Linkuri accesibilitate

Asimilarea de tehnologii informaţionale ar trebui să fie o prioritate naţională


Un proiect pilot de testare a mijloacelor multimedia a fost încercat în 40 de şcoli, dar din lipsă de fonduri a fost stopat.


Accesul la internetul de mare viteză în R. Moldova crește an de an - numai în primul trimestru al acestui an acoperirea a crescut cu peste 7%. Internetul și noile tehnologii pătrund cu viteză peste tot, poate cu o singură excepție – școala, unde mulți elevi cu smart-phoane în buzunar, născuți o dată cu internetul, sunt instruiți cu ajutorul unor computere mai vârstnice decât ei. Relatează Tamara Grejdean:

Efectele conectării la internet, pentru care au luptat mulţi ani la rând şcolile din întreaga republică, încă mai întârzie, întrucât procesul de instruire al elevilor nu a preluat deocamdată niciuna din metodele inovaţionale generate de utilizarea reţelei globale, notează directoarea liceului,,Onisifor Ghibu” din Chişinău, Elena Cernei.

La fel ca în toate instituţiile de învăţământ, informatica este un obiect mai curând abstract, la fel ca astronomia. Iar dorinţa firească a copiilor şi profesorilor de a profita de posibilităţile oferite de internet este zădărnicită de calculatoarele vechi şi neperformante.:

„La noi în instituţie sunt două cabinete de informatică unde nu prea avem cu ce ne lăuda, adică sunt nişte calculatoare foarte vechi, Pentium trei, avem conexiune la internet, dar nu-i ceea ce ne dorim; noi vrem anul acesta, poate, cumva să investim cu ajutorul părinţilor să putem să modificăm capitolul acesta, dar aşa numai, facem numai atât cât este posibil conform programei la informatică, dar nici aceea nu se poate de făcut, la toate disciplinele de studii, dacă profesorul colaborează bine cu elevii, îi motivează, ei vin cu tehnica de acasă.”

Nu doar lipsa unor calculatoare performante stăvileşte intrarea Internetului în învăţământ, îşi face efectul şi atitudinea conservativă a profesorilor, care nu sunt pregătiţi pentru astfel de schimbări, crede directoarea liceului Mihai Viteazul, Nelly Berezovschi:

„Să spun acum că toţi 100 de procente din cei 109 de angajaţi sunt gata pentru desfăşurarea acestei activităţi, nu pot spune, poate cineva mai are nevoie de o calificare suplimentară, nu vă pot răspunde concret astăzi că suntem gata să ne integrăm în acest proces, dar ne-ar fi interesant să încercăm.”

Viceministra educaţiei, Tatiana Potîng, are o explicaţie greu de tăgăduit: lipsa de fonduri face imposibilă instruirea cu mijloace multimedia:

„Noi ne-am dori ca şcoala să fie cel puţin în pas cu dezvoltarea tehnologiilor informaţionale, dacă nu cu un pas înainte, din păcate lucrurile nu stau chiar aşa, actualmente şcoala este în urmă. Profesorii au ce învăţa de la discipolii lor, Ministerul educaţiei îşi doreşte să informatizeze sistemul educaţional, dar pentru aceasta iarăşi este nevoie de investiţii, în primul rând de investiţii de care l-a moment nu dispunem.”

Expertul în educaţie, profesorul universitar, Andrei Munteanu consideră că asimilarea de tehnologii informaţionale trebuie să fie declarată o prioritate naţională ca să fie alocate fonduri pentru atingerea acestui obiectiv:

„Pentru realităţile noastre, deci, în primul şi în primul rând, să se facă acea investiţie pentru a cumpăra computere; era intenţia încă anul trecut, problema este că până la urmă nu s-a luat nici o hotărâre, deci este evident, eminent necesar de a se investi mai mult în tehnologii informaţionale, în computere pentru că ele fac procesul educaţional mult mai benefic, mult mai util şi mai atractiv. La noi sistemul educaţional fără tehnologii informaţionale, comparativ cu ceea ce se întâmplă în alte ţări, este pur şi simplu, din păcate, foarte plictisitor.”

Un proiect pilot de testare a mijloacelor multimedia a fost încercat în 40 de şcoli din întreaga republică, unde la discipline ca matematica, fizica, biologia, chimia, profesorii instruiţi au predat lecţia cu ajutorul unor programe procurate din timp la fiecare temă. In funcţie de rezultate, proiectul urma să se extindă şi în alte localităţi. Numai că potrivit Ministerului educaţiei, din lipsă de bani, proiectul a fost stopat.
XS
SM
MD
LG