Topul a fost alcătuit de Uri Friedman pentru publicația americană „Foreign Policy” și este tradus de Lucian Ștefănescu.
Dacă ar fi să dăm crezare campaniilor lui Romney și Obama, dezbaterea prezidențială de miercuri se va da între un candidat neexperimentat, bîlbîit, de la bun început învins, de la care nu se așteaptă o prestație care să munte munții din loc, și un președinte în exercțiu mediocru, fără sare și piper, plictisitor, total nepregătit, și care pe deasupra ar putea și să cadă de pe scenă. (Competiția arată total diferit dacă membri ai echipelor de campanie ale celor doi vorbesc despre adversar; secretarul de presă al campaniei lui Obama l-a comparat pe Romney cu un „decatlonist olimpic” care s-a pregătit mai mult decît „orice candidat prezidențial din istoria modernă”, în timp ce purtătoarea de cuvânt a Comitetului Național Republican Kirsent Kukowski a spus că Obama e „un participant la dezbatere din clasa muncitoare care i-a anihilat pe Hillary Clinton, John Edwards, și John McCain.”)
Desigur, candidații și suporterii lor se angajează în din ce în ce mai absurdul ritual al gestionării așteptărilor publice de la dezbaterea eelctorală. Însă e puțin probabil ca dezbaterea de săptămâna aceasta - prima de la alegerile prezidențiale din acest an - să fie o comedie a erorilor sau o nemaiîntîlnită încleștare de titani. Vor avea probabil loc cîteva schimburi de replici critice ce ar putea influența sondajele, dezbaterea îi va defini poate mai mult (în bine sau în rău) pe candidați, sau, cel puțin (un foarte mic cel puțin), va fi ținută minte cîțiva ani. Deși politica externă nu va discutată ca atare decît la dezbaterea dintre aspiranții la funcția viceprezidențială, și în ultima dezbatere dintre candidații principali, merită să aruncăm o privire la cele mai memorabile momente ale dezbaterilor campaniilor electorale din trecut legate de politica externă. Iată-le pe cele mai bune 10 dintre ele.
1960: Kennedy îl universalizează pe Lincoln
Toată lumea a auzit despre contrastul dintre sudoarea și barba nerasă de pe fața lui Richard Nixon și prestația strălucitoare a lui John F. Kennedy din timpul primei dezbateri prezidențiale televizate din istoria Statelor Unite, dar e mai puțin faimoasă ofensiva pe care Kennedy a lansat-o împotriva lui Nixon (și a avantajului vicepreședintelui republican), în declarația sa de început. Candidatul democrat a plasat politica sa internă - care era tema dezbaterii - în contextul Războiului Rece. „La alegerile din 1860, Abraham Lincoln a spus că întrebarea care se pune e dacă această națiune poate supraviețui jumătate sclavă sau jumătate liberă”, a spus Kennedy. „În 1960, și cu lumea care ne înconjoară, întrebarea care se pune e dacă lumea va exista jumătate sclavă sau jumătate liberă. Cred că va depinde în mare măsură de ce facem noi aici în Statele Unite, de ce fel de societate construim. și de ce fel de putere vom menține.”
1976: Ford neagă dominația sovietică
Când dezbaterile prezidențiale au fost reluate după un hiatus de 16 ani, Gerald Ford, care era în urma lui Jimmy Carter în sondajele de opinie, l-a lăsat pe moderatorul Max Frankel fără cuvinte afirmând: „Nu există nici un fel de dominație a Uniunii Sovietice în Europa de Est, și nu va exista nici în timpul administrației Ford.”. După ce presa a publicat titluri de genul „Gafa a fost auzită în lumea largă”, și „Jerry Ford scapă cărămida”, președintele republican a făcut clarificări după clarificări, dar în zadar. „Am simțit foarte puternic că indiferent de numărul de divizii blindate sovietice din Polonia, rușii nu vor domina niciodată spiritul polonez”, avea să spună Ford mai târziu. „Asta trebuia să fi spus. Pur-și-simplu am lăsat deoparte faptul că la vremea respectivă, în 1976, rușii aveau 10-15 divizii în Polonia.”
