fond. Lumea votează mai degrabă geopolitic decât politic, decât doctrinar, dar, în orice caz, nostalgia pentru trecutul comunist. De aceea eu aş zice că acesta este un segment de electorat pseudo de stânga, el nu este comunist pentru că el nu votează doctrine comuniste, el votează cuvântul comunist.”

Europa Liberă: Dar mecanismele economice, domnule Barbăroşie? Şelin este un proprietar, un capitalist, dar promovează idei de stânga, social-democrate.

Arcadie Barbăroşie: „El nu promovează idei de stânga. El este un populist şi un speculant politic.”

Valeriu Prohniţchi: „Anume din cauză că este businessman, el a încălecat brandul politic care se vinde foarte bine.”

Arcadie Barbăroşie: „Eu nu ştiu în ce măsură el este businessman bun, dar aici fără o analiză de marketing, simplă analiză, unde este nişa? El nu poate intra pe segmentul Partidului Liberal, nu are cum intra el acolo. A găsit nişa aceasta care este liberă, în 2005 şi 5% şi ceva din electorat nu a votat Partidul Comuniştilor, au votat un bloc de stânga, iar 5% din electorat iată-l, e liber. El intră acolo folosind instrumente de marketing, adaptate la politică, marketing politic, adică populism ieftin, deşert.”

Europa Liberă: Domnule Barbăroşie, întrebarea mea este, la un moment dat, când el va deveni un Abramovici, să-i dea Dumnezeu sănătate şi putere, angajaţii lui nu vor vrea, de exemplu, să spună: „Domnule, hai să facem sindicate”. Adică dacă el, la un moment dat, nu va fi victima propriului populism?

Arcadie Barbăroşie: „Eu nu vreau să-l calomniez, dar nu cred că la dânsul la întreprindere are sindicate, fiind un politician de stânga.”

Europa Liberă: Eu nu vorbesc de el concret. Eu vorbesc de un tip, Abramovici.

Arcadie Barbăroşie: „Eu vorbesc de şi el concret, Abramovici, şi concret magnaţii noştri, care finanţează Partidul Comuniştilor, spre exemplu. Aceştia sunt, nu? Şi Partidul Democrat, care este de centru-stânga, într-un fel, nu? Mă interesează câtă lume la domnul vicepreşedinte al Parlamentului este unită în sindicate la întreprinderile, la companiile pe care le controlează domnia sa. De aceea ziceam eu că stânga noastră este o stângă populistă şi nu este o stângă reală doctrinară, în fond. Şi, conform politicilor pe care le formează, desigur, nu este stânga.

Aş vrea să revin la aceea ce aţi întrebat dumneavoastră că într-adevăr nu există gândire strategică la nivel de guvern, ce facem ca să trecem de la o societate rurală, în fond, agrară-rurală, la o societate, hai măcar, industrială, dacă nu post-industrială. Dacă vă amintiţi, domnule Prohniţchi, au fost încercări de a gândi nişte politici, strategii de dezvoltare regională, care ar miza pe susţinerea unor poli de creştere a unor oraşe şi orăşele, în care s-ar concentra eventual industrie şi servicii în mai mare parte, susţinere din partea statului, în fond prin investiţii şi investiţii publice, dar şi crearea unui mediu, pentru a atrage investiţiile private, a le scoate parţial din Chişinău şi a le muta, haideţi să zicem la Bălţi, la Ungheni, eventual, la Soroca, haideţi să zicem la Cahul, Comrat, pentru ca aceşti poli de creştere să servească drept aspiratori ai forţei de muncă, a surplusului de forţă de muncă din spaţiul rural. Ceea ce ar duce, într-un fel, şi la consolidarea terenurilor agricole, la creşterea suprafeţelor fermelor agricole şi la dezvoltarea altor sectoare în spaţiul în care există şi surplus de forţă de muncă, şi în care există această problemă a productivităţii muncii şi problema mentalităţii. Într-adevăr, are dreptate domnul Prohniţchi.

