Linkuri accesibilitate

„De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial, domnul Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de Preşedinte al României.”


La București, Curtea Constituțională a decis, cu un vot de 6 la 3, că referendumul din 29 iulie pentru demiterea președintelui Traian Băsescu nu este valabil, din cauza participării prea reduse la vot. Judecătorii Curții au anunțat decizia după ce guvernul premierului Victor Ponta le ceruse să consulte așa-numite actualizări ale listelor electorale.

Ieri, în ajunul deciziei, Ponta spunea că dacă 6 din cei nouă judecători ai Curții votează pentru invalidarea referendumului, el va accepta, „evident”, întoarcerea președintelui ales la Palatul Cotroceni, unde se află deocamdată aliatul premierului, Crin Antonescu.

Agențiile de presă române au publicat astăzi integral Comunicatul Curții Constituționale, a cărei decizie este definitivă și urmează să fie inserată în Monitorul Oficial al României.

Comunicatul Integral al Curții Constituționale:

În ziua de 21 august 2012, Plenul Curţii Constituţionale, învestit în temeiul art.146 lit.i) din Constituţia României şi al art.46-47 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritatea de voturi prevăzută de art.47 alin.(1) din Legea nr. 47/1992, a hotărât :

«1. Constată că procedura pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 pentru demiterea Preşedintelui României, domnul Traian Băsescu, a fost respectată.

2. Confirmă rezultatele referendumului naţional din data de 29 iulie 2012 comunicate de Biroul Electoral Central şi constată că din totalul de 18.292.464 de persoane înscrise în listele electorale permanente au participat la vot 8.459.053 de persoane (46.24 %), din care 7.403.836 (87.52 %) au răspuns „DA” la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea Preşedintelui României?”, iar 943.375 (11.15 %) au răspuns „NU”.

3. Constată că la referendum nu au participat cel puţin jumătate plus unul din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, pentru ca referendumul să fie valabil în conformitate cu prevederile art.5 alin.(2) din Legea nr.3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului.

4. La data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, încetează interimatul domnului George - Crin Laurenţiu Antonescu în exercitarea funcţiei de Preşedinte al României.

5. De la data publicării prezentei hotărâri în Monitorul Oficial al României, Partea I, domnul Traian Băsescu îşi reia exercitarea atribuţiilor constituţionale şi legale de Preşedinte al României.

Prezenta hotărâre se prezintă Camerei Deputaţilor şi Senatului, întrunite în şedinţă comună.

Hotărârea este definitivă şi general obligatorie şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.»
Dezbaterea a avut loc la data de 21 august 2012 şi la aceasta au participat: Augustin Zegrean, preşedinte, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Mircea Ştefan Minea, Iulia Antoanella Motoc, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader, judecători.
XS
SM
MD
LG