1976: Dole condamnă „războaiele democrate”
În același an, candidatul republican la vice-președinție Bob Dole a făcut să se ridice multe sprîncene botezând primul război mondial, al doilea război mondial, războiul din Coreea și pe cel din Vietnam, războaie „democrate”, în timpul unei dezbateri cu Walter Mondale. „Dacă-i adunăm pe cei uciși și răniți în războaiele democrate din acest secol, vom avea un milion 600 de mii de americani, cît orașul Detroit”, a spus Dole. Remarca n-a percutat la Mondale (care a replicat: „senatorul Dole și-a cîștigat cu prisosință reputația de asasin plătit în această aseară”) și l-a urmărit pe Dole pentru tot restul campaniei și chiar în timpul candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 1996. „Bob Dole s-a dovedit a fi un idiot”, a spus în acel în editorialista Debra Saunders.
1980: Carter o întreabă pe Amy
În timpul singurei sale dezbateri cu Ronald Reagan, Jimmy Carter i-a făcut o surprinzătoare reclamă fiicei sale de 13 ani, în discuția despre modul în care trebuie convenit un acord pentru controlul armelor nucleare cu Uniunea Sovietică. „Am avut o discuție cu fiica mea Amy deunăzi, înainte de a veni aici, și am întrebat-o care e cea mai importantă chestiune”, a spus Carter audienței. „Ea a spus că în opinia ei e armamentul nuclear, și controlul armelor nucleare.” Republicanii au avut o zi plină de pe urma acestei remarci. „Dacă Amy Carter chiar e îngrijorată de proliferarea nucleară, a spus candidatul vice-prezidențial George H.W.Bush în timpul unui mitiong electoral, ar trebui să voteze pentru Ronald Reagan.” Reagan însuși a glumit la o adunare în Wisconsin, referindu-se la copii săi, care erau de 20 de ani atunci: „Îmi aduc aminte când Patti și Ron erau mititei, obișnuiam să vorbim despre puterea nucleară.”
1984: Reagan renunță la discriminarea pe criterii de vîrstă
În timpul unei dezbateri cu Walter Mondale, președintele Ragan, care avea atunci 73 de ani, și era cel mai în vîrstă președinte american din istorie, a evitat cu abilitate criticile la adresa vîrstei sale înaintate, folosind umorul împotriva contracandidatului său democrat, care era cu 17 ani mai tînăr. Întrebat cum va suporta nopțile nedormite în timpul unei eventuale noi crize a rachetelor cubaneze, Reagan a spus: „Vreau să știți că nici eu nu vreau să fac din vîrsta mea o temă a acestei campanii. Nu am de gând să exploatez, pentru scopuri politice, tinerețea și lipsa de experiență a oponentului meu.” Mondale a glumit mai tîrziu că în timp ce a părut a zîmbi în înregistrarea video la această replică, „dacă te uiți mai bine, se văd câteva lacrimi, pentru că știam că a fost mai bun. Cred că acela a fost de fapt sfîrșitul campaniei mele.”
1984: Bush devine didactic
Cel mai înfierbîntat schimb de replici în dezbaterea viceprezidențială dintre republicațnul George H.W.Bush și democrata Geraldine Ferraro a avut loc când Ferraro, prima femeie care a candidat la funcția de vicepreședinte din partea unuia din principalele partide americane, a comparat criza ostatecilor americani luați în Iran cu bombardarea ambasadei Statelor Unite și a bazelor pușcașilor marini din Liban. „Lăsați-mă să vă ajut ca să înțelegeți diferența, doamnă Ferraro, dintre Iran și ambasada din Liban”, a început Bush, generînd o replică aprigă: „Aproape că iau în nume de rău, vice-președinte Bush, atitudinea dumneavoastră condescendentă de a mă învăța pe mine politică externă. Sînt membră în Congres de șase ani”, a spus Ferraro. Acest schimb de replici a dominat analizele acelei dezbateri ziua următoare. „A fost condescendent cu ea?”, s-a întrebat agenția Associated Press:„E dezbaterea despre dezbaterea pe care America o a va mesteca cît timp femeile candidate la cele mai înalte funcții în stat vor fi o raritate.”