Faptul că am venit să trăim la oraş pe foarte mulţi din noi nu-i transformă în orăşeni. Dacă o să vă uitaţi acuma peste foarte multe declaraţii, inclusiv ale elitei noastre şi politice, şi culturale, o să găsiţi cu uşurinţă demonstraţii ale acestui fapt. Satul este baza creşterii noastre. Agricultura este subvenţionată practic peste tot, cu excepţia Noua Zeelandă sau unde nu este subvenţionată agricultura şi este baza dezvoltării economice. Ori, sunt foarte puţine exemple, într-adevăr, când dezvolţi o agricultură fără nimic, dacă nu ai şi alte resurse cu care să o susţii. De aceea gândirea trebuie orientată, într-adevăr, spre ce facem noi, ca să nu concentrăm doar în Chişinău, deşi Chişinăul încă nu este foarte mare, dar să facem o dezvoltare mult mai uniformă. Şi, în acest sens, guvernul nu are gândire strategică, pentru că nu are capacitatea actualmente în interior. Şi doi: probabil, ar trebui să aibă undeva nişte instrumente, fie să contracteze organisme independente în afara guvernului, care să se ocupe de asemenea analize strategice, cum este acelaşi Centru Expert-Grup, pe care-l reprezintă şi conduce domnul Prohniţchi, dar şi alte centre existente în ţară, fie prin a institui, dacă nu se vrea subcontractarea în exterior, prin a institui un centru guvernamental, dar care să fie, mai mult sau mai puţin, independent în analizele sale. Da, să fie finanţat de la Guvern, de la banii publici, dar să aibă libertatea de a gândi şi a crea, şi a propune soluţii care pot fi incomode pentru Guvern.”

Europa Liberă: Eu revin iarăşi la întrebarea şi la definiţia, poate primitivă, care o am în cap. Stânga vrea să împartă la toţi, dreapta are nevoie de capitalism pur, pentru ca să ducă în spate economia. Se pot îmbina aceste două formule, uitându-ne la lumea care ne înconjoară, domnule Prohniţchi?

Valeriu Prohniţchi: „În general, da. Există şi doctrine, care încearcă să combine social-democraţia cu liberalismul. Avem multe ţări europene care… forţele politice, care profesează această ideologie, au ajuns la putere. În lumea reală însă evident că partidele, când ajung la putere, se trezesc în anumite circumstanţe obiective şi de multe ori ele sunt nevoite să acţioneze, chiar contrar ideologiilor pe care iniţial le-au adoptat.”

Europa Liberă: Da, exemplul: partidul lui Voronin?

Valeriu Prohniţchi: „Exact. Dar în Republica Moldova a împărţi partidele între cele de stânga şi cele de dreapta, din punct de vedere al ideologiei, să spunem aşa, al filozofiei politice, nu este corect. Majoritatea partidelor din Republica Moldova sunt partide populiste, în sensul rău al acestui cuvânt. Deoarece încearcă să vândă nişte idei, nişte concepte, nişte valori, care au priză la public. De multe ori, aceste partide se pliază pe opinia publică dominantă şi nu încearcă, de fapt, să educe o opinie publică, care ar fi favorabilă pentru dezvoltarea, pe termen lung a ţării. Şi am putea să ne amintim de foarte multe decizii, chiar în ultimii câţiva ani care fie au fost adoptate, pentru a răspunde unor aşteptări populiste fie, din contra, au fost anulate, după ce iniţial au fost adoptate.

Revenind la întrebarea dumneavoastră, dacă va exploda sau nu societatea. Nu, nu va exploda, pentru că există aceste supape de ieşire a presiunilor acumulate. Este vorba, în primul rând, de emigrare. Moldova demult ar fi explodat, dacă nu ar fi existat oportunitatea de emigrare. Eu nu sunt sigur dacă am reuşit să transmit suficient de bine complexitatea provocărilor, care stau în faţa Republicii Moldova, atunci când este vorba de calea pe care o adoptăm pentru dezvoltare. Spre exemplu, dacă vorbim de faptul că vrem să urbanizăm această societate, aceasta implică nişte măsuri de politici extrem de costisitoare, din punct de vedere financiar şi politic. Prima. Aceasta ar însemna că noi ar trebui radical să revizuim politica noastră de subvenţionare agricolă şi, probabil, să facem această politică şi mai puţin generoasă decât este azi. Doi. Aceasta, probabil, ar însemna că ar trebui, mai degrabă, să încurajăm strămutarea cetăţenilor din mediul rural în mediul urban, decât să compensăm, spre exemplu, învăţătorilor sau medicilor procurarea caselor în mediul rural.

