Linkuri accesibilitate

Dezbaterea despre decibeli și Islam în Indonezia


Rugăciunea de vineri la Centrul Islamic din Jackarta în luna Ramadanului
Rugăciunea de vineri la Centrul Islamic din Jackarta în luna Ramadanului

Islamiștii conservatori spun că sunetul Coranului trebuie să ajungă la toți, pînă la gospodinele care nu pot ieși din casă, pentru că gătesc.


În lumea musulmană este luna sfântă a Ramadanului, când credincioșii postesc din zori până la apusul soarelui, într-o purificare anuală dictată de cartea sfântă, Coranul. Așa cum veți auzi într-o relatare AFP sintetizată de Mircea Țicudean, pentru turistul occidental șederea în aceste zile într-un mare oraș musulman – de pildă în capitala Indoneziei, Jakarta – poate fi mai deosebită. În primul rând mai zgomotoasă...

Pe străzile Jakartei zgomotul motocicletelor omniprezente se amestecă cu chemările la rugăciune ale muezinului, dintr-una din cele 800.000 de moschei ale celei mai populate țări musulmane din lume, Indonezia.

Anul întreg, oamenii aud chemarea numită „azan” începe în zori și se repetă de cinci ori pe zi. Dar în luna Ramadanului, scrie AFP, chemările se întețesc, uneori dincolo de limita suportabilului, fiind precedate în mod excepțional și de cea din toiul nopții, la 2 și jumătate, când gospodinele se deșteaptă ca să pregăteasca micul dejun dinaintea zorilor – singura masă până după apusul soarelui.

Ca și în alte țări preponderent musulmane, moscheele indoneziene sunt dotate mai nou cu amplificatoare de mare putere. Pe acestea, Beringin Kusuma, un indonezian cu care a stat de vorbă reporterul AFP, spune pe șleau că le detestă. „E ca și cum cineva ți-ar țipa în ureche”, spune Kusuma, care locuiește de trei ani într-o cameră cu chirie la numai 20 de metri de cea mai apropiată moschee. „Dacă n-ar exista dopuri pentru urechi, n-aș dormi toată luna Ramadanului”.

Pentru străinii care au fost destul de inconștienți să nu verifice cât de aproape e hotelul de moschee, șederea într-un oraș indonezian, unde în orice punct se pot auzi în același timp trei sau patru moschei, fiecare cu cântecul ei, poate deveni un coșmar. Acum doi ani, un american care ține un hotel lângă o moschee, în insula turistică Lombok, n-a mai suportat nici chemările la rugăciune, nici plângerile oaspeților lui sculați din somn, și a tăiat cablul stației de amplificare. A fost condamnat la cinci luni de închisoare pentru blasfemie.

Pe vremuri, chemarea la rugăciune o cânta muezinul urcat în minaretul moscheii – și o cânta cu vocea lui naturală, neamplificată. În 1978 autoritățile religioase indoneziene au permis folosirea tehnologiei audio în moschei, nu doar pentru chemările la rugăciune, dar și pentru recitări de versete și întruniri religioase.

Nu doar turiștii, ci și unii musulmani indonezieni spun că nu mai suportă zgomotul megafoanelor din moschee și că le pare rău de vecinii lor de alte credințe care, mai ales în luna sfântă, au de suportat asaltul sonor întețit. Iar medicii avertizează că expunerea prea îndelungată la sunete așa de puternice duce cu timpul la pierderea auzului.

În dezbaterea despre decibeli și Islam s-a angajat recent și vicepreședintele indonezian Boediono, care a spus că „o chemare la rugăciune auzită parcă din depărtare rezonează mai bine în inima musulmanului decât chemările stridente, prea apropiate de ureche”.

Opinia vicepreședintelui a fost bine-primită de mulți indonezieni și a încurajat unii oficiali locali să ia măsuri împotriva megafoanelor prea zgomotoase – de pildă cerând moscheilor să nu amplifice chiar fiecare eveniment pe care-l găzduiesc – de pildă, citirea versetelor.
Islamiștii conservatori s-au supărat, spunând că sunetul Coranului trebuie să ajungă la toți – de pildă la gospodinele care nu pot ieși din casă, pentru că gătesc.

Beringin Kusuma, indonezianul care trăiește la 20 de metri de moschee, spune însă că în vremea internetului, gospodina nu are decât să downloadeze din computere chemarea la rugăciune, și tot computerul i-o va programa să sune taman la ora cuvenită.
  • 16x9 Image

    Mircea Ţicudean

    La Europa Liberă sunt din 1993. Am lucrat mai întâi în secția pentru România, la Programul Internațional, apoi la emisiunea radio pentru R. Moldova, cu o întrerupere de 2-3 ani în care am fost în slujba departamentului de training al Europei Libere, unde am fost și director interimar o perioadă. Începuturile jurnalistice au fost concentrate pe critica literară și actualitate culturală. În prezent, domeniile predilecte sunt progresul social (drepturile minorităților, egalitatea de gen, echitatea socială), prevenirea catastrofei climaterice etc.

XS
SM
MD
LG