Linkuri accesibilitate

Secretarul-general ONU, Ban Ki-moon, a criticat Azerbaidjanul pentru grațierea unui ofițer condamnat la închisoare pe viață


Secretarul-general ONU, Ban Ki-moon, a criticat Azerbaidjanul pentru grațierea și recompensarea unui ofițer condamnat la închisoare pe viață în Ungaria pentru uciderea brutală a unui coleg din Armenia.
Un purtător de cuvânt al lui Ban a spus că guvernul de la Baku trebuie să respecte „standardele internaționale și principiile statului de drept”. Ceva mai devreme, decizia azeră fusese criticată la Erevan de secretarul general NATO, Anders Fogh Rasmussen.
Grațierea lui Ramil Safarov, extrădat de Ungaria în țara de baștină săptămâna trecută, a fost condamnată vehement de Armenia, care a avertizat că este „gata de război” cu Azerbaidjanul.
XS
SM
MD
LG