Sunt o sumedenie de decizii extrem de dificile, chiar şi din punct de vedere moral, pe care trebuie să le luăm. Dar ca să le luăm, trebuie într-adevăr să înţelegem foarte bine ce fel de societate vrem să construim. Indiferent de faptul dacă noi ne angajăm pe o traiectorie să spunem mai degrabă social-democratică sau mai degrabă liberală, un lucru este clar: noi încă nu valorificăm toate oportunităţile, tot potenţialul pe care îl are această economie.

Deci, până a mai discuta despre redistribuirea fiscală mai puternică sau mai slabă, noi trebuie să discutăm despre faptul că avem aproape 40% din economie, care, în general, nu este taxată. Ar trebui, mai întâi, să aducem toate aceste întreprinderi care astăzi acţionează în umbră, să le aducem în câmpul fiscal. Să le taxăm, cel puţin, în conformitate cu politica fiscală care este destul de generoasă, pot să spun eu, în comparaţie cu alte ţări. Şi, abia pe urmă, să ne gândim dacă punem taxe pentru cei suprabogaţi sau pentru lux.”

Europa Liberă: Domnule Barbăroşie, mai devreme spuneaţi despre partidele care fac geopolitică şi nu politică.

Arcadie Barbăroşie: „Eu vorbeam că electoratul votează la noi geopolitic.”

Europa Liberă: Dar şi mizele anunţate: cei care, de exemplu, se orientează spre Răsărit, se orientează indiferent că acolo e capitalism sau e socialism. La fel procedează şi dreapta, care spune că tot ce vine de la Vest este bun prin definiţie, indiferent dacă au strategii sau nu. Cine este arbitrul care să spună: da, corectă este orientarea spre Vest sau spre Est?

Arcadie Barbăroşie: „Până la urmă, arbitrul este doar timpul. Doar timpul va arăta dacă, în fond, unele sau altele au dreptate. Dar criteriile vor fi sigur că, foarte general, bunăstarea generală a populaţiei, doar dacă nu ne vom gândi la alte criterii gen: nu este nivelul de produs intern brut per capita, dar, spre exemplu, nivelul de fericire, pe cât de fericit se simte cetăţeanul. Pentru că nu este neapărat să fii bogat ca să fii fericit. Bogaţii adesea sunt la fel de nefericiţi ca şi cei săraci.”

Europa Liberă: Dar şi criteriul de fericire diferă din Belarus şi din Franţa, de exemplu, nu?

Arcadie Barbăroşie: „Ştiţi, domnule Botnaru, eu nu aş zice că diferă. Eu aş zice că omul înţelege acest cuvânt în mod diferit în Belarus şi în Franţa. Dar dacă îl întrebi: eşti fericit şi el zice că est fericit, atunci nu mai contează de ce este el fericit şi este fericit în Belarus sau este fericit în Franţa.”

Europa Liberă: Atunci, tibetanii sunt cei mai fericiţi.

Arcadie Barbăroşie: „Da, tibetanii sunt cei mai fericiţi, în fond. Sunt societăţi şi sunt state, care îşi formulează drept scop strategic creşterea nivelului de fericire a populaţiei, nu creşterea produsului intern brut per capita, spre exemplu.”

Europa Liberă: Dar în strategiile, iarăşi mi-aţi spus despre partide care nu prea au strategii, dar totuşi, pe termen scurt, mediu, cât pot gândi ele, astăzi se operează cu categorii, cât de cât, apropiate de ceea ce spuneţi dumneavoastră sau ideologia, steluţa, trecutul glorios, asta contează mai mult decât fericirea unui om sau a unor comunităţi?

