Linkuri accesibilitate

Vlad Filat despre convorbirile cu Dmitri Medvedev la Ialta.


Cu ocazia reuniunii premierilor CSI care a avut loc la Ialta, premierul Vlad Filat a avut o discuţie separată cu omologul său rus Dimitri Medvedev. Subiectele principale au fost preţul gazelor şi Transnistria. Un interviu realizat de Valentina Ursu.

Vlad Filat: „Vom continua discuţiile care sunt pe agenda relaţiilor bilaterale. Este vorba de relaţiile economice, relaţiile pe dimensiunea umanitară şi desigur a fost o discuţie aparte care ţine de domeniul energetic. În mod special în ce priveşte de semnarea noului contract pentru livrarea gazelor naturale de către Gazprom pentru Moldovagaz, ceea ce înseamnă pentru consumatorii din Republica Moldova. Am avut iarăşi un schimb de păreri, am formalizat propunerea Republicii Moldova. Ea este una foarte clară: Republica Moldova nu poate să iasă din Comunitatea Energetică Europeană. În schimb, am venit cu propuneri concrete în a asigura investiţiile Gazprom în Republica Moldova.”

Europa Liberă: În ce constau aceste propuneri?

Vlad Filat:
„Pot să vă spun că, în primul rând, noi vom solicita extinderea termenului de implementare a prevederilor Pachetului III, în cadrul Interministerialei care va avea loc la Muntenegru în data de 18 octombrie. Aşa cum se prevede la ora actuală, termenul este 2016, noi vom cere o extindere pentru 2020. Ceea ce ar oferi o perioadă de timp suficientă pentru ca organizarea ulterioară a Moldovagaz să ofere, cum spuneam anterior, garanţii, pentru investiţiile efectuate. Am vorbit şi despre reorganizarea Modovagaz, pentru că este important, ca, după semnarea noului contract şi după clarificarea problemelor care sunt în acest sens, compania să fie una funcţională şi să nu genereze pierderi şi datorii pentru viitor. A fost un schimb de păreri constructiv, foarte deschis şi vreau să vă spun că într-o atmosferă foarte bună. La ora actuală avem poziţiile enunţate. Urmează, şi aşa am convenit, să continuăm munca şi să apropiem punctele de vedere întru realizarea unui compromis şi pentru ca să avem contractul semnat.”

Europa Liberă: Acest acord interguvernamental în sfera energetică şi de livrare a gazelor naturale va fi semnat până la finele anului?

Vlad Filat:
„Mai puţin contează acest acord integruvernamental. Ceea ce este important la ora actuală este să avem înţelegerea de principiu pentru semnarea contractului de livrare a gazelor naturale, contract care urmează a fi semnat între Gazprom şi Moldovagaz. În ceea ce ţine de acordul interguvernamental în domeniul energetic, urmează să reglementeze complexitatea relaţiilor în acest domeniu. Este vorba şi de energia electrică, este vorba, şi de transportul resurselor energetice şi este vorba, dacă doriţi, de o viziune de viitor, în relaţiile noastre în acest domeniu. Acum ne concentrăm şi, apropo, acest acord interguvernamental, din punctul nostru de vedere, vine să fortifice şi să asigure previzibilitate în activitate şi în domeniul gazier, şi în relaţiile noastre cu partenerii din Federaţia Rusă.”

Europa Liberă: Domnule premier, eu înţeleg că acum există oferte şi din partea Chişinăului, şi din partea Moscovei... Aşa că ar trebui numai ambele părţi să cadă de acord, da?

Vlad Filat:
„Acuma noi avem, în sfârşit, o atmosferă foarte bună în care avem comunicare foarte bună, bazându-ne pe abordări pragmatice, fără emoţii şi eu sunt absolut sigur că în continuare vom avea aceeaşi abordare reciprocă, în vederea înţelegerii finale.”

Europa Liberă: Acum să vă întreb dacă aţi discutat cumva şi despre criza transnistreană. E un subiect pe care insistaţi să-l menţineţi pe agenda bilaterală la nivel înalt dintre Moldova şi Federaţia Rusă.