1992: Perot aude un „sunet gigantic de supt”
Într-o dezbatere cu președintele George H.W. Bush și contracandidatul democrat Bill Clinton, candidatul independent Ross Perot a ales un mod colorat de a-și exprima opoziția la Acordul de Comerț Liber în America de Nord (NAFTA), avertizînd că s-ar auzi un „gigantic sunet de supt care se duce spre sud” dacă firmele ar putea economisi bani mutîndu-și fabricile în sud. Fraza a devenit peste noapte o formulă parodică standard: „Mexicanii trebuie compătimiți - ei aud stereo zilele astea 'giganticul sunet de supt': din China cu o ureche, din India cu cealaltă”, scria zece ani mai tîrziu editorialistul Thomas Friedman de la „New York Times”.
2004: Bush o pierde
În timpul unei dezbateri din 2004, George W. Bush a fost ridiculizat pentru că i-a atras atenția contracandidatului său democrat John Kerry că „a uitat Polonia” când acesta l-a criticat pe președinte că a recrutat prea puține țări în coaliția sa din Irak. Dar Bush a devenit exploziv când Kerry a făcut o remarcă similară într-o altă dezbatere, cîteva zile mai tîrziu. „Spuneți-i lui Tony Blair că mergem singuri”, a spus răstit Bush. „Spuneți-i lui Silvio Berlusconi că mergem singuri Spuneți-i lui Aleksander Kwașniewski din Polonia că mergem singuri. Avem acolo 30 de țări. E o denigrare a unei alianțe să spui că mergem singuri, să le minimalizezi sacrificiile.”
2007: Un om de zăpadă vorbește
Dezbaterile au crescut în număr și au devenit din ce în ce mai elaborate din 2007 încoace, și poate nimic nu a exemplificat mai bine acest trend decît o întrebare legată de încălzirea globală într-o dezbatere CNN/YouTube în timpul alegerilor preimare la Partidul Democrat. CNN le-a cerut candidaților să se uit ela un ecran de pe care un om de zăpadă animat li se adresa concurenților cu o voce pițigăiată: „Sînt din ce ce în ce mai îngrijorat că încălzirea globală, cea mai importantă chestiune pentru oamenii de zăpadă din țara asta, este neglijată”, a spus omul de zăpadă. „Ca președinte, ce veți face ca fiul meu să aibă o viață plină și fericită?”. Congresmanul Dennis Kucinich a răspuns rapid la întrebare, dar campania a generat reacții adverse puternice din partea criticiilor. („Dezbateri proaste și mai proaste”, s-a plîns un editorial). Candidatul prezidențial Mitt Romney a fost în mod special deranjat atunci: „Cred că președinția trebuie ținută la un nivel mai înalt decât la acela unde trebuie să rsăpunzi la întrebările unui om de zăpadă.”
2008: Clinton îl stîlcește pe Medvedev
În timpul unei dezbateri din primarele democrate între Hillary Clinton și Barack Obama, moderatorul Tom Russert a întrebat-o pe Clinton despre alegerile care urmau să aibă loc în Rusia. Clinton a spus că Putin îngrijește un „succesor ales” fără putere adevărată, și că Statele Unite ar trebui să-și înăsprească politica față de Rusia. Dar când Russret a insitat ca ea să spună numele acelui succesor, Clinton s-a bîlbîit. „Medvedeva, indiferent”, s-a răstit ea, după câteva încercări nereușite. Cei care au pretins la vremea respectivă că presa l-a favorizat pe Obama au folsoit repede acest episod ca încă un exemplu de părtimire din partea ăresei