Arcadie Barbăroşie: „Eu avusem impresia că partidele, într-un fel, sunt schizofrenice, pentru că comportamentul lor este schizofrenic, comportamentul liderului este schizofrenic. Foarte des liderii spun una, gândesc alta şi fac a treia. De facto, îşi promovează interesele proprii sau ale clanului, spun ceva ca să ţină cont de ceea ce vrea electoratul. Adică sunt, prin excelenţă, partide cu discurs, cu un discurs populist. Dar doar ei înşişi ştiu ce gândesc. Iar interesul, încă o dată, de clan şi interesul privat prevalează asupra celui public. Îmi pare rău să zic lucrul acesta.”

Europa Liberă: Eu, ca un moderator, trebuie să intervin cu o rectificare de politeţe. Totuşi aş îndrăzni să cred că partidele fac teatru şi nu sunt chiar schizofrenice, că schizofrenicii cred cu tărie în toate versiunile pe care le trăiesc. Ori, partidele, în mare parte, fac teatru electoral şi îşi văd de treabă între cicluri. Domnule Prohniţchi, dar se poate convinge politicianul că este mai profitabil, pentru el, ca politician, să îşi propună criterii de genul despre care a vorbit domnul Barbăroşie? Aceasta ar fi mai eficient decât poveştile de adormit copiii.

Valeriu Prohniţchi: „Depinde de propriul orizont pe care îl are politicianul, de propriul set de valori pe care le împărtăşeşte. Sunt sigur că există politicieni în Republica Moldova sau există tineri care au aspiraţii politice şi care, probabil, vor ajunge în timp să gândească altfel, dacă între timp nu vor fi stricaţi de clasa politică de azi. Din păcate, în discursul politic din Republica Moldova prevalează stereotipurile, ideile preconcepute, partidele sunt angajate în dispute care nu au o implicaţie reală pentru dezvoltarea pe termen lung a Republicii Moldova. Uitaţi-vă, de fapt, care este marea dezbare în Republica Moldova: preţul gazului, va fi mai ieftin sau va fi mi scump. Dacă noi am ajuns ca partidele moldoveneşti să se împartă în stânga şi în dreapta, în funcţie de preţul gazului, atunci avem o problemă gravă. De fapt, noi avem o problemă dublă. Noi, pe lângă faptul că trebuie să educăm elitele politice, noi trebuie să educăm şi societatea, în general. Pentru dezvoltarea, pe termen lung, a Republicii Moldova este crucial importantă dezvoltarea sistemului educaţional, în primul rând, deschiderea sistemului educaţional la circuitul academic şi universitar regional, internaţional, aducerea unor universităţi străine mai multe în Republica Moldova, ca ele să intre în competiţie cu universităţile locale. Oferirea mai multor burse pentru studenţii moldoveni, pentru universităţile bune de peste hotare. Doar în asemenea condiţii sistemul educaţional moldovenesc se va trezi la realitate, pentru că deocamdată majoritatea universităţilor produc nu specialişti, ci produc oameni cu diplome, vând diplome.”

Europa Liberă: Chiar cu riscul de a pierde această generaţie care va pleca şi nu va mai reveni?

Valeriu Prohniţchi: „Chiar deunăzi a fost o ştire foarte interesantă că undeva 10% din studenţii care au fost admişi în anul I, în anul 2012, nu au revenit la universităţi, au plecat la studii peste hotare. Şi eu am rămas, pur şi simplu, şocat de remarcile caustice ale unui rector care a spus că nu este o problemă gravă, că mai avem studenţi. Eu cred că ar fi bine ca universităţile moldoveneşti să piardă cam jumătate din studenţi, ca niţel să se trezească la realitate. Universităţile nu ştiu că, în viitorul foarte apropiat, se vor trezi în cu totul alte realităţi financiare decât au fost până acuma. Constrângerile bugetare vor deveni mult mai dure şi ele vor trebui să vâneze studenţii buni, dacă vor dori să supravieţuiască.”

Europa Liberă: Aceasta pentru că iarăşi, până acuma, să recunoaştem cu mâna pe inimă, că, la fel ca şi în cazul instituţiilor şcolare, preşcolare, universităţile cheltuiau bani pentru garduri, pentru clădiri, pentru havuzuri şi mai puţin pentru biblioteci, computere, metode de predare, salariile profesorilor. Domnule Barbăroşie, e o impresie greşită?