Vlad Filat:
„Sigur, am avut un schimb de păreri în acest sens. Am aceleaşi poziţii. Deci, noi urmează să continuăm să ne facem datoria. Cel puţin, în ceea ce ţine de poziţia noastră, în ceea ce ţine de poziţia mea, în calitate de prim-ministru, dar şi de cetăţean al Republicii Moldova, eu voi continua să fac tot posibilul şi imposibilul pentru ca ţara mea, Republica Moldova, să fie reîntregită, să fie un stat independent, suveran şi teritorial integru...”

Europa Liberă: Domnule Filat, iată că, după o zi, de la întrevederea pe care aţi avut-o cu liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, el a decis că Transnistria va introduce taxe economice suplimentare pentru agenţii economici care introduc mărfuri în stânga Nistrului. Vă surprinde acest pas?

Vlad Filat:
„Mă surprinde, pentru că, cel puţin, e cazul să avem comunicare în acest sens. Dar aceasta ţine de partea formală. Dacă este să ne uităm însă obiectiv, aceste taxe despre care vorbiţi dumneavoastră, urmează să vină pentru a asigura echilibrul vizavi de taxele care au fost introduse de către Republica Moldova. În acest sens, urmează să avem o comunicare cu explicaţiile necesare, ca să nu oferim posibilitatea să fie speculaţie prea multă în acest sens. Dar, dacă încă o dată revin, sigur că este deranjant, fiindcă acest lucru nu s-a întâmplat la o zi după, aceasta s-a întâmplat în dimineaţa zilei în care ne-am văzut. Dar mă rog, este...”

Europa Liberă: Dar el va anunţat? Domnul Şevciuk v-a anunţat despre aceasta?

Vlad Filat:
„Asta spuneam... că deranjant este faptul că nu am vorbit la acest capitol, nu mi s-a spus despre acest lucru... Dar, încă o dată, forma deranjează, dar ceea ce urmează să ne facă să privim optimist în faţă este conţinutul. De aceea eu voi insista în continuare să muncesc, împreună cu colegii, pentru a avea rezultat, în calea reglementării conflictului transnistrean.”

Europa Liberă: Domnule premier, dacă ar fi să vă citez pe dumneavoastră, după întrevederea pe care aţi avut-o cu liderul de la Tiraspol, Evgheni Şevciuk, aţi spus că, în soluţionarea oricărei probleme mari sau mici, care are tangenţe cu relaţiile dintre 2 oameni sau 2 state, în primul rând, este nevoie de încredere. Unii au catalogat această declaraţie a dumneavoastră drept o gafă monumentală, crezând că aţi fi recunoscut independenţa teritoriului din stânga Nistrului. Cum trebuie să înţelegem noi această declaraţie pe care aţi făcut-o?

Vlad Filat:
„Ceea ce am spus, aceea şi am avut în vedere. Eu pot să reiterez ceea ce am spus: problemele – fiind ele mari sau mici – problemele care ţin de relaţiile între oameni sau chiar şi între ţări, ele pot fi realizate şi rezolvate doar având la bază încrederea. Însă, dacă acei care, cu rea-voinţă, într-o manieră nu doar cinică, încearcă să scoată din contextul general şi să afecteze procesul de reintegrare a ţării, eu las acest lucru pe conştiinţa lor... Pentru că, de la problemele care ţin de oameni la problemele care ţin de ţări, sunt şi situaţii intermediare. Eu am relaţii şi cu primari, bazate pe încredere, am relaţii şi cu guvernatorul Găgăuziei, cu başcanul Găgăuziei, cu un şir de alţi funcţionari. Deci, nu trebuie să se scoată din contextul general. Mai mult decât atât: eu las pe conştiinţa celor care ştiu doar să vorbească şi să creeze probleme, să facă aceste interpretări cinice, care nu au nicio legătură cu interesul ţării. Eu voi insista, în continuare, voi munci şi voi face tot posibilul pentru ca ţara noastră să fie reîntregită, aşa cum prevede Constituţia şi aşa cum este necesar pentru oameni.”

Arată comentarii

XS
SM
MD
LG