Linkuri accesibilitate

Agenda principalelor evenimente anunțate ale zilei.


Premierul Vlad Filat urmează să revină astăzi din vizita de două zile în Federația Rusă, unde s-a întâlnit deja cu omologul său Dmitri Medvedev și are programată o întrevedere cu președintele Vladimir Putin astăzi la Soci.

La Chișinău, între timp, are loc astăzi o nouă rundă de negocieri asupra acordului de liber schimb aprofundat și cuprinzător între Moldova și Uniunea Europeană. Această rundă, a treia la număr, va dura până vineri.

Academia și Științe a anunțat că-și va expune astăzi poziția pe marginea situației ecologice din bazinul râului Nistru. Conferința de presă a oamenilor de știință va avea loc pe fundalul unor știri îngrijorătoare din Ucraina, unde s-ar fi șubrezit barajele din localitatea Kalush, care împiedică deversarea în râu a unor cantități masive de deșeuri toxice.

Două asociații ale societății civile, care urmăresc reformele pro-europene ale Moldovei, vor da publicității astăzi un nou raport de monitorizare intitulat sceptic „între poveste de succes şi realitate".

O conferință de presă vor susține și reprezentanții așa-numitului Consiliu al Unirii, despre contestatul lor marș planificat la 16 septembrie la Chișinău și măsurile de securitate în jurul lui.

În Olanda, au loc astăzi alegeri parlamentare pe fundalul așteptărilor că extremele eurosceptice, stânga dură și dreapta radicală, își pot spori influența într-o țară pivot a Uniunii Europene bântuită de criză economică.

La Parlamentul European de la Strasbourg, președintele Comisiei Europene, Jose Manuel Barroso își va rosti discursul despre starea uniunii.

La Karlsruhe, Curtea Constituțională a Germaniei își va anunța o decizie cheie pentru zona euro, anume dacă fondul permanent de salvgardare a zonei euro și pactul fiscal pentru disciplina bugetară în Uniunea Europeană, ambele susținute de cancelara Angela Merkel, încalcă sau nu legea supremă a Germaniei.

La Washington, biroul pentru recensăminte va da publicității astăzi noi date statistice despre veniturile, sărăcia și asigurările de sănătate ale americanilor, date de importanță majoră pentru mersul campaniei prezidențiale din Statele Unite axată pe economie.
XS
SM
MD
LG