Arcadie Barbăroşie: „Nu, nu este o impresie greşită. Desigur că, de fapt, se plăteau şi cadrele didactice. Mai este o problemă gravă de tot cu sistemul nostru universitar. De fapt, universităţile noastre sunt, cred că, în majoritate absolută, şcoli medii, licee maximum. O universitate, eu nu zic de prestigiu, o universitate de nivel mediu, în Vest nu se laudă cu numărul de studenţi, dar se laudă, spre de exemplu, cu numărul de premii obţinute de cercetători, publicaţiile. Iată care sunt criteriile pentru universităţi: sunt publicaţii în reviste, sunt Premii Nobel, dacă vreţi. Sigur că nu toate universităţile pot pretinde la Premiul Nobel, dar acesta este criteriul principal conform căruia sunt apreciate universităţile. Deci, universităţile astfel trebuie evaluate şi de către stat. Şi ele trebuie să primească bani, în funcţie de cercetare. Sigur că undeva trebuie să fie începutul, nu zic ce a fost mai întâi, oul sau găina, dar trebuie schimbat radical sistemul de finanţare a cercetării şi dezvoltării în Republica Moldova. Republica Moldova nu-şi poate permite să aibă un reactor nuclear. Nu poate. Nu are de unde şi atunci bagi investiţii în cercetare, în universităţi, pentru că rezolvi două probleme: pregăteşti specialişti de un nivel mult mai înalt şi eventual încerci să incluzi universităţile în circuitele de cercetare internaţională. Dacă nu ai nimic acolo, nu te primeşte nimeni în cercetarea europeană. Îl susţin completamente pe domnul Prohniţchi: sistemul nostru educaţional trebuie deschis. Noi trebuie să intrăm în spaţii educaţionale regionale. Universităţile se evaluează unele pe altele, fiecare este cumătru. Ştiţi dumneavoastră că al doilea nume al Republicii Moldova este Finlanda, da? Pentru că toţi sunt fini aici. Şi atunci evaluările sunt respective.”

Valeriu Prohniţchi: „Sistemul educaţional moldovenesc trebuie, de fapt, desovietizat. Din punct de vedere al relaţiilor, spre exemplu, între profesor-elev, profesor-student, noi suntem exact cum am fost în anii ’70-’80.”

Europa Liberă: Eu totuşi am o mare problemă pe care vreau, cel puţin, să o punctăm. Cum putem noi să facem strategii de dezvoltare, în educaţie şi în cercetare, dacă patronii acestor strategii, ministerele se schimbă, odată cu ciclul electoral şi azi o luăm hăis, mâine cea?

Valeriu Prohniţchi: „Probabil că acest lucru în timp se va schimba. Eu sper că în Moldova, până la urmă, se va forma, să spunem aşa, o clasă de birocraţi, în sensul bun al cuvântului, profesională, care, în timp, vor fi mai capabili să schimbe niţel regulile de joc.”

Europa Liberă: Adică va amortiza aceste devieri?

Valeriu Prohniţchi: „Va reduce niţel vulnerabilitatea serviciului public în faţa politicienilor şi va face mai puţin fluctuant acest sistem, în cazul jocurilor electorale şi politice. Astăzi, din păcate, observăm că, odată cu schimbarea, spre exemplu, a miniştrilor se schimbă şi o bună parte din personalul care stă în ministere şi care ar trebui să conserveze memoria instituţională.”

Europa Liberă: Şi chiar mai rapid decât ciclul electoral. Domnule Barbăroşie, dumneavoastră credeţi în aceasta?

Arcadie Barbăroşie: „Politicianul la noi nu înţelege că birocratul este util politicianului, pentru că politicianul are alt scop. El are Finlanda lui şi, atunci când a câştigat alegerile, el trebuie să-şi aranjeze finii, cumetrii la diferite posturi. Unde poate el să-i aranjeze? El nu poate să meargă în companie privată şi să zică: „Băi, ia-l pe acesta în serviciu, pentru că acesta este finul meu”. El îl pune în funcţia publică, indiferent de faptul dacă aduce sau nu folos acel fin al lui chiar politicianului. Pentru că, pe termen mai lung, politicianul pierde anume din cauza că acest serviciu public este incompetent şi are capacitate slabă. Politicianul trebuie să aibă grijă ca acest serviciu public, într-adevăr, să nu se schimbe, odată cu alegerile. El să păstreze memoria instituţională, capacitatea şi expertiza instituţiei, ca să servească mai departe aceluiaşi politician să-şi atingă scopurile. Ceea ce trebuie să facă politicianul, în fond, e să formuleze scopuri foarte generale acelui serviciu public, iar respectivul fie implementează acele scopuri, fie spune politicianului: „Aici greşeşti. Iată care sunt opţiunile. Iată, dacă asta-i problema, eu îţi propun următoarele opţiuni şi tu alegi din ele”. Dacă un politician pierde alegerile, care sunt motivele? Iată, el face declaraţii de ce am pierdut noi: „Am pierdut pentru că aici au venit românii şi şi-au băgat coada, au venit ruşii şi şi-au băgat coada, au venit iugoslavii, într-un caz, sârbii, israelienii au mai fost, americanii au fost pe aici. Iată de ce am pierdut”. Sau mai rău încă: „Voi aţi făcut nişte sondaje şi aţi spus că eu am să pierd şi iată electoratul v-a ascultat pe voi şi eu am pierdut”. Eu nu am văzut politician care să facă o analiză lucidă şi să zică: „Eu am pierdut, fiindcă nu am făcut fiind la guvernare unu, doi, trei şi patru…”

Valeriu Prohniţchi: „Noi, de fapt, discutăm despre dezvoltarea unei ţări care este extrem de mică, din punct de vedere al resurselor umane pe care le are. Şi putem să ne uităm la alte ţări din regiune care au exact aceeaşi problemă, dar au reuşit să depăşească acest handicap legat de… de subdezvoltare. Cel mai bun exemplu este Estonia. Şi aici nu mă refer la faptul că ne tragem din acelaşi sistem. Mă refer la felul cum au reuşit să creeze instituţii. Estonia era la început… chiar dacă sunt estonieni, cred că oamenilor le sunt proprii cam aceleaşi motivaţii.”

Europa Liberă: Dar finlandezi n-au fost acolo?

Valeriu Prohniţchi: „Finlandezi n-au fost, da. Ţările mici au doar o singură şansă de dezvoltare, prin deschiderea la circuitul global al ideilor, al valorilor, al capitalului, serviciilor, forţei de muncă şi aşa mai departe. Noi, în 20 de ani, în loc să ne deschidem, noi ne-am conservat. În loc să ne integrăm în circuitul academic şi universitar internaţional, din contra, am încercat să păstrăm acele aşa numite şcoli naţionale. Avem într-adevăr unele şcoli ştiinţifice naţionale, care trebuie de păstrat, de dezvoltat, dar multe din… din ce am avut în vremea sovietică, cred că, pur şi simplu, a trebuit să renunţăm la ele imediat, fără prea multe remuşcări. Acelaşi lucru este în cazul economiei. Foarte mult timp, am protejat producătorii de covoare moldoveneşti, producătorii de zahăr, de roşii, de tractoare, i-am izolat de competiţia internaţională. Astăzi nu avem nici producători de tractoare, nici covoare care ar fi celebre în toată lumea şi nici roşii care are ar domina măcar piaţa naţională. Deci iată deschiderea la… la lumea externă cred că este principiul general, de care ar trebui să se ghideze partidele politice, dacă realmente sunt conduse de oameni de stat şi nu doar de politicieni.”

Europa Liberă: Presupun că am încercat astăzi nu doar un diagnostic, dar am şi identificat nişte remedii. Vă mulţumesc şi sunt convins că avem nevoie de continuarea acestei discuţii şi de aceasta nu îndrăznesc să vă întreb ce orizont de timp daţi pentru soluţionarea acestor probleme, pentru că sunt mult prea grave pentru o "Finlandă" care suntem noi. Vă mulţumesc.